Dacă la Filarmonica problemele administrative se țin lanț, nici problemele artistice nu se lasă mai prejos. Dacă pentru primele probleme putem găsi o justificare în haosul care domneşte în toate instituţiile de la izbucnirea pandemiei, pentru cea de-a doua categorie nu putem să spunem acelaşi lucru.
După cele două luni de claustrare, toate instituțiile de cultură se străduiesc să vină în întâmpinarea publicului cu spectacole cât mai plăcute și mai interesante. Se pare că la Filarmonica din Arad principiile care stau la baza selecției pentru spectacole sunt diferite, acestea trebuie să fie alese doar de către manager, fiind la acest moment singura entitate cu atribuţii decizionale, deşi aceste atribuţii revin, teoretic, Consiliului Artistic.
Pentru a-și asigura majoritatea în Consiliul Artistic, managerul a desemnat să facă parte din componența consiliului două persoane din afara instituției. Astfel, cei doi dirijori permanenți nu pot avea majoritate în ceea ce privește deciziile cu caracter artistic dacă cele două persoane exterioare instituției votează alături de manager.
Numărul mare de personalități din Consiliul Artistic ar putea face pe oricine să creadă că aici se iau cele mai bune decizii posibile. Cu toate acestea, deciziile sunt cel puțin ciudate. Pentru unul dintre concertele de sfârșit de stagiune, managerul a decis aducerea pe scena Filarmonicii – pentru a treia oară în aceeași stagiune – a unei formații de „black metal”. Nefiind un bun cunoscător al acestui domeniu, am deschis Wikipedia.
“Inițial considerat sinonim pentru „metalul satanic”[28], black metalul a fost întotdeauna privit cu ostilitate de cultura comercială din cauza acțiunilor și ideologiilor asociate cu acesta. Mulți artiști au adoptat perspective mizantropice și an
Inițial un sinonim pentru ”Satanic metal”, black metal a fost deseori în centrul unor polemici aprinse, din cauza ideologiilor cu care este asociat. Mulți artiști exprimă un anticreștinism extrem și o viziune mizantropica, pledând pentru diferite forme de satanism sau paganism etnic.
În anii 90’ adepții au fost acuzați pentru incendierea mai multor biserici și chiar crime. De asemenea, în spatele acestor ideologii, au apărut și mici grupuri de neo-naziști care își afirmau apartenența la curent, cu toate că mulți dintre marii artiști s-au îndepărtat de acest curent. În general, black metal se străduiește să rămână un fenomen underground – ascuns.( Wikipedia)”
În programul său de management, managerul Filarmonicii își lua angajamentul să facă niște sondaje pentru a sincroniza activitatea instituției cu preferințele publicului. Se pare că acest lucru nu s-a întâmplat sau, dacă a avut loc, nu a avut consecințe.
Aradul, ca și alte orașe din vestul țării, reprezintă un amestec de naționalități, culturi, religii, tradiții. Este greu de crezut că un astfel de program poate fi atractiv pentru publicul nostru. De altfel, la ultimul spectacol cu aceeași formație, unii dintre colegi au părăsit scena.
Nu se poate contesta dreptul fiecarei persoane de a-și alege modul de exprimare sau de manifestare. Arta, de-a lungul timpului, a demonstrat că poate exprima întreaga paletă de sentimente și trăiri totuși, rolul unei instituții cum este Filarmonica este clar delimitat în Strategia Culturală a Municipiului Arad, în proiectul de management și în Regulamentul de Organizare și Funcționare al Filarmonicii.
Fiecare manifestare artistică își are publicul propriu și un cadru adecvat de manifestare, lucru la fel de firesc și când vine vorba de manifestarea relaţiilor de rudenie. Dacă v-aţi întrebat cumva ce anume recomandă respectiva formaţie de black metal ca eligibilă pentru trei concerte în aceeaşi stagiune, ar fi bine să vă risipesc nedumerirea precizând că unul dintre membrii formaţiei este nepotul managerului. Dacă Filarmonica și-a creat un nume, o imagine, un public constant, se pare că se poate ajunge la o dezicere a acestor deziderate în favoarea unor relaţii de rudenie, ajungându-se, ca şi în acest caz, la promovarea unor interese care nu au nimic de-a face cu actul de cultură.
Probabil că acest gen de comportamente l-a determinat pe Camus să afirme, referindu-se la cultură, că aceasta reprezintă “lamentarea omului în faţa propriului său destin”.
Ciprian DEMETER
