Am crezut că toate poveștile cu Arad sat, nu mă privesc și că nu sunt adevarate. Asta până nu am iesit cu un prieten care a venit la mine in oraș. În dragul meu oraș, în dragul meu Arad. Am stat la o poveste (băută) pana la 2 noaptea și ne a apucat foamea. Am zis… hai la ciorbă la un restaurant din centru. E tradițională ciorba de „după”, pentru cunoscători. Mare mi-a fost mirarea cand mi-a spus același ospătar care ne-a servit ani buni, chiar și la 6 dimineața, că restaurantul se închide la ora 2.

I-am zis prietenului meu, hai în altă parte că tot găsim ceva de mâncare. Ce sa vezi? De mâncare nu am găsit, dar exact vis a vis de catedrala catolică am gasit niste valori, vreo 20 de valori dă pă Franța, probabil, care ascultau muzică la maxim, pe Sandu Ciorbă, ziceau ei. Că deh, la ora aceea erau șefi „pă” Arad. Prietenul meu mă întreabă, așa e la voi? Eu, rușinat, îi răspund… A murit orașul. Am devenit sat. Mai mare, dar sat.

O.G.