Așa că oglinda nefiind-mi de niciun folos m-am uitat către lumea lui Dumnezeu și către ceilalți oameni. Într-adevăr acolo era.
Am luat cât am apucat, flămând, cu disperare, am tapetat cu o parte noroiul și igrasia din mine, iar restul de frumos l-am întors iarăși lumii, așa cum am știut, așa cum am putut, vorbă, faptă, gând. Pentru cât n-am făcut cât trebuie, bine mi-ar fi să mă judece inimile nu standardele.
Am venit înapoi la Arad de dragul frumosului din amintirile mele, răsfrânt acum parcă doar prin ochii frumoaselor de altădată. Și a copiilor.
Am venit la Arad după frumosul pe care l-am pierdut, lăsându-l să se strecoare de 16 ani printre degete, cu nepăsarea cu care în general noi oamenii lăsăm să ne treacă tinerețea.
N-am venit la Arad să fac politică. N-am să vă dau socoteală prin pieţe pentru nimic. Voi intra pentru o vreme în administrație de dragoste de Arad și de prietenia noastră. Votați-mă cei cărora asta vi se pare ceva. Ceilalți votați-vă politicienii.
Sunt al treilea pe lista de consilieri municipali PSLC. Mihai Fifor este candidatul la Primărie. Are dimensiune, are consistență, este cel care i se potrivește cel mai bine unui Arad frumos, distins, temeinic și elegant. Cei care mă credeți, votați-l, cei care nu, votați în ce credeți dar nu lăsați frumosul să vă mai plece din inimă și din oraș.
Emilian PINTEA