UTA „nouă” a fost din start concepută ca o vacă de muls până la a fi sleită. Or, unde nu este iubire, pasiune și cinstire a tradiției, nu se poate naște ceva sănătos. Că dovadă, ne târâm an de an prin Liga I, tremurăm, suferim. Sigur, vorbesc de noi, suporterii, că alții, cei cocoțați în fruntea clubului, n-au asemenea stări, asemenea trăiri.
Că așa, cu gând de (iertat să-mi fie!) a „ciordi” a fost pornit totul, ne arată nu doar afacerile care se învârtesc în jurul clubului, ci însăși încăpățânarea de a construi un stadion din banii arădenilor. De ce nu, precum în majoritatea cazurilor, prin Compania Națională de Investiții? Oare, pentru că în plan local se poate atribui lucrarea unei firme de casă; pentru că banii contribuabilului arădean se pot învârti altfel în spatele curții noastre – unde, dacă nu curge, măcar picură. Rezultatul? O fi curs, o fi picurat, dar, după ani de amânare, după suplimentări de fonduri, a ieșit o lucrare de mântuială. Ploile inundă spațiile de la și de sub tribune, gazonul este într-o stare mizerabilă, de râde de noi o țară întreagă, acoperișul nu corespunde proiectului inițial etc.
Deci, totul a fost gândit și făcut (și sau mai ales) spre folosul unora, puțini, dar „dăștepți”. că vorba aia, pic cu pic, până n-o mai rămânea nimic – sau spic cu spic, face snopul mic și stogul mare. Și iar este în regulă, nimănui nu i se pare nimic bătător la ochi, nimeni nu vede și nimeni nu aude. Știți cum se spune: nu există un orb mai mare decât acela care nu vrea să vadă. Totuși, sper că „ORBUL” va vedea într-o bună zi!
P.S. Nu pot încheia fără a mărturisi cea mai mare tristețe care îmi amărăște sufletul: anume, că n-am luat cele trei puncte în meciul cu Rapid. Erau cele mai meritate din tot anul 2022!
Tristan MIHUȚA
