Nu mai este o glumă proastă, este chiar o stare proastă, a dracului de proastă. UTA noastră a luat-o la vale, este pe un tobogan pe care alunecă vertiginos. Asta ne-a arătat, dacă mai era nevoie, și meciul cu Sepsi. Ce ne-a arătat? Ceea ce știam …
Ne-a „spus” acest meci că nu avem lot, că nu avem echipă, așa că nu avem nici un joc bun. Mulți jucători sunt plafonați, unii terminați, alții „neîncepuți”, Jocul e lent, tern. Astăzi, fotbalul e tot mai mult o luptă pentru spațiu și timp. Și câștigă cine are fotbaliști care joacă din prima ori, cel mult, cu două atingeri, nu cel care ține mingea asupra sa pentru că nu știe ce să facă, scuzați, cu dumneaei, coțofana. Dar ca să joci „din prima” presupune două lucruri, cel puțin: să ai tehnică și să gândești repede, în urma a sute de ore de exercițiu sub presiune. Nu e cazul la noi!
Echipa e sleită. Ce s-o fi lucrat în perioada asta de întrerupere? Eu nu am spus bogdaproste la revenirea lui Balint – ce nu merge o dată, nu merge nici a doua oară (e ca și în viață: cea mai mare tâmpenie este să te recăsătorești cu aceeași persoană de care te-ai despărțit pentru că „n-a mers”). Apoi, Balint a demonstrat că n-a știut niciodată jocul pe atac.
Meciul cu Sepsi ne-a mai arătat că suprafața de joc, gazonul, este o rușine. Mi-e groază să mă gândesc cum va arăta în ianuarie, februarie. Dacă ești ȘEF al clubului, că patron nu ești, și dacă vezi că ai tăi angajați nu se pricep la întreținerea gazonului, ori îi dai afară, ori îi trimiți să se documenteze, să învețe de la cei care au demonstrat că știu … Mă uitam la gazonul de la Ploiești, unde joacă și iar joacă Petrolul și Chindia, ba mai îl bătătoresc și alții..
Așa ar trebui, dar UTA nu are conducători isteți, nici preocupați de bunul mers al lucrurilor, fiindcă au preocupări colaterale, strict personale.
Atât de multe lipsesc la UTA încât nu mă mir că situația este falimentară. General falimentară – excepție situația financiară a unora, știm toți care (nomina odiosa!). Am ajuns la concluzia că UTA nu este deloc iubită, ci doar folosită, de cei care se prefac că o conduc. Dacă era iubire pentru culori, pentru blazon, pentru fotbal și pentru suporterii arădeni nu aveai voie să refuzi mâna întinsă a „grupului Apreutese”, decât dacă ți-ar strica izvorul bunăstării personale ori dacă ți-e teamă ca de moarte de un inevitabil … AUDIT.
Tristan MIHUȚA

1 COMENTARIU

  1. Mare dreptate aveti maestre, dumneavoastra care chiar ati jucat fotbal de performanta la UTA, pana ati intrat la facultate !Este o rusine ceea ce joaca UTA astazi, ce gazon avem si ce conducere are UTA, prin acest Meszar, infractor de drept comun , care nu are nici o pozitie in statul de functii siin organigrama UT-ei.Pe de alta parte isi bate joc si de Bazinul de la Polivalenta, in calitate de Director la Directia Judeteana de Sport ( binenteles pus politic, nu pe competenta )

Comments are closed.