Mai există presă scrisă în Arad? Categoric, nu! Mai există doar maculatură care se vinde la chioșcuri sub etichetă falsă: „ziar”, „cotidian” … Mai există doar „posturi”, „canale” tv., banalizate și căzute în derizoriu. Cu excepția a două site-uri, tot ce se revendică a fi presă, este minciună, prostire pe față a arădeanului.
Gheorghe Falcă și-a aservit toată presa. Încă din pionieratul carierei sale politice, a făcut tot ce i-a stat în putință, în funcție de etape și de mijloacele, mereu crescânde, ale fiecărei etape. La început, se bucura să apară în „știruțe”. Apoi, „pohta” i-a crescut, voia articole, interviuri, dădea năvală, uneori la propriu, în micile studiouri tv din Arad. Intra peste invitați, se promova cu un tupeu rar întâlnit. Și mai apoi, Gheorghe Falcă a încercat să controleze ziarele, la unele a încercat să se infiltreze, prin interpuși, în acționariat. Dar, nefiind deloc prost, nici rușinos, Falcă a înțeles repede două lucruri: 1) presa costă mult, nu e bine să investești; 2) ziariștii și șefii de ziare, de tv., în schimb, costă puțin, sunt mai ieftini de acaparat și de controlat. Cum se vede, justețea calculului a fost validată de realitate. Gheorghe Falcă nu a investit la Adevărul, la Jurnal arădean, la Glasul Aradului, la televiziunile locale. I-a lăsat pe alții să cheltuiască. Bunăoară, pe austriecii de la Jurnal arădean. Aceștia investesc iar Falcă e cel care adună profitul. El a investit în captarea bunăvoinței și a serviciilor celor ce conduc „organul” respectiv. Mare maestru, Gheorghe Falcă, s-a oprit la oameni mici și lacomi, la cei care s-au lăsat cumpărați. E drept, pe mai mult de 30 de arginți.
Prin metoda parșivă a acestui „captatio benevolentis”, presa arădeană e la picioarele lui Falcă. E preșul de care acesta își freacă pantofii, pentru a intra (aparent) curat în casele arădenilor. Trebuie să recunosc faptul că rețeta lui a dat rezultat. Îmi amintesc cum era presa arădeană înainte de venirea lui Gheorghe Falcă în fruntea Primăriei Aradului. Bunăoară, să luăm mandatul lui Dorel Popa (2000-2004). Greu ai putea spune că era cineva cumpărat să-i lustruiască pantofii, să-l perie, să-l dea cu fard, să-l cosmetizeze. Dimpotrivă, Dorel Popa era privit cu spirit critic de către toată lumea, de întregul presei arădene. A meritat el acest tratament? Poate, da; poate, nu. Cert este că primarul Dorel Popa nu a făcut un gest ca să-și aservească presa. El era onest și avea caracter, presa era onestă și avea caracter.
Pe atunci, Adevărul era campionul onestității. Demnitatea și-a pierdut-o odată cu venirea lui Falcă în fruntea comunității arădene.
Tristan MIHUŢA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here