Pur și simplu, DE VĂZUT!!!
Un virtuoz. Asta este Zoltan Lovaș. Pur și simplu, un virtuoz. Stăpânește în mod desăvârșit tehnica artei actoricești, dându-i lustru cu fiecare apariție scenică. Este artistul complet și complex, artistul comoară – de prezența căruia printre noi nici nu suntem pe deplin conștienți, dar și „cel de pe comoară” – adică dracul închipuit, plăsmuit de imaginație, mare meșter păzitor al avuțiilor celor îngropate. Care avuții? Acelea pe care numai la Teatru le poți găsi, afla, descoperi. Și spre care numai și numai EL, Actorul, doar EL te poate conduce suficient de aproape încât să ai impresia că le poți atinge cu degetele…
Astă-seară (duminică, n.red.), în piesa scrisă de Zoli, jucată de Zoli, trăită, practic, de Zoli, i-am trecut prin viață cu toții de parcă i-am fi trait-o fiecare dintre noi, furând bucăți întregi din el, de care, stupoare, părea că nici nu se desparte cu greutate. Ba, dimpotrivă, părea că își oferă publicului până și ultima suflare, ultima picătură de sudoare, ultimul surâs, dar și ultima zguduire de plâns. Cumva, prin piesa asta Zoli s-a oferit spectatorilor nud (la un moment dat chiar la propriu!), dar și încotoșmănat cu toate urmele de bocanci sau de tocuri fine care i-au alcătuit viața de până acum. Ne-a tăvălit prin istoriile din studenție, ne-a presărat cu praful dulce-acrișor al morților sale trăite pe scenă, în piesele în care a trebuit să moară, ne-a înmuiat apoi în papara travestiurilor pe care a trebuit să le întrupeze, ne-a bucurat și întristat atât, încât, la final, fără vreo voie anume, palmele tuturor au pornit a se lovi deolaltă singure, prelung, necontenit, în semn de iubire și omagiu.
Spunea Zoli, la un moment dat, povestindu-și bucuria de a fi intrat odinioară la Teatru: „Atunci, în cea mai fericită vară a existenței mele, mă simțeam uriaș, mă plimbam pe ștrand cu pieptul scos, cu o bucurie de nedescris, mă vedeam la Hollywood, alături de Meryl Streep, de… Intrasem la Teatru!” Atunci, exact în momentul acela, mi-am dat seama că pot să repet la nesfârșit ce mai spusesem și altădată, când l-am numit nici mai mult, nici mai puțin, decât „locomotivă”: „ Ce simt acum e doar un ușor regret că n-a ajuns la New York sau Hollywood. Dar poate el nu regretă, așa că nu-mi rămâne decât să-l întreb, când îl întâlnesc, cum se face că… Fără dubii însă, Zoli poate duce orice. De departe, e Locomotivă. Locomotiva oricărui spectacol în care l-am văzut…”
Excelentă ideea lui Zoltan Lovaș de a-și descrie viața astfel! Pe SCENĂ. Uriaș talent și nesperat noroc pe Arad, că-l are! Sper să se priceapă bătrâna urbe să-l prețuiască mai bine decât o face cu propria-i istorie, propriile-i clădiri, propriile-i artere…
***
– Ți-a plăcut, Sofia?
– Vai, mami, Zoli e… Zoli. Nu mai spui nimic în plus, e ca un… brand, știi tu, cum ar fi, de exemplu, McDonald’s!
– Hahaha… Ce imaginație ai!
– Bine, partea bună e că mă știe de fan. Ai văzut, a zis să-mi pun mâinile la ochi când a avut scena aia cu dezbrăcatul! Dar… chiar s-a dezbrăcat?
– Da, doar nu credeai că vorbește prostii! Să nu-mi spui că n-ai tras deloc cu ochiul…
– Mami, vorba-i vorbă. Nu m-am uitat deloc. L-aș fi dezamăgit!
O seară reușită, aparte. Un actor versatil, capabil să sară cu uşurinţă din gen în gen, din zona dramatică în cea comică, din poveştile cu iz local în cele cu extensie națională și chiar internațională (a jucat inclusiv în limba maghiară), dar în același timp un actor lucid, disciplinat, riguros, conştient de limitele şi de libertăţile meseriei sale, de tot ce înseamnă JOC; pentru el, O JOACĂ!
Foto: Afișul spectacolului – design afiș, Laurian Popa
Eugenia CRAINIC
