Am mai spus, tata m-a luat cu el la meciuri încă de pe când aveam doar trei ani. UTA era adânc inoculată la mine în suflet. Copil fiind, jucam cu mingea, de unul singur, în curtea casei și „transmiteam” meciuri la radio. Încă de lunea, număram zilele, orele, până la meciul următor. Apoi am ajuns la „piticii! UTA-ei”. Îi cunoșteam pe toți jucătorii, urmăream antrenamentele „primei echipe”. La meciurile seniorilor mă bucuram, mă exaltam și mă necăjeam. Am și plâns. Cu lacrimi de crocodil, în hohote. Era la un meci împotriva Crișanei Oradea. 14 iulie 1963. Cine pierdea, lua drumul „B”-ului. La pauză, UTA- Crișana 0-1, marcase Pugna, pentru orădeni. Eu, copil de mingi în spatele porții lui Liviu Coman, plângeam și, printre sughițuri, mă rugam lui Dumnezeu ca UTA să revină după pauză și să .câștige. Așa plângeam de cred că și lui Dumnezeu i s-a făcut milă de acel băiețel de 13 ani. Drept „dovadă”, după reluarea meciului, UTA a marcat trei goluri. De fapt, Mihai Țîrlea le marcase. Rămăsesem la poarta dinspre fabrică, în spatele porții bihorene, și lacrimile s-au transformat în urlete, apoi într-un râs prostesc, nervos. Ce zi de neuitat! UTA a rămas în Divizia A, bihorenii au retrogradat. Multe s-au uitat de atunci, a fost uitat și Mihai Țîrlea-seniorul (peste 3-4 ani, venind la antrenament, ajunsesem junior, Mihai Țîrlea m-a ajuns din urmă. Eram în spatele vechii tabele de marcaj când mi-a zis, cu glas trist: „ În fotbal, cât le ești de folos, ești bun, Apoi, vine un moment când se leapădă de tine ca de o zdreanță”. Nu am putut să uit acele cuvinte. Tot mai des, nu mai prindea primul „unsprezece”). Am închis paranteza. Doar câțiva, puțini, mai păstrăm în memorie acel meci, în care UTA a jucat cu: Coman – Szucs, Kapas, Nemțu – Metcas, Koszka – Beșcucă (Leac), Chivu, Țîrlea, Floruț, Sasu. A arbitrat, ca să nu fie dubii, în fața a 20.000 de spectatori, grecul Relonis. (noroc cu notițele mele, pentru că nicăieri pe Google nu am găsit amănunte, ci doar rezultatul partidei).
Asta a fost ziua de 14 iulie în viața mea de copil bolnav de fotbal, de UTA.
Tristan MIHUȚA