EU nu am avut cursuri de management. Cine a urmat, în 1990, școală de management? Dar am forțat mintea mea să găsesc soluții. Poate m-a ajutat și exercițiul filosofic, de la facultate. Cum zicea Lucian Blaga, filosofia e bemolul vieții, te ajută să adâncești lucrurile cu o jumătate de ton. Așa că văzând, gândind și înțelegând am acționat ca ziarul pe care îl conduc să fie, cât de cât, în pas cu mijlocele zilei de comunicare în presă. Am cumpărat faxuri – ha, Poliția a avut faxuri la trei ani după ziarul Adevărul! -, am cumpărat reportofoane, pentru că aproape săptămânal trimiteam un ziarist din redacția Adevărul, la Parlament. Să vadă, să audă, să ia interviuri, să ne scrie. Să scrie pentru arădeni. Am adus tipografie pe offset pe când presa centrală tipărea încă pe plumb. Nu nostalgiile mă fac să scriu aceste rânduri, ci faptul că Andrei Ando pomenea, recent, cum scriam de mână și dădeam materialele pe fax. La Campionatul Mondial de Fotbal din SUA, în 1994, stăteam la masa presei lângă ziariști străini. Europeni, americani, sud-americani. Eu scriam pe notes, cu pixul, ei lucrau pe laptop și transmiteau direct în redacție. Adică, intrau direct în calculatoarele redacției, eu pierdeam timp – cineva, Adriana Funariu, Dumnezeu să o odihnească!, mă aștepta la 3 dimineața, să vină faxul, să culeagă materialul pe calculator, să intre în ziar, pentru cititorii noștri. Am văzut și am zis că și redacția noastră ar trebui să aibă măcar un laptop. Și am cumpărat unul. Ce credeți? Câțiva din redacție s-au revoltat, cică e cheltuială, că se consumă din dividendele lor. Și laptopul a fost vândut! Azi, întreb, cine a avut minte și cine a fost prost?
Tristan MIHUȚA
