Asta e și continuă să fie România reala! O țară fără autoritate publică, fără legi simple și clare care să combată corupția și cu o clasă politică imorală, încuscrită cu lumea interlopă, al cărei unic scop a fost și rămâne furtul banului public și a averii publice. Toți politicienii, care au ajuns – întâmplător sau au fost propulsați la guvernare, pentru că au avut caracter de lepre -, s-au lăsat racolați, mituiți și înregimentați de grupările mafiote, gen Buzăianu, care au jefuit, ca în codru, averea publică și banul public. Ei au fost, permanent, liantul corupției, adică cei care dețineau și știau să utilizeze infrastructura și mecanismele necesare devalizării averii publice și bugetului public, respectiv și-au format o experiență uriașă în mituirea demnitarilor și celor ce dețineau dreptul de decizie privind cheltuirea banilor publici. Buzăianu nu e doar un individ oarecare, care a speculat lăcomia și a profitat de slăbiciunile sistemului de putere, ci a devenit un brand de țară al eficienței corupției în România. Un brand pe care nimeni nu s-a gândit să-l stârpească, din contra, s-au bătut toți să-i fie utili, adică colaboratori apropiați.
În „portofoliul” lui Buzăianu, de demnitari, de care s-a folosit, în întreaga-i carieră infracțională (ce ar face gelos și pe cei mai verosi mafioți din lume, din punct de vedere al  nivelului corupției și al penetrării administrației publice), nu lipsesc cele mai sonore nume ale politicii românești, precum: Adrian Năstase, Dan Ioan Popescu, Călin Popescu Tăriceanu, Codruț Sereș și toți miniștrii industriei din 1989 și până în prezent, Elena Udrea și, nu în ultimul rând, Traian Băsescu sau ghinionistul Liviu Dragnea. Degeaba a lătrat presa încă de la primele tunuri, marca Buzaianu , precum „retehnologizarea” hidrocentralei „Porțile de Fier”. A lătrat și, atât! Caravana corupției și a statului mafiot a mărșăluit, nestingherită, ca la defilare, fără probleme, încât a devenit un model de referință pentru jefuirea României, copiată în multe situații. Pentru că – din cauza lipsei principiilor morale ale funcționarilor, apartenența la clanurile mafiote, a corupției generalizate din administrație și a imixtiunii mafiei politice în administrație -, avem cea mai incompetenta și coruptă autoritate publică, din Europa. Un mastodont, ca număr de personal și un consumator uriaș și inutil de resurse publice, incapabil să se lupte cu grupări mafiote de tipul Buzăianu. Citiți documentele (interceptările) din dosarul „Hidroelectrica” și gândiți-vă că aceleași lucruri s-au petrecut și se petrec în toate instituțiile (ministerele) din România, care administrează active industriale sau bani publici.
Faceți un exercitiu de logică și o să înțelegeți și de ce mafia politică, prin intermediul Curții Constituționale, a eliminat ca probe, acest gen de interpretări. Gândiți-vă că indivizi precum Buzăianu sunt adevărații sforari ai politicii românești și adevărații beneficiari ai exploatării politicii și există, nu numai în jurul ministerelor, ci în fiecare județ, acest gen de induvizi. Ei au numit, ani de-a rândul, directorii „Hidroelectrica”, „Romgaz”, „Petrom” și la alte obiective strategice naționale, prin intermediul miniștrilor sau factorilor politici, corupți, care aveau ca principală sarcină de serviciu să atribuie contractele, cu dedicație, către firmele celor de genul Buzăianu. Ei, cei gen Buzăianu, au sponsorizat, partidele politice (și de stânga și de dreapta, încât erau mereu câștigători) și au hotărât cine merge în Parlament și cine vor fi miniștri. Și asta nu din resurse obținute licit, ci mituind, cu bani publici, pe cei care aveau obligația administrării banilor publici. Ei, cei gen Buzăianu, sunt groparii economiei românești, autorii mizeriei morale în care se zbate politica și societatea românească, a faptului ca hoția banului public și a averii publice a ajuns profesie generală, a faptului că România nu a aderat la Schengen și că ne zbatem, în continuare, în sărăcie, deși am fost o țară bogată. Ei sunt adevărații beneficiari ai Revoluției din 1989 și a parodiei de democrație asigurată de actualul sistem de vot pentru liste de partid, controlate în totalitate de grupări gen Buzăianu. Am fi fost bogați și am fi prosperat ca țară, dacă nu am fi avut caricaturi morale și indivizi lipsiți de scrupule, precum Buzăianu, Nicolae, Patriciu, Năstase, Dan Ioan Popescu, Tăriceanu, Udrea, Sereș, Copos, Dragnea, Videanu, Blaga, Olteanu, Niță și, nu ultimul pe listă, Băsescu. Ei au distrus autoritatea publică și au transformat România în raiul infractorilor, corupților, pseudo-educatilor, beizadelelor și a oportunistilor fără scrupule. Într-o țară a cleptocraților în care, cei onești și morali, nu-și mai găsesc locul și sunt forțați să emigreze pentru a trăi cinstit și în siguranță.
 Pavel ROMAN