Obiectivul fundamental al normelor UE în materie de concurență este „…de a asigura buna funcționare a pieței interne. Concurența efectivă permite întreprinderilor să concureze pe picior de egalitate în toate statele membre, supunându-le presiunii de a depune eforturi continue pentru a oferi cele mai bune produse sau servicii, la cele mai bune prețuri posibile pentru consumatori. Acest lucru stimulează inovarea și creșterea economică pe termen lung, pentru că, o piață internă liberă și dinamică, are ca efect bunăstarea economică generală. În acest scop, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) conține norme clare și precise care urmăresc să prevină restrângerea și denaturarea concurenței pe piața internă. Mai precis, acesta interzice acordurile anticoncurențiale între întreprinderi și abuzul de poziție pe piață al întreprinderilor dominante. În plus, fuziunile și achizițiile cu impact la nivel comunitar pot fi interzise dacă au drept rezultat reducerea semnificativă a concurenței. De asemenea, ajutoarele de stat acordate anumitor întreprinderi sau produse sunt interzise atunci când conduc la denaturări ale concurenței. Cu anumite excepții, normele în materie de concurență sunt valabile și în cazul întreprinderilor publice, al serviciilor publice și al serviciilor de interes general”.
Ce-a înțeles Guvernul României din aceste măsuri? Mai nimic, după cum au procedat în domeniul pieței energiei! Vor în Schengen, dar cu mecanisme comuniste de reglementare a pieței, adică cu centralism de tip comunist și monopol de tip mafiot.
Este evident că, dincolo de propaganda deșănțată și utopică a posibilității alegerii furnizorului de energie, românii simt la buzunare faptul că sunt clienți captivi, într-o piață de monopol a energiei și liberalizarea pieței, în acest domeniu, e o mare cacealma servită de Guvern – singurii avantajați fiind furnizorii și distribuitorii de energie. Din motive ce țin de corupție și prostie, autoritățile statului se fac că nu văd că, în realitate, nu există nici o liberalizare a pieței de energie și că totul e un bluf. Prin modul cum a înțeles să liberalizeze piața energiei, Guvernul României continuă să sfideze politica UE, permițând jefuirea cetățeanului român, prin protejarea, în continuare, a monopolului pe energie (poziției dominante) ale unor companii, precum „ENEL” sau „EON” (care dețin monopolul pe distribuție, prin concesiune) sau permițând jefuirea clienților prin aplicarea unor taxe și tarife aberante, care cresc, artificial, costul produsului (gaz, energie electrică) cu până la 100%, pentru că nu există concurență.
Astfel, costurile de distribuție, în unele zone, sunt egale cu costurile de producție. Nici Guvernul și nici ANRE nu intervin și se fac că nu văd poziția dominantă, respectiv monopolul ilegal și neconstituțional pe care l-au instituit „ENEL” și „EON”, asupra comerțului cu gaz și energie electrică, în urma căruia populația României este jefuită ca-n codru. Nu contează nici avertismentul UE, cu privire la lipsa concurenței reale în piața energiei, dovadă că „ENEL” și „EON” sunt mai puternice decât Guvernul României. Ce liberalizare este aceasta, când ai liberalizat doar prețul producătorului și distribuitorului, dar n-ai liberalizat distribuția? Cât timp producătorul și consumatorul sunt constrânși să vândă și achiziționeze energia (gazul și energia electrică) către și de la un singur distribuitor, putem vorbi de piață liberă și concurență? E absurd! Cum poate fi liberă piața energiei când nu există decât o unică ofertă în cazul distribuției? Pot exista mulți producători, cu prețuri diferite, dar dacă distribuitorul este același, el negociază atât prețul de achiziție de la producători și el fixează și prețul final.
Cine și cum îl poate contesta, legal? Dacă nu mai vreau ca „ENEL” (prin afiliații săi, „ENEL Distribuție”) să-mi furnizeze energia electrică, cum procedez, legal? Am vreo alternativă? Păi, dacă nu, mai e vorba de piață liberă și concurențială? „ENEL” nu e producător. E engrosist și distribuitor de energie electrică. Nu e nici transportator de energie electrică de înaltă tensiune. De acest sector se ocupă „Transelectrica” SA. „ENEL” cumpăra energia electrică de la termocentrale, hidrocentrale, centrala nucleară, producătorii de energie solară și eoliană, transportată de „Transelectrica”. Dar, fiind „băieți deștepți” și beneficiind de experiență uriașă în lobby (trafic de influență), chiar dacă era ilegal și neconstituțional, au concesionat de la Statul Român (mai corect spus de la PSD-ul lui Adrian Năstase), rețelele de distribuție de joasă tensiune, creând un monopol pe distribuție, astfel că nimeni nu poate cumpăra și vinde nimic fără ei. La fel se întâmplă și în domeniul carburanților. Există, formal, patru „jucători” mari în piață: „OMV”, „ROMPETROL”, „LUKOIL”, „MOL” și câțiva mai mici, precum „GAZPROM”. În fapt, există doar unul singur jucător ce controlează și dictează piața: „OMV”. Concernul austriac a cumpărat cea mai mare parte din producție și infrastructura distribuției a carburanților din România. E adevărat că, aparent, nu deține monopolul pieței, fiind concurat de „LUKOIL”, „ROMPETROL”, „MOL” sau „GAZPROM”. Aparent! În fapt, concesionând și exploatarea țițeiului, pentru o redevență ridicol de mică (tot cu sprijinul PSD-ului lui Adrian Năstase), „OMV” face legea, fiind un șef de cartel, care dictează prețul în piață, prin faptul că are la îndemână instrumentul cu care îi poate elimina pe toți ceilalți dacă nu se aliniază: petrolul românesc. Să obții barilul de petrol la 14 dolari, nu e totuna cu a-l achiziționa, la bursă, la 80 de dolari sau a-l aduce din Rusia ori Kazahstan, la un cost de 50 de dolari, minim (extracție plus transport).
Deci, orice ne-ar spune ANRE și Guvernul, pe piața energiei – fie că e vorba de energie electrică, gaz sau carburanți -, nu există concurență. Există doar efectul de monopol, adică: fixări de preț, împărțirea pieței între jucători, acorduri tacite privind repartizarea clienților (cum e cazul la EON si ENEL), acordurile privind limitarea producției (cum e cazul la OMV), acorduri de distribuție între furnizori și revânzători (cum e cazul la carburanți). În concluzie, în această piață, cu complicitatea ANRE și a Guvernului, trei companii fac legea, adică stabilesc și impun prețurile, împart piața, împart clienții, stabilesc producția și importul: „ENEL”, „EON” și „OMV”. Dețin, în exclusivitate, distribuția (în cazul gazului și energiei electrice) și, tot în exclusivitate, exploatarea internă (în cazul petrolului).
Deci, dețin monopolul și poziția dominantă în cadrul pieței de energie. Unde e concurența, atunci? Unde e piața liberă? Cine poate pătrunde pe această piață fără acordul „ENEL”, „EON” sau „OMV”? Unde e rolul Statului Român, în aceasta ecuație, care, conform constituției și normelor UE, trebuie să protejeze interesele consumatorului român? Conform legislației europene, este strict interzisă: fixarea prețurilor, împărțirea piețelor, acordurile privind repartizarea clienților, acordurile privind limitarea producției, încheierea de acorduri de distribuție între furnizori și revânzători acolo unde, de exemplu, prețul pe care trebuie să îl achite consumatorii este impus de furnizori. Toate aceste lucruri sunt niște mârșăvii din punct de vedere al libertății funcționării pieței de energie. Și sunt comise, în totalitate, în prezent, de „ENEL”, „EON” sau „OMV”, sub protecția Statului Român, adică a Guvernului, ANRE și Consiliul Concurenței. Cum să nu-ți pui întrebarea: De ce sunt plătiți cu sume uriașe, cei de la ANRE și Consiliul Concurenței? Credeți că salariile sunt pentru a stimula activitatea, adică să constate încălcarea legislației europene? Sau sunt, de fapt, sunt mită ca să nu constate încălcarea legislației?
Pavel ROMAN
