Circulă pe internet un reportaj despre modul cum sunt realizate, în batjocură, lucrările plătite prin Programul National de Dezvoltare Locală (PNDL). Asfaltări care numai astfel nu pot fi numite, gropile apărând la câteva luni după recepționarea și inaugurarea lucrărilor (încât te întrebi dacă nu cumva există concurență între firme, care realizează șosele cu mai multe gropi!). Adică bani aruncați „pe apa sambetei”, pentru care nu există nici un vinovat. Chiar așa? Cum se poate să recepționezi o astfel de lucrare, fără să verifici calitatea ei și s-o plătești ca pe o lucrare ce respectă toți parametrii de calitate? Ce face Poliția, ANAF, Inspecția de Stat în Construcții, ANPC, Curtea de Conturi, Parchetul în astfel de situații? Ei nu circulă pe șosele? Nu văd dezastrul și jaful banilor publici? Chiar nu le pasă? De când se derulează PNDL-ul lui Dragnea (prin care a devenit șeful mafiei fiscale și tătucul baronilor din România), nici o instituție nu s-a și nu se autosesizează, să înceapă o investigație privind modul cum au fost realizate și recepționate acest gen de lucrări? Dacă instituțiile statului ar verifica calitatea lucrărilor și modul cum sunt spălați banii din fraudele comise în aceste lucrări, România n-ar mai avea baroni, primari corupți și nici organizații mafiote numite partide politice.

Dar, dacă instituțiile statului n-o fac, cine trebuie s-o facă? ONG-urile? Presa? Televiziunile? Numai atunci intervin instituțiile publice? Când sunt somate imperativ? Adică atribuțiile lor se aplică în funcție de conjunctură? „Vă dați seama că astfel de lucrări costă, statul, dublu sau triplu față de lucrări similare, realizată în celelalte țări din UE? Costurile reale însă, având în vedere materialele proaste utilizate sau chiar neutilizate, nu sunt nici la jumătate față de țările UE. Deci, prin aceste lucrări s-au realizat profituri de cel puțin 100%, bani care au fost împărțiți intre firmele care au executat lucrarea și cei care au organizat licitațiile și au asigurat fondurile (decidenți politici).

Acum pun și eu întrebarea firească: este evident că pentru a evita impozitarea profitului și a asigura comisioanele, firmele care au executat lucrarea trebuiau să comită fraudă fiscală. Chiar nu mai avem instituții și funcționari publici capabili să descifreze mecanismul prin care s-a comis frauda și au fost sifonați banii publici? Chiar a ajuns statul impotent, adică incapabil să urmărească legalitatea utilizării banilor publici și să stopeze frauda fiscală din banii publici?

Avem peste 300.000 de funcționari cu atribuții de control și nu suntem în stare să blocăm acest gen de jaf din banii publici, în care sunt executate parodii de lucrări, la prețuri astronomice, de zici că toți au contracte cu service-urile auto? Avem peste 120.000 de polițiști și peste 4000 de procurori și nu putem demonstra vinovăția celor care au efectuat recepția lucrărilor și să le atragem răspunderea solidară (în treizeci de ani nu cunosc vreun caz în care vreun membru al comisiilor de recepție să fi fost cercetat pentru recepții neconformă calitativ)? Atunci, pentru ce naiba sunt plătiți, din bani publici, sute de mii de funcționari, cu atribuții de control, dacă nu sunt capabili să recepționeze o lucrare publică, să demonstreze vinovăția celor ce-au recepționat lucrările și să stopeze mecanismele prin care se sifonează banul public? Cum se poate ca o lucrare plătită din bani publici, să se distrugă după un an și nimeni să nu răspundă? Cum să execuți o șosea, cu piatră calcaroasă (în loc de granit), fără bitum (sau cu bitum puțin, de proastă calitate) și cu maxim 30% din terasamentul de piatră necesar?

Extrapolând, având în vedere starea majorității lucrărilor efectuate (idem cu cea prezentată de presă), plătite din bani publici, realizați care este dimensiunea reală a furtului din bani publici în România, prin intermediul PNDL și ce efect are asupra economiei naționale și a dezvoltării? Furturile, prin PNDL, sunt de ordinul miliardelor de euro, anual, bani care întrețin mafia politică și firmele clientelare, ce sufocă bugetul și întrețin corupția la cel mai înalt nivel. Iar paguba bugetară, suportată din bugetul public (adică din impozite și taxele contribuabililor) nu e doar aceasta. La furtul din bani publici se adaugă și salariile nesimțite ale funcționarilor, de decor, care ar fi trebuit să stopeze acest furt, asigurate din împrumuturi și care sunt plătite degeaba. În consecință, pe lângă fabrica de bani negrii care asigură fonduri politicienilor, prin programul PNDL, mai avem și mita asigurată de politicieni funcționarilor publici, pentru non-combat. În aceste condiții, are cineva, în România (mă refer la grupări politice sau instituții publice) vreo soluție pentru a ieși din această mizerie ce condamnă România să nu depășească feudalismul?

Adică, pentru stoparea hemoragiei de bani publici, pentru parodii de lucrări publice, prin PNDL (care nu e altceva decât o mașină de spălat banii publici fraudați prin intermediul firmelor clientelare), are cineva vreo soluție? Are cineva vreun proiect legislativ prin care sa fie protejat banul public, prin sancțiuni drastice în cazul în care lucrările sunt realizate neconforme calitativ sau sunt fraudați banii publici?

Pentru că, după cum se vede în urma derulării programului PNDL, fiind beneficiarul principal, clasa politică nu face nimic în acest sens, din contra, menține, la aceiași parametrii, această tocătoare de bani publici. Politicienii, prin invenția lui Dragnea, PNDL au controlul banului public (comisioanelor) și al instituțiilor publice și le convine postura în care se află, deci nu există nici un interes real s-o schimbe. Ați auzit de vreo lucrare plătită din bani publici, prin programul PNDL, respinsă la plată de vechiul sau noul guvern, pe motiv de nerespectarea parametrilor de calitate sau de plăți nejustificate ori de fraudă fiscala? Pentru fondurile europene, există instituții de control (OLAF, DLAF), a căror activitate se simte. Pentru fondurile asigurate de la bugetul de stat, nu se simte ca ar exista vreun control public. Din contra, parcă sunt încurajate fraudele! E normal? Ce se întâmplă, totuși, cu banii publici în Romania? Sunt ai nimănui? Fac politicienii chiar ce vor cu banii contribuabililor, fără nicio răspundere, de parcă ar fi donații extraterestre? După cum se vede, chiar PNL, care susținea că va instaura un control drastic al modului în care sunt cheltuite fondurile alocate, achită, conștiincios, la termen și fără obiecțiuni, șmenurile PSDragnea, făcute prin PNDL. Vorba lui Constantin Tanase: și cu asta ce-am făcut? Preluăm rețeta, de unde-a lăsat-o Dragnea și ne-o însușim? Nu realizează nimeni ca acesta este drumul sigur către falimentul statului român? Cât credeți că mai putem supraviețui din împrumuturi, aruncând banii publici „pe apa sâmbetei” numită PNDL? Din păcate, împrumuturile nu sunt ca banii publici. Au termene scadente. Din ce le vom plăti dacă le cheltuim cu salarii și în campanii politice, susținând gaura neagră a economiei, PNDL?

Pavel ROMAN