El, după 15 mai, îndreptându-se, destul de timid, spre ușă, cu o traistă cu sticle goale de bere luate „pe garanție”, înainte de molimă:
– Mami, vezi că ies să…
Ea:
– Unde naiba să ieși, că e târziu deja?
– Păi numai să…
– Ieși la dracu’. Stai tu aicișa, că n-ai un’ să ieși. Birturile nu s-au deschis, pită avem, roata la troșcoletă ți-ai umflat-o alaltăieri și-ai bifat pe adeverință „deplasare pentru asigurarea asistenței pentru persoane în vârstă”, chit că mă-ta-i moartă demult, așa că șezi tu blând, Gicule, acăsucă! N-ai un’ să te duci.
– Mami, dar nu mai pot, mă ucid pereții, îmi mor neuronii, înnebunesc…
– Niciun dar, niciun neuron, că oricum ăla de-l mai ai se ocupă cu de-ale stomacului, nu cu de-ale gânditului, așa că stai tu bine mersi acasă…
– Știi ce, ies. Io-s bărbat în casă… Dă-mi șlapii ăia buni, că ies.
– Ai dreptate, Gicuț. Ca să fii bărbat ÎN CASĂ, ia ghici unde trebuie tu să fii? Exact: în casă, puiu’ lu’ mama. Așa că șezi tu blând acasă…
– Nu, așa nu merge. Ies și gata. La MUZEU ies. Cică au băgat niște dinți de dinozauri și ceva diapozitive cu înmulțirea omnivorelor în captivitate…
– Gicuțule, ia dă tu șlapii jos și treci în dormitor, că scot din cuptor și vin să-ți arăt cât ai clipi cum se înmulțesc omnivorele în captivitate, fi-ți-ar captivitatea și muzeul și anafura și ordonanțele și… Mai să te-nmulțești TU avea nevoie planeta asta, că nu-i lovită destul!
Eugenia CRAINIC
