Eu nu mă mai mir. Cei 30 de ani au fost mai mult decât suficienți pentru a înțelege, dacă mai era nevoie, vorba „cum e turcul, și pistolul”. Ca atare, de ce să mă mir că regresăm, că nu ținem pasul cu vremea și cu lumea? Cine e la cârmă, peste tot? Cine ne sunt „conducătorii”? Ce hram poartă ei?
Dincolo de caracterul lor discutabil, mai toți au studii precare. Diplome false, măsluite. Uitându-te la CV-ul unora te miri câte facultăți au, ba chiar și doctoratele au început să fie numărate cu multiplu. Știu inși care au ajuns doctori peste noapte. Nu aveau facultate. Când au absolvit-o? Cât timp au fost doctoranzi? Că mai ieri erau „nimic”, păduchi. Azi sunt directori și domnul doctor în … Că unul cu șase clase a sărit la opt clase de ieri până azi, parcă mai merge, dar saltul de la liceu la facultate și la doctorat, în 4-5 ani este imposibil, fără dosar de studii măsluit. Dar cine mai verifică!
Nimeni nu verifică, nicio „instanță” a competenței nu funcționează. Singurul criteriu valabil peste tot este acela că prostul nostru e mai bun decât prostul lor. Sau, dacă nu e mai bun, oricum e „prostul nostru”. Prostocrația a luat locul meritocrației. Uitați-vă, la Arad cine ne-au condus? Falcă, dar mai ales Ioțcu, Tipei, Boghicevici, Igaș, azi Cionca, Bîlcea, Giani … Toți unul și unul, toți o apă și-n pământ. Dar ce, parcă nu-i știți? Iar dacă îi știți, de ce vă mirați de căderea Aradului?
Tristan MIHUȚA
