Viața m-a învățat, printre altele, că dacă faci un bine cuiva, respectiva persoană nu te va ierta toată viața. Pare paradoxal, dar așa e, de cele mai multe ori. De ce, asta? Pentru că recunoștința, am mai spus asta, este o povară grea. Și ca să se despovăreze, respectivul își construiește un artificiu moral fals: la urma urmei, ce mi-a făcut?, am meritat acel BINE! De aici, eliberarea de povara recunoștinței și câștigarea „dreptului” de a-ți întoarce spatele, ba chiar de a mușca mâna pe care i-ai întins-o. Nu degeaba în popor se zice că facerea de bine e f….. de mamă. Viața a probat că recunoștința cocoșează spiritele mărunte.
P.S. Nu așteptam binefaceri de la cei cărora le-m făcut un bine, cândva, ci doar bun-simț, respect.
Tristan MIHUŢA
Din pacate se justifica de prea multe ori zicala cu facerea de bine.Poate unii semeni de-ai nostri ar fi ,incantati’ daca i-am blestema sa ,pice carnea de pe ei’.Cred ca s-ar simti onorati de urari.
Comments are closed.