Era unul Petre, în Micălaca… Cam sărac cu duhul… Mergea pe stradă, povestea bunica mea, și râdea, așa, de unul singur. „Ce râzi, Petre?”- îl întreba câte unul … „Io rîd, io știu, n-ai treabă”!, răspundea el…. Na, omul era fericit în sinea lui, restul nu mai conta.
În cartier, în Micălaca, mai era un personaj de mare „notorietate”, Lica țiganul. Când dispăreau o găină, două, trei, toată Micălaca știa că Lica a operat. Altcineva nu fura în cartier. Intra la răcoare, câteva luni, după care o lua de la căpăt. Era cleptoman. Într-una din seri, Lica vizita curtea Leanei lu’ Frișa. La un anume moment, femeia ieșise din casă și prima inspirație a lui Lica a fost să se ascundă în WC-ul din grădină. Numai că drumul femeii a fost chiar acolo. S-a pitit Lica sub scaun, s-a ferit cât a putut, dar femeia tot l-a „pictat”! S-a întâmplat ca tocmai atunci femeia să aibă un disconfort la burtă! Și el a scăpat un icnet, dându-se de gol. A doua zi, toată Micălaca știa ce a făcut nenorocitul de Lica. Pentru că, trebuie să știți, nu prea erau nici nici telefoane fixe, darmite mobile, în schimb era un „telefon” fără fir extrem de performant – nu știu cum se făcea, dar o „știre” cuprindea toată Micălaca în numai câteva ore. Infinit mai repede ca azi. Dar ce merită consemnat, de atunci, multă vreme, femeile din Micălaca priveau în hazna, mai înainte de a se așeza pe tron.
Tristan MIHUŢA
