Zarva certurilor din ograda Capitalei Culturale Europene Timişoara 2021/2023 m-a îndemnat să mă uit peste gard, la vecini. Fiindcă aş fi avut şi la mine în curte destule ruine culturale care mă privesc neputincioase, cârpite cu speranţe într-o viziune citadină.

Am urmărit destul de atent evoluţia pregătirilor pentru Capitala Culturală până când mi-a sărit în ochi involuţia lor. Chiar în pofida mălăieţei amânări a anului pentru desfăşurare, din 2021 în 2023, căzută în coşul organizatorilor nătăfleţi. Însă, în ultimele zile, evenimentele s-au precipitat într-atât, încât problemele s-au transformat într-un bolovan care trage destinul cultural al Timişoarei tot mai adânc într-o mizerie în care colcăie orgolii politice.

Multe dintre personalităţile culturale timişene au tras semnale de alarmă privitoare la un eventual eşec al măreţului eveniment cultural de talie europeană. Jurnaliştii şi mai abitir. Fostul preşedinte al Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană (ATCCE 2023) a demisionat. Cu siguranţă, dacă valul vizibil al acestor atitudini părea tot mai înspăimântător pentru soarta Capitalei Culturale, în adâncuri se vor fi consumat conflicte (de interese?, care interese?) generatoare de cutremure.

Timişoara se confruntă cu o situaţie ciudată: lăudată pentru multiculturalitatea urbei şi tradiţia ei în această multiculturalitate şi convieţuire multietnică, ăsta fiind şi unul dintre atuu-rile care au dus la dobândirea titlului, capitala Banatului se plânge de invazia migranţilor. Primarul Timişoarei deplânge situaţia, considerând că municipalitatea „nu poate fi lăsată singură” în faţa acestei probleme sociale, dar duce un război stupid cu Asociaţia ATCCE 2023, al cărei membru este municipalitatea, urmărind controlarea activităţii acesteia. Cum ar veni, nu-şi vede bârna din ochi.

Cu tristeţe am citit şi recenta semnalare a Brânduşei Armanca a penibilului în care s-a desfăşurat şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei, precizând că din 200 de membri înscrişi iniţial au mai rămas circa 90, iar la şedinţă s-au prezentat 33. Din altă sursă jurnalistică am aflat că s-au cheltuit deja circa 5 milioane de euro, deşi oraşul nu are încă un program cultural bine definit, ci doar o serie de evenimente culturale, de mai mică sau de mai mare anvergură, înşiruite pe parcusul unui an.

Altă sursă media citează doi dintre membri juriului care i-a conferit Timişoarei titlul de Capitală Culturală Europeană, unul dintre ei fiind chiar preşedintele juriului de atunci. Ambii regretă decizia luată şi se întreabă dacă nu era mai bine să îi fie conferit Clujului.

Directorul executiv al Asociaţiei Timişoara 2023 se foloseşte de presă ca să dezvăluie o corespondenţă cu primarul Timişoarei, despre care s-ar fi înţeles să rămână „la secret”. Cum să discuţi sau să te cerţi în secret în legătură cu un interes public comun? Fostul primar al Timişoarei se certase şi el cu conducerea Asociaţiei Capitală Culturală, însă ciondănelile doar transpirau prin media. Acum, războiul acuzaţiilor e dus la vedere prin presă. Adică, onor conducerea Asociaţiei se răzbună pe primar, iar primarul se răzbună pe Asociaţie, ameninţând că taie subvenţiile destinate activităţii acesteia. Domn’ primar, cum să tai o subvenţie angajată printr-un buget aprobat de Consiliul Municipal? Başca o subvenţie multianuală! E cel puţin o contradicţie cu legea, ca să nu zic o cochetărie cu ilegalitatea. Pe de-o parte.

Pe de altă parte, Capitala Culturală Europeană nu poate funcţiona fără Asociaţia înfiinţată special pentru acest proiect-program cultural. Ideea care a impus această organizare a capitalelor culturale europene, prin intermediul unor ONG-uri, a pornit tocmai de la excluderea factorului politic de la controlul financiar al evenimentului cultural! Or, cel puţin din declaraţii, primarul actual al Timişoarei tocmai asta urmăreşte: controlul decizional al cheltuirii fondurilor Asociaţiei! De fapt, cam asta urmărea şi fostul primar! Păi, atunci, ce rost mai are consiliul de conducere? Ce îi mână în lupta dintre politic şi societate civilă? Banii!

Pare că s-au schimbat vânturile dominante în cultura română, atât în direcţie cât şi în intensitate. De la cele care se transformau în curente bazate pe dezvoltare culturală, până la cele de azi, ca fâsuri politice cu pretenţii de rentabilizare economică a culturii. Dacă la Oradea, Bolojan visează la salvarea bugetului judeţului Bihor prin comasarea instituţională într-un colhoz cultural greoi şi rigid în transmiterea evenimentului, la Timişoara se sabotează tocmai un proiect de anvergură europeană ce ar putea să dinamizeze întreaga mişcare culturală a Vestului României. Şi, totul, în numele protejării cheltuirii banului public şi a economisirii lui, precum şi în numele lipsei de perspectivă în rentabilizarea actului cultural!

Vreţi să discutăm despre rentabilizarea culturii şi despre cum poate cultura, ori dezvoltarea culturii, să schimbe destinul unui oraş şi a unei comunităţi? Două exemple, aşa, din voleu: Marsilia şi Nantes!

Prin anii 90’ ai secolului trecut, oraşul francez Marsilia s-a trezit cu o problemă în braţele administraţiei publice mai grea decât cea a mafiei care controla cel mai vechi port al Mediteranei: cea mai mare fabrică de ţigarete din Franţa, Seita, cea care făcea celebrele ţigări Gitanes şi Gauloise a dat faliment! Explozia imediată a şomajului a fost doar o parte a problemei. Oraşul avea în mijlocul său zeci de hectare (!!!) de beton, hale, platforme, depozite, cu care nu ştia ce să facă. Primarul de atunci a avut ideea să contacteze unul dintre cei mai buni manageri culturali şi să îi pună la dispoziţie întreaga „afacere” culturală. S-a născut astfel „La friche de la belle de mai”, fabrica de artă şi cultură ce avea să devină unul dintre cele mai mari centre culturale ale Franţei. Mii de artişti (de atunci zeci de mii) au avut un spaţiu special creat pentru dezvoltarea artei lor, fie că era muzicală, vizuală, dramatică… Cinematografe, spaţii expoziţionale, teatre, spaţii comerciale, biblioteci, ateliere, săli de repetiţii, săli de concerte, discoteci… Mii de locuri de muncă, prin reconversie profesională, prin programe sociale care dezvoltau meserii din domeniul culturii. Mafia franceză şi-a mutat sediul la Nisa (nu din cauza centrului cultural!), iar Marsilia devine în 2013 Capitală Culturală Europeană. Astăzi, Marsilia îşi vinde cultura în fiecare colţ de stradă şi trăieşte foarte bine din asta.

detalii: « La Friche est une expérience politique, un lieu de pensée et d’action renouvelant le rapport de l’art au territoire et à la société. »
Manifeste de la Friche – 2020

Păstrând proporţiile, şi Timişoara a avut o fabrică de ţigarete, care a dat faliment, iar acum oraşul urmează să devină capitală culturală europeană. Asemănarea e evidentă. Diferenţa e umilitoare.

Al doilea exemplu e şi mai recent. La începutul anilor 2000, Şantierul naval de la Nantes, alt oraş francez, a intrat într-un colaps. Cred că nu mai trebuie să precizez anvergura activităţii unui şantier naval pentru dezvoltarea unui oraş. Alte mii de locuri de muncă pierdute ameninţau viaţa socială a oraşului cu un şomaj puternic. Alt primar inspirat a chemat un inginer şi un manager cultural să „facă ceva” cu mamutul industrial ce ameninţa să devină inert. S-a născut astfel un imens centru cultural, denumit „Les Machines de l’Îles”, care a schimbat destinul oraşului într-unul cultural. Alte mii de locuri de muncă create prin reconversie profesională. Adică sudorii sudau în continuare, dar nu mai făceau vapoare, ci… maşinării uriaşe pentru distracţia oamenilor pe la festivaluri. De pildă! Ba, acest centru cultural a născut şi un festival unic în Franţa, precum şi un muzeu unic în Franţa. Astăzi, Nantes nu mai este doar un port, ci a devenit o destinaţie culturală unică, precum şi un centru de conferinţe în domeniul culturii. Iar Centrul Cultural vinde orice e fabricat din metal, de la brelocuri şi până la elefanţi mobili de câţiva metri înălţime.

detalii: Les Machines de l’île is a totally unprecedented project. A product of François Delaroziere and Pierre Orefice’s collective imagination, it is the only place where you’ll find Jules Verne’s “Invented Worlds,” the mechanical universe of Leonardo da Vinci, and Nantes’ industrial history, all on the exceptional site of the city’s former shipyards.

Eu am vizitat ambele centre culturale, de la Marsilia şi de la Nantes. Şi nu doar ca turist. Vă invit să le vizitaţi virtual, măcar, ca să puteţi înţelege ce înseamnă o viziune managerială, combinată cu voinţă politică şi cu responsabilitate civică faţă de cetăţenii pe care îi… serveşti, nu îi conduci!

Noi, pe-aici, cu bârfele, turnătoriile, acuzele, minciunile şi iresponsabilităţile! Că, vorba lor, a politicienilor români aleşi: e scumpă cultura şi nu e rentabilă!

p.s. „Dacă Dumnezeu ar fi vrut să votăm, ne-ar fi dat candidaţi.” – Jay Leno

Ovidiu BALINT