Robert Chioveanu, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a declarat miercuri, cu cinci zile înaintea deschiderii teraselor, că măsurarea temperaturii corporale nu va fi aplicată în cazul clienților.
În schimb, măsurarea temperaturii şi monitorizarea stării de sănătate sunt obligatorii în cazul angajaților localurilor.
„Luarea temperaturii şi monitorizarea stării de sănătate va fi obligatorie pentru toţi lucrătorii din unitatea respectivă. Pentru cei care vor veni la terase să servească, pentru clienţi, pentru consumatori, nu am prevăzut această măsură, să le fie luată temperatura. Este o măsura care va fi adaptată în funcţie de fiecare operator, dacă doresc să aibă măsuri suplimentare, dar nu este o măsură obligatorie”, a declarat Robert Chioveanu.
Când se deschid restaurantele în spații închise?
Președintele ANSVSA s-a referit și la deschiderea restaurantelor în spații închise: „Pe 1 iunie deschidem terasele, iar pe 15 iunie şi restaurantele în interior, împreună cu litoralul, iar după două săptămâni vrem să creştem şi numărul de persoane care se află la interior, iar către jumătatea lunii iulie să ne apropiem, poate, de o viaţă cât mai normală şi apropiată de trecutul nostru normal”.