N-am idee de ce-mi plăcea de Will Smith. Îmi plăcea, na. Mai ales câteodată, când își compunea o mină tragică, așa… (mai ales în „Pursuit of happiness”). Până azi, totuși. De azi, în ochii mei e doar un prost sadea, fiindcă numai proștii grămadă nu știu să savureze o glumă. Iar o glumă, se știe, e cu atât mai bună cu cât e întinsă la maximum, ca elasticul. Am văzut mii de glume la adresa actorilor din sală, de-a lungul decernării Oscar-urilor. Nimeni nu s-a ridicat să-l pălmuiască pe prezentator. Pentru că, la nivelul acela, te aștepți ca glumele să fie percepute la un alt nivel. Ca să nu mai spun că prezentatorii, de cele mai multe ori, au demonstrat mereu că sunt extrem de buni, făcând în special glume despre ei înșiși, ceea ce reprezintă culmea cea mai înaltă a umorului de calitate. Pe de altă parte, nevasta Will-ului suferă de alopecie, nu de cancer, ca să reprezinte asta numaidecât o opreliște în calea unei glume nevinovate. Cât timp se fac glume despre chelioși (și de fac, slavă Domnului!), nu văd de ce ar trebui să fie deplasată una care se referă la chelioase. În fond, femeia și-a asumat, a vorbit despre asta pe toate canalele, no offence. Dar te pui tu cu prostul? Nici poveste. I s-a năzărit lui că aia nu e o glumă bună. Deși, vă zic eu, care râd de când mă știu și de mine, dar și de alții, că gluma era chiar decentă. Bună, deci. Până și nevastă-sa și-a privit consortul ca pe un prost. Să nu se mire Mapamondul acum că-l privește așa toată lumea! Auzi, că a făcut-o „din dragoste”. „Din dragoste” my ass. La ce „open marriage” au, nu avea absolut niciun motiv să-și ridice uriașul fundul de pe scaun.
Apropo, favoritul meu numărul unu în materie de prezentatori ai Oscar-urilor rămâne, pe veci, Ricky Gervaise. Făcea spectacol pe seama membrilor elitei hollywoodiene. Glumele lui depășeau cu mult, dar cu muuult de tot piticania de glumă la adresa cheliei nevestei lui Will. En fin… N-aș vrea niciodată să am de-a face cu cineva care nu știe să râdă. Care nu știe să stea nici „la încasare”, dar nici „la bătaie”. Mă înfioară indivizii lipsiți de umor și mi se par periculoși în sine. În concluzie, mare mitocan și prostălău, Will Smith. Mare de tot. Totuși, în toată tărășenia tot e ceva demn de remarcat: bine că protagoniștii sunt „Brothers”, că de era unul din ei altfel, atunci să fi văzut explozii interrasiale pe social media! Ipocrită lume, jalnic saltimbanc!
Și-un banc mișto, din cele 36 de bancuri cu chei pe care le știu, de la cel mai suav, pe care-l știu de pe la 7 ani (De ce se strălucesc cheliile? Să se simtă muștele la pationoar!) și până la ăsta: „ Doi prieteni, chelioşi, se întâlnesc după vreo trei luni. Unul din ei avea un păr lung, stufos. Celălalt îl întreabă:
– Bă, cu ce dracu’ ţi-ai dat pe cap, de ţi-a crescut atâta păr?
– Am acasă o soluție, că dacă dau cu ea, chiar şi pe o bilă de biliard creşte păr!
– Hm… Şi nu deranjează la joc?”
P.S. Personal, nu cred că a fost regie. Dacă a fost, a eșuat lamentabil. Abia atunci aș fi pe deplin convinsă că ăștia au dat-o-n lambada rău tare cu Hollywood-ul lor cu tot.
Eugenia CRAINIC
