Pentru cei care încă se mai întreabă unde a dispărut Falca Gheorghe de doua luni, avem dovada. E viu, respira și mișcă. Ciocnește ouă, gătește, face glumițe și, în general, îl doare fix undeva de Arad. Aradul care, de două luni, de când Falcă a ales să dispară la viluță, se zbate cu pandemia, cu un spital care abia a reușit sa facă fata dezastrului generat de cei 16 ani de administrație Falcă, și cu sute de arădeni îmbolnăviți.

Și, dacă cineva mai avea vreun dubiu asupra „iubirii” arzătoare a fostului primar pentru Arad, iubire răcnită din toți rarunchii, ori de câte ori are ocazia, acum cred ca s-a lămurit pe deplin.

La greu, Falcă a întins-o. Cu iubire cu tot. Cât mai departe de orașul pe care l-a distrus și apoi abandonat. Și ce dacă Aradul e în continuare pe locul al treilea la îmbolnăviri din țară, ce dacă zeci de medici, asistente, infirmiere din cadrul Spitalului Județean s-au îmbolnăvit în lupta inegală cu coronavirusul? Ce dacă la Arad au murit oameni pentru ca sărmanii medici nu au avut cu ce să lupte? Pentru ca alții, băieți deștepți, s-au pricopsit în 16 ani.

Falcă gătește cu Marcela… și îl doare la bascheți. Așa cum tot acolo l-a durut când s-a scăpat de Spitalul Municipal, plasându-l șmecherește lui Ioțcu. Că doar de ce să investească în ceva ce ii aducea numai belele pe cap și niciun avantaj material imediat? Motiv pentru care, în toți cei 16 ani de administrație, Falca n-a dat nici cât pe o ceapa degerata pe sistemul de sănătate arădean. Sau pe medici. Sau, în general, pe orice nu îi aducea vreun avantaj. Material sau electoral.

Acum, Falcă gătește senin cu Marcela… la televiziunea de casă. Ca lumea să vadă cât e el de „cool”. Și de „ajuns”. Ditai europarlamentarul, care se pozează cu Ursula. Care Ursula, în viata ei, n-a auzit de Falcă. Dar dă bine la publicul care, încă, nu zace de coronavirus în Arad, și să arăți cât ești tu de ocupat și de european. Adică sus… foarte sus… peste plebe. Peste cei care mureau pe capete în „mizeria aia de spital”, cum alinta pupila și demn urmaș, Bîlcea, Spitalul Județean, nu demult.

Pentru ca el e FALCĂ. Care gătește cu Marcela. Și care dansează si cu lupii, dacă vrea. Restul lumii? Mai contează? Dacă scapă cu bine din dezastrul construit în 16 ani de Falcă și ai lui, patronat azi de demni urmași, Cionca, Bibart, Bîlcea, Giani… e bine. Atunci înseamnă că au scăpat nu datorită șansei și medicilor de la Arad. Ci pentru că există El pe planetă.

Și se va întoarce după pandemie. Să ne spună că ne iubește. Și că fără EL, nimic nu e. Nici Marcela. Cu care azi gătește. Fără mască.

Mihai FIFOR