Guvernul a publicat textul hotărârii privind declararea stării de alertă, care intră în vigoare de astăzi. Textul prevede măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Începând cu data de 18.05.2020 se instituie starea de alertă pe întreg teritoriul țării pe o durată de 30 de zile.
Noile reglementări prevăd o serie de relaxări, dar și restricții pentru cetățeni. Astfel, putem circula fără declarație pe proprie răspundere doar în cadrul localității de domiciliu și în zona metropolitană, este interzisă organizarea de mitinguri, concerte, activități sportive în aer liber cu mai mult de 3 persoane, purtarea măștilor în spații închise sau deschise aglomerate este obligatorie, iar cine nu respectă aceste măsuri va fi amendat.

Foto: mediafax

Vezi textul integral aici, în aceste documente: HG_alerta_Stare de Alertă, Stare de Alertă Guvern.