discuţie cu arhitecţii Ioan Andreescu, Vlad Gaivoronschi şi Răzvan Dinu
Povestea MasterPlanului de reconversie a Cetăţii Aradului, despre care i-am descusut pe autorii lui, cei trei arhitecţi timişoreni, a început printr-o comandă a administraţiei locale arădene. Acum nişte ani, acest MasterPlan a fost precedat de un studiu de oportunităţi, întocmit de studenţii Universităţii din Timişoara, însă fără vreo legătură între ele, ca demersuri.
Interlocutorii mei mi-au subliniat faptul că acest MasterPlan ar trebui să fie o bază pentru viitoare dezbateri publice, care ar trebui să fie urmate de întocmirea studiilor de fezabilitate, întocmirea proiectelor arhitecturale, precum şi celelalte etape premergătoare începerii punerii în aplicare a ideilor din MasterPlan. Ceea ce înseamnă că acest MasterPlan nu înlocuieşte şi nici nu constituie planuri şi proiecte după care să poată fi realizată reconversia Cetăţii Aradului. Interlocutorii mei sunt convinşi că dacă vor fi sărite aceste etape obligatorii, marele proiect ar putea fi ratat iremediabil.
(urmare a discuţiilor înregistrate)
Astea sunt spaţiile publice care se nasc. Toate elementele sunt conectate şi coordonate între ele. Nu sunt puse alandala. Grădini tematice, apoi spaţii verzi, apoi terasele Cetăţii şi, în fine, marea zonă exterioară.
Grădinile tematice sunt în centru. Pe urmă, sunt două spaţii verzi, apoi terasele Cetăţii, iar pe urmă este marea zonă exterioară, care este extrem de spectaculoasă. Zona exterioară, printr-o curăţire şi amenajare sumară, poate deveni rapid un loc de agrement uluitor de ofertant. Un parc în sine foarte spectaculos!
-Fiind atât de mare spaţiul Cetăţii, e foarte greu să intervii peste tot cu maxim de eficienţă. Am prioritizat zonele în relaţie cu funcţiunile propuse de noi. E foarte important să fie vizibilă Cetatea, faţă de oraş! Pentru că ea ocupă centrul nevralgic al oraşului, dar deocamdată este complet invizibilă. Din cauza vegetaţiei crescută haotic. Arădenii nici nu îşi dau seama de imensitatea obiectivului. Dacă va fi vizibilă, oamenii îşi vor îndrepta atenţia asupra ei.
-Noi am dat nivele de intervenţie distincte pentru fiecare zonă. Ar fi o absurditate, în opinia noastră, să începem cu restaurarea Cetăţii! Trebuie făcută o expertiză atentă, pentru a vedea ce probleme sunt. Dar intervenţiile trebuie să se rezume la curăţire, amenajarea spaţiilor verzi de deasupra, pentru a o putea la dispoziţia publicului. Cetatea e compusă din sute de celule uniforme, care sunt dispuse în ziduri. Noi am propus ocuparea lor, succesiv, în măsura nevoilor…
-Sau în măsura solicitărilor! De exemplu ONG-uri care vor să îşi organizeze activităţi în acele spaţii.
-Exact! Noi am propus o rezervă, în faza preliminară. Aici vedeţi zonele succesive de intervenţie, pe ziduri, pe bastioane, pe zona interioară, pe zona exterioară. Totul începe din nucleul Cetăţii! Dacă se conturează Piaţa Cetăţii, cu zona pentru spectacole, deja se poate începe activarea obiectivului. Dezvoltarea e gândită în cercuri, inele, concentrice Pieţei. Cele două clădiri centrale, Biserica franciscană, Piaţa şi gradenele pentru spectatori se pot face lejer în trei-patru ani, ceea ce înseamnă că va putea funcţiona întreaga piaţă. Apoi, se continuă dezvoltarea treptat. Astfel, spaţiul Cetăţii va fi ocupat şi viu!
-Terasele se vor reamenaja, încercându-se aducerea lor la imaginea iniţială. Vor fi reactivate scările existente. Vor fi prevăzute ascensoare. Oamenii se vor putea plimba pe primul „inel” al Cetăţii. Adică pe zidurile cele mai de sus.
Aici ne-am imaginat cum ar trebui organizate toate funcţiunile propuse. Aici este zona de congrese, modulul de expoziţii, amenajat după standarde europene în vigoare. Adică, este format din hale de câte 5.000 metri pătraţi, cu toate utilităţile. Sigur, aici vom avea un singur modul de acest fel. La Munchen sunt 12! Însă, la Arad, prin extinderea utilizării spaţiilor se poate ajunge la organizarea unor evenimente extrem de consistente. Dacă se vrea organizarea unui eveniment de mare anvergură, se vor putea folosi toate spaţiile adiacente pieţei centrale. Fiecare dintre structurile gândite poate deveni suport pentru una dintre ele care este centrul de interes.
–Muzeul Apelor va fi situat în partea de nord. Aici e un plan înclinat, care urcă până la ziduri. Are mai multe zone, pentru expoziţii temporare şi expoziţii permanente. Are prevăzute acvarii, spaţii de depozitare, laboratoare, un mic restaurant, în relaţie directă cu cele două spaţii dimprejur. Ceea ce este important, toate clădirile existente, ori care se vor construi, de pe primul inel al Cetăţii, vor putea coopera cu galeriile din apropiere, care au fiecare câte 50-60 de metri pătraţi.
-Aici am prevăzut un teatru experimental, fiindcă Aradul are o viaţă teatrală de tradiţie şi foarte dezvoltată în prezent. Organizarea teatrului va fi modulară.
-Şi poziţia teatrului e foarte bună, fiind situat chiar în spatele mănăstirii franciscane şi în relaţie cu fosta infirmerie a cazarmei, care va deveni holul de acces şi foaierul teatrului.
-Aici e marele Muzeu al Fortificaţiilor. Care, de fapt, e capătul uneia dintre diagonalele Cetăţii. Şi Muzeul, găzduit de marele bastion, poate activa mai multe galerii din vecinătate. Bastionul e atât de mare, încât noi vom folosi doar o bucată din el. Care se va goli de pământ, iar în mijloc va avea prevăzut un cilindru care va urca mult deasupra bastionului. Muzeul ar fi unic în România, având în vedere numărul mare de cetăţi, din diferite perioade istorice, descoperite sau existente pe teritoriul ţării noastre. E ciudat că România nu are până acum un astfel de muzeu. Gândiţi-vă la cetăţile ţărăneşti din Ardeal, fortificaţiile din epoca bronzului…
-Doar cea descoperită la Sântana şi încă nevalorificată ca obiectiv turistic…
-Da, de exemplu, şi aşa mai departe. Nemaivorbind de cele medievale. Apoi, până acum, Cetatea e doar o gaură neagră în mijlocul oraşului.
-În stânga imaginii aveţi o hartă istorică realizată pe la anul 1700, în care se vede o posibilă mobilare a viitorului oraş militar din Cetate. Care nu s-a mai realizat.
-Fiindcă îşi pierduse rolul de obiectiv militar şi a fost transformat în închisoare.
-Cetatea a mai avut rolul de a controla comunitatea, fiindcă din cauza ei nu s-au putut face construcţii în raza de bătaie a tunurilor. Ceea ce înseamnă că arădenii aveau o anumită reputaţie… hahaha… trebuiau ţinuţi sub control…
Pe urmă, în ciuda falezei şi a spaţiilor verzi existente, Aradul nu are un parc de calitate. Precum nu are nici spaţii create special pentru festivităţi. Există şi un impact de mediu asupra oraşuli, dar există şi valori certe ale Cetăţii, cum e Mănăstirea franciscană. Intervenţia pentru salvarea Mănăstirii ar trebui să se desfăşoare foarte rapid.
-Accesul nu e grozav la Cetate. Sigur, nici nu s-a urmărit un acces facil. El va trebui ameliorat, din toate zonele. Ceea ce nu ar fi mare lucru, dacă obiectivul prezintă interes.
Cetatea va duce oraşul la alt nivel de dezvoltare. Noi am folosit un argument pentru a ne susţine proiectul: Aşa cum în istoria Aradului, câţiva primari vizionri, împreună cu alţi câţiva investitori vizionari, au transformat târgul într-un oraş, cu forţă economică, industrială, într-un timp foarte scurt, de câteva zeci de ani, aşa s-ar putea transforma acum, la nivelul epocii noastre. În maxim 15 ani, Aradul se poate transforma în cu totul altceva. Dându-i un potenţial de dezvoltare uriaş! Practic nelimitat, la nivelul regiunii!
-S-ar putea rata o ocazie unică în istoria regiunii! Aradul nu mai are industrie, cum avea. Datorită Cetăţii ar putea recupera şi s-ar putea transforma în altceva. Ca să vă daţi seama de anvergura şansei pe care o dă Cetatea Aradului, vă pot spune că orice asociere de proiecte locale, pentru dezvoltarea economică a oraşului, toate la un loc pe care le-ar face vreo administraţie, nu le va aduce nici măcar o fracţiune din efectul economic, social, cultural pe care îl va avea dezvoltarea Cetăţii asupra Aradului şi asupra regiunii! Nicio combinaţie de strategii nu va putea concura cu efectul dezvoltării Cetăţii!
(va continua)
Ovidiu BALINT
