EP Plenary session -
Ce este drept, Gheorghe Falcă nu a mai râs de câțiva ani buni… Din cauza operațiilor estetice, desigur… Numai că, de această dată, îngrijorarea europarlamentarului considerat ultimul baron portocaliu are cu totul alte motive. Și anume ca nu cumva ”coloana a cincea” securistă din Ministerul Mediului să facă vreo gafă ”nepermisă” la un asemenea nivel al sistemului și să ia în discuție sesizarea unui ONG cu privire la popândăii din perimetrul terenurilor agricole aferente comunelor arădene Grăniceri și Pilu!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Europarlamentarul PNL o ști cine este misteriosul investitor din spatele parcurilor fotovoltaice…?

Iar miza este una absolut halucinantă! Poate și din punct de vedere al activiștilor de mediu… Cei care, tot pentru aceiași popândăi au reușit la un moment dat să devieze și traseul Autostradei Transilvania. Numai că ”imperiul nevăzut” al lui Falcă depinde acum strict de popândăii de la Grăniceri și Pilu! Pentru că, dacă până pe 1 aprilie, nicio autoritate a statului nu inițiază vreun demers pentru salvarea habitatului acestora, atunci ”popândăii” de la Bruxelles fac 500 de milioane de euro! Iar Gheorghe Falcă și Rareș Bogdan pot deschide șampania! Și să se felicite că au reușit să dea prima mare lovitură pe spatele PNRR-ului! Una de nu mai puțin de jumătate de miliard de euro!
Ofertare concurențială!
Totul a început odată cu lansarea în consultare publică a două scheme de ajutor de stat incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ca și a ghidurilor de finanțare complementare și prin care se prevede acordarea de sprijin financiar în valoare totală de 598 milioane euro pentru construirea de parcuri eoliene și solare noi, ”cu sau fără instalații de stocare a energiei”. Din suma totală de aproximativ 600 milioane euro, 460 milioane urmând să fie reprezentate de fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene. În timp ce restul de 138 milioane euro ar fi puse la bătaie de partea română, de la bugetul de stat, prin supracontractarea PNRR. Astfel, prima schemă – una care este exceptată de la obligația de notificare a Comisiei Europene! – prevede fonduri europene din PNRR de 215 milioane euro și supracontractare națională de 138 milioane euro.
Documentarea tehnică din PNRR prevăzând doar că ”urmărește ca rezultat majorarea cu 300 MW a puterii instalate în parcuri solare și cu 150 MW a celei a parcurilor eoliene din România, precum și creșterea adecvanței sistemului energetic național, prin utilizarea de noi capacități de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile”. Extrem de interesant fiind și că ”nu este obligatoriu ca proiectele care intră în competiție să prevadă și instalații de stocare”. Însă ”cheia” afacerii de jumătate de miliard de euro se află într-un singur rând: ”Procedurile de ofertare concurențială vor fi lansate la sfârșitul lunii martie”!
De la finul pentru nașu!
Deci portița ”ofertelor concurențiale” se deschide doar pentru câteva zile, ultimele ale lunii martie. ”Îmbulzeala” fiind una pe măsură, din moment ce chiar în nota de fundamentare se prevede expres că ”din perspectiva bugetului alocat, numărul estimat de beneficiari de ajutor de stat în cadrul prezentei scheme bazată pe procedură de ofertare concurențială este de aproximativ 15”. Și atunci, ce ar face un investitor dacă, așa după cum reiese din informațiile intrate în posesia noastră, a băgat deja 5 milioane de euro în achiziția de terenuri pe viitorul amplasament al celui ”mai mare parc fotovoltaic din Estul Europei”? Mai ales că respectivele terenuri extravilane sunt însă agricole! Și, conform legislației românești, pe ele nu pot fi construite astfel de proiecte! Simplu! Dacă te ține, schimbi legea cu totul! Ceea ce s-a și întâmplat! Astfel că deputatul liberal de Arad, Glad Varga a inițiat un proiect legislativ prin care ”se vor putea realiza investiții în parcuri fotovoltaice pe terenuri arabile slab fertile”. Iar mobilizarea parlamentarilor a fost una pur și simplu remarcabilă, indiferent de culoarea lor politică, astfel că ”proiectul Glad” a și primit aviz favorabil în Comisia pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților. La chiar începutul lunii martie… Glad Varga convingându-i pe colegii deputați că ”este necesar să sporim considerabil ponderea energiei obținută din resurse regenerabile, nu numai pentru a atinge țintele europene asumate, ci și pentru a contribui la obținerea independenței energetice”.
Totul după ce și Senatul României tocmai ce adoptase în februarie același ”Proiect Glad” sau ”Legea pentru înființarea parcurilor fotovoltaice pe terenurile agricole cu fertilitate mijlocie și pășuni”, care ”vor putea contribui la producerea energiei regenerabile”. Și uite cum, pe repede înainte, deputați și senatori, indiferent de culoarea politică, au lăsat orice altă problemă stringentă a țării, doar pentru a ridica ”mânuțele sus” la proiectul arădeanului Glad Varga de modificare a Legii Fondului Funciar – Legea 18/1991! Ceea ce nu a reușit nimeni până acum în Parlamentul României!

Popândăii din Grăniceri îi dau bătăi de cap lui Rareș Bogdan

Astfel că, deși numele său nu spune mai nimic opiniei publice, ar însemna că inițiatorul Glad Varga este o adevărată ”forță vie” a politicii românești. Numai că actualul deputat s-a făcut remarcat doar prin ceremonia în care a spus ”DA”, cununat fiind de … Gheorghe Falcă. Ca și faptul că în Arad este etichetat public drept ”Yesman”-ul lui Falcă… Dar uite că, rămas cu ”Nașul în suflet” – mai ales că acesta l-a băgat în locul lui în Parlament după ce s-a retras la Bruxelles, ”finul” Glad și-a făcut datoria și a schimbat Legea Funciară! Una care rezista din 1991!
Niște chinezi… Niște americani.. Niște elvețieni… Niște necunoscuți…
Aceștia sunt ”investitorii” anunțați public, în ultimele luni, de oamenii politici loiali actualului europarlamentar ca urmând a dezvolta în Arad parcuri fotovoltaice peste parcuri fotovoltaice! Stranie coincidență, obsesia arădeană pentru astfel de parcuri fotovoltaice lovindu-i pe aleșii locali liberali din Arad odată cu ”schema de ajutor PNRR”. Și, ce este drept, omul lăsat de Falcă la conducerea Primăriei Arad a reușit performanța managerială de a pierde un teren de 68 de hectare! Și pe care Primăria Arad apucase să își anunțe intenția de a construi un parc fotovoltaic. Este vorba despre cele 68 de hectare de la CET SA, pe care Primăria Arad condusă de Călin Bibarț parcă nu a vrut nici în ruptul capului să pună mâna. O ”saga” cu un iz penal deja ”pestilențial”… Cu hotărâri de Consiliu Local și cu o Primărie Arad care a licitat exact ”cât trebuia”, dar ”mai jos”, pentru a nu intra în posesia terenului intravilan de 68 de hectare. Și pe care deja anunțase că va construi un parc fotovoltaic. Dar care, în urma ”scurtcircuitului” birocratic, a intrat acum în posesia unui investitor privat care va construi acolo … același parc fotovoltaic! A urmat mediatizarea pe pagina de facebook ”Alături de Gheorghe Falcă”, de către Iustin Cionca, a informației despre ” o întâlnire importantă cu investitori străini interesați de Arad. O delegație de oameni de afaceri din China va vizita Consiliul Județean, să discutăm un proiect de energie verde. Investitorii chinezi caută oportunități și la Arad”. Și asta în timp ce un alt investitor de parcuri fotovoltaice arădene agreat de garda liberală a lui Falcă a fost prezentat drept cetățean american, dar reprezentând niște investitori elvețieni! Singurele certitudini fiind însă doar dosarele de la DIICOT și DNA! Iar parcă pentru a adânci și mai mult misterul asupra ”investitorului strategic” din spatele proiectelor fotovoltaice anunțate să apară în Arad odată cu aplicarea ”schemei”, principalul beneficiar al investiției anunțată la 700 de milioane euro, primarul comunei Grajduri recunoaște că ” este un grup de investitori. Deocamdată nu putem să le dezvăluim numele”!!! La fel de secretos cu privire la adevăratul investitor al parcului fotovoltaic care ar urma să se dezvolte pe o suprafață de 1.079 de hectare fiind și edilul din vecinătate, cel al comunei Pilu!
”DNA, trezește-te”!!!
Astfel ar trebui să strige din toți bojocii organizațiile politice, instituțiile statului și ONG-urile de mediu. Numai că, la o ”schemă” de 500 milioane euro, toată lumea tace. Un singur ONG formulând obiecții cu privire la proiect, arătând că zona vizată de amplasarea panourilor fotovoltaice este un important habitat pentru popândăi. Numai că toate instituțiile statului român se feresc ca de tămâie să ia în discuție această sesizare. Mai ales că una asemănătoare, vizând tot habitatul popândăilor, s-a dovedit fatală proiectului inițial al Autostrăzii Transilvania. Semn că, totuși, cineva la Bruxelles iubește și specia pe cale de dispariție a popândăilor… Dar în niciun caz Gheorghe Falcă și Rareș Bogdan!!!

Cătălin TACHE (Național)