Pachet trimis din Baia Mare la Arad, în data de 28 mai. Firma care l-a expediat e mare, are contract cu Fun Curier, astfel că n-a stat cineva să vadă dacă un anumit pachet a ajuns la destinație au ba, până s-au trezit cei de acolo cu pachetul înapoi, fiindcă „la Arad nu a fost ridicat”. Expeditorul mă chestionează de ce n-am ridicat pachetul. Taxa a fost plătită de el, deci nimic n-ar fi trebuit să se întâmple. Spumeg. Mă duc pe Bodrogului, să stau de vorbă cu cineva de la firmă, să văd de ce N-AM RIDICAT PACHETUL. Acolo, dezastru. Patru neveste copleșite la tot atâtea ghișee și o coadă până la jumătatea curții, în plin soare, că doar ce, destul am stat prin case. Mă așez la rând. Mă dezintegrez preț de 40 de minute. Ajung la un ghișeu și întreb de ce nu mi s-a livrat coletul, de ce nu am fost notificată prin sms că a sosit, vreau să stau de vorbă de la Dumnezeu începând și până la curierul căruia i-a fost încredințat coletul meu, dar nu mi l-a adus acasă etc… Răvășită, cucoana de la ghișeu îmi răspunde:
– Păi, coletul dvs. a stat zece zile la noi și a plecat înapoi. Nu a fost predat niciunui curier să-l ducă la destinație, fiindcă suntem în urmă cu livrările.
– Păi, zic, dacă sunteți în urmă cu livrările, văd că sunteți la zi cu returnările. De ce v-ați grăbit să-l returnați, dacă tot sunteți rămași în urmă? Ce nu l-ați mai ținut câteva zile, doar ajungea la un curier într-un final…
– Păi… Și a ridicat din umeri. A RIDICAT DIN UMERI.
– Cine suportă cheltuielile coletului expediat, achitat, dar nelivrat și, pe deasupra, returnat expeditorului?
– Păi, expeditorul. Văd aici că au contract cu noi…
– AU CONTRACT? Și așa vă purtați, întreb, inclusiv cu clienții cu care aveți CONTRACT? Pe ce lume trăiți? Cum puteți să strângeți din umeri senină și să-mi spuneți că expeditorul suportă financiar incompetența de care dați dovadă? Practic nerespectarea termenilor unui contract?
– Știți, zice, eu nu știu, poate Bucureștiul…
– Vreau să fac reclamație! Acum.
– Da, avem un formular tip. Vi-l dau.
Primesc formular de reclamație, îl completez, țin lumea din curte în loc, coada crește, nici că-mi mai pasă, fumeg de nervi, semnez, primesc o copie a reclamației și număr de înregistrare și Dumnezeu cu mila. După care, deznădejde. Știu exact că nu se va alege nimic de reclamație, ca de colet. Știu exact că acestei firme private i se-ndoaie de clienți și nu doar că este disproporționată față de cerere, este populată cu indivizi care nu știu să vorbească, nu știu să poarte un dialog, nu își respect clienții PLĂTITORI, nu au respect pentru nimic. Muncesc, probabil, pentru un simulacru de salariu, în dorul lelii, fără să știe nimic, fără să le pese de nimic, fără să aibă soluții la nimic.
În urmă cu 20 de ani, când l-am născut pe fiu-meu, știam exact că va ieși din școală cu germana și engleza vorbite fluent și că îl voi învăța o singură lecție: aceea a respectului. Apoi, îl voi hrăni zi de zi cu îndemnuri subliminale de a pleca să trăiască frumos într-o țară civilizată, alta decât asta, unde lucrurile funcționează și unde poți rămâne calm. Trecuseră, până atunci, 11 ani de la revoluție și în jurul meu nu se întâmplase nimic. NICIO EVOLUȚIE. Acum, după 31 de ani de la revoluție, am involuat; e parcă mult mai rău. Da, inclusiv fiicei mele îi voi spune la fel. Să plece. Nu poți rămâne într-o țară care nu te respectă, de la cea mai de rahat firmă și până la cea mai înaltă instituție a statului. Trebuie să pleci și s-o lași să moară de mâna celor care o sugrumă zi de zi, cu toată nepăsarea lor și lipsa de respect pentru OM.
În ce mă privește, voi rămâne în hreanul ăsta puturos, ca viermele care, dacă în hrean s-a născut, în hrean are să moară. Cumva însă, urmașilor mei le doresc o altă țară, la alegerea lor, unde voi ajunge să-i văd în câteva ore, cu orice avion și oricând mi se va face dor. Și le voi povesti, ori de câte ori mă voi duce, cum mi-am pierdut total nădejdea, cum călcăm în picioare țara asta și o batjocorim ca pe-o cârpă. Fiindcă OMUL sfințește locul. OMUL. Iar dacă țara merge rău, OMUL e slab, prost și nepăsător. De la cel din politică, până la cel de ațipește lângă tomberon.

#ShareSăAudăȘiFunCurier

Eugenia CRAINIC (facebook)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here