Încă de la început eu vreau să mă autodefinesc , pentru cine vrea să înțeleagă și poate să mă accepte , așa cum sânt eu , fără a-mi cere să-mi schimb părerile , după cum vor sau le convine lor , la unul și la altul . Prin urmare :
Sunt MONARHIST convins , neinfluențabil cu nimic și sub nici o formă . Activez în diferite Organizații PROMONARHICE și lupt necontenit și susținut pentru acest deziderat , adică forma de guvernământ în România să fie MONARHIA CONSTITUȚIONALĂ , România fiind REGAT încă din cele mai vechi timpuri , de pe vremea Regelui Burebista și până la finele anului 1947 , când bolșevicii-comuniști au abolit ilegal MONARHIA , proclamând la fel de ilegal republica .
Nu am votat și nu voi vota niciodată vreun candidat la președenția României , pe care o consider nulă și neavenită în opinia mea .
Declar cu responsabilitate maximă că sunt un opozant , un adversar înfocat al republicii și președinției din România . De la republică și prin neaveniții președinți trădători și impostori s-au abătut asupra României toate relele și pentru poporul român toate neajunsurile .
Când tot mai mulți români vor realiza acest lucru , vom putea spune cu certitudine că lucrurile vor merge bine în România , iar scumpa noastră țară își va găsi binemeritatul statut , adică va fi cu siguranță un STAT SUVERAN , NAȚIONAL ȘI INDIVIZIBIL , va fi REGATUL ROMÂNIEI .
Orientarea mea politică este LIBERALĂ .
Din acest motiv imediat după anul ’89 m-am înscris în PNL , militând pentru formarea unui Parlament și Guvern liberal .
După alegerile din ’92 și destrămarea PNL în diferite aripi și variante , mi-am retras adeziunea din gașca politică liberală în care colcăiau ca viermii oportuniștii și trădătorii .
În anul 2014 , nu știu cum de m-am lăsat convins să mă înscriu în gașca politică lui Tăriceanu numită PLR (Partidul Liberal Reformator . Halal reformă !) , devenit apoi ALDE , crezând că în acest partid liberalismul are prioritate . Aici însă , în Organizația ALDE Arad , mi-a fost dat să văd o bătălie crâncenă între oportuniști de toate felurile , obedienți , trădători , cu toții însă penibili și meschini , care mai de care . Nici vorbă de liberalism , așa cum îl percep eu și ceilalți liberali adevărați .
Tăriceanu , vrând să facă ordine în Organizația ALDE Arad și să își rezolve niște interese oportune , trimite președinte la această organizație pe Mihăiță Calimente la început și Eusebio Pistru , mai târziu , punând astfel capăt activării mele în această gașcă politică și începerea destrămării ei .
Oportuniștii liberali din ALDE , au început migrarea spre alte găști politice , schimbând pe doctrine ca și pe ciorapi .
Am cunoscut atunci indivizi , despre care credeam că sunt integri din punct de vedere politic și prietenii mei cu adevărat , dar mai ales liberali autentici , cărora le-am fost devotat și fidel , sperând ca mișcarea liberală adevărată să prospere . Nici vorbă , de așa ceva . Și-au schimbat doctrinele , cum zic , așa cum își schimbă lenjeria .
Îi vezi acum democrați-sociali , republicani , prin USR , prin AUR , sau te miri prin ce alte găști politice , doar , doar vor reuși să apuce câte-o „ciosvârtă” politică , dacă nu chiar „ciolanul” .
După eșecul liberal din ALDE , eu am cochetat puțin cu PPUsl-ul , fiind și acesta un partid liberal , măcar în denumire .
Nici aici treaba nu merge , așa cum trebuie pentru țară și popor , așa că stau deoparte , findu-mi lehamite de politica din România . Nu mai am de gând să muncesc pentru vreun oportunist care dacă se vede „cu sacii în căruță” , nici nu te mai cunoaște , sau te privește de undeva de sus , de acolo de fapt unde cu ajutorul tău și prin munca ta a urcat .
Sper totuși în schimbarea acestui sistem ticălos instalat în România și revenirea cât de curând la o democrație reală și accesibilă pentru români .
Mai mult decât atât , văzând că eu nu-mi schimb convingerile politice , oportuniștii pe care îi credeam prieteni s-au debarasat de mine și văd mai nou că s-au asociat (împrietenit) cu alți indivizi , tot prin mine cunoscuți și împreună cu ei , fiind de aceiași teapă , adică oportuniști , mă ignoră .
Pentru mine este o bucurie , că asemenea indivizi și-au dat arama pe față și s-au detașat de mine , atât politic , cât și din punctul de vedere al prieteniei , care în mod normal ar trebui să rămână , chiar dacă opțiunile politice sunt diferite sau schimbătoare la unii . Dar nu a fost vorba de nici o prietenie ci doar de un oportunism perfid și agresiv .
De peste 32 de ani , lucrurile astea se întâmplă frecvent în politica românească .
Și de aceea suntem , unde suntem și vom ajunge și mai rău dacă nu vom ști să eliminăm oportuniștii și trădătorii din anturajul nostru , dar mai ales din viața politică românească , atât în particular fiecare , dar și împreună prin votul pe care îl exprimăm la alegeri .
DOAMNE AJUTĂ-NE ȘI DĂ-NE NUMAI BINE !
Pruncu’ lu’ Pătru lu’ Bubi , de la Cocioba , un opozant declarat al politicii din România făcută de oportuniști și trădători .

Marius BRASAI