Polițiștii arădeni au confiscat, în urma mai multor percheziții care au avut loc în județul Arad, utilaje în valoare de două milioane de lei.
Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice din Arad, în colaborare cu alte instituții ale statului, au indisponibilizat 15 utilaje de extracție și prelucrare a agregatelor minerale, în valoare de aproximativ 2.000.000 de lei, în urma a cinci percheziții, în județul Arad.
La data de 19 noiembrie 2020, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Garda Națională de Mediu și ai Agenției Naționale Apele Române, au pus în aplicare cinci mandate de percheziție, într-un dosar penal de executare de activități miniere fără permis sau licență, în localitatea Lipova.
Din cercetări a reieșit că o societate comercială ar fi executat operațiuni de exploatare minieră, în perimetrul unei cariere și într-o balastieră, situate în orașul Lipova, fără să dețină permis sau licență în acest sens.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul administratorului și la sediul și punctele de lucru ale societății comerciale, au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, 15 utilaje de extracție și prelucrare a agregatelor minerale, în valoare de aproximativ 2.000.000 de lei.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.