Din respect pentru cei ce nu-și murdăresc caracterul și nu se prostituează profesional, am evitat să „dau din casă”, adică să scriu, la concret (cu subiect și predicat), despre mizeria morală din ANAF. Nu merită cei ce-și fac treaba să fie arătați cu degetul, din cauza unor instrumente ale crimei organizate, pripășite prin ANAF. Despre ce înseamnă influența caracatiței politice (dirijată de crima organizată), în instituție și, mai ales, despre prostituția morală și lipsa totală de caracter a unor indivizi care sunt capabili de orice compromis pentru a-și securiza privilegiile (uneori îngrozitor de mărunte echivalându-le cu serviciile pe care le fac în contrapartida!), am scris în general, dar am evitat să mă refer, la concret. Mai mult, deși n-au meritat, pentru că n-au procedat la fel, buni sau răi, onești sau meschini, ipocriți sau cinstiți, am evitat să-mi caracterizez colegii, respectându-le alegerile, orientările, filiațiile și deciziile. Ba chiar, pentru a păstra relații normale, am făcut de multe ori compromisuri, jucând rolul de prost, lăsându-mă manipulat, atunci când interesele unora nu coincideau cu cele profesionale ori aveau fisuri morale. Am făcut-o ca să păstrez aparențele și să nu fiu mereu perceput ca non-conformist. Toate au însă o limită. Si pentru că dincolo de această limită înseamnă insuportabil – adică insultarea nivelului de percepție ce reprezintă sfidare la adresa capacității intelectuale -, din când în când, în viața, când s-a trecut dincolo de acceptabil și tolerabil (adică de linia roșie a suportabilului), atunci când adevărul a fost siluit dincolo de limite, am reacționat pe măsură. Și nu regret. OK! Înțeleg că unii, confundă șiretenia cu inteligența, toleranța cu prostia și lipsa de reacție cu naivitatea și că n-au nici o problemă în a manipula, pentru a-și atinge scopul meschin. Înțeleg că, în ecuația relațiilor, se face recurs și la frică sau la dependența financiară de locul de muncă. Sunt logice, într-o societate care a moștenit principiile subordonării de la comuniști. Însă nu e valabil și în cazul meu. După episodul șoc, Garda Financiară și experiența amară a recâștigării drepturilor legitime prin intermediul justiției (inclusiv al Curții Constituționale), care m-au obligat să devin, autodidact, specialist în drept și în ce drepturi am, am cerșit doar o perioadă de liniște. Nimic altceva! Am cerșit să fiu ocolit și să nu mai fiu angrenat în lupte cu crima organizată, pentru ca nu sunt nici înregimentat în vreo grupare normală ori paranormala și nici maleabil. Da, sunt absolut convins că la desființarea Gărzii Financiare, am fost unul dintre cei care au furnizat motivele de fapt ale dizolvării instituției în cel mai pur stil mafiot, prin activitatea prolifica și eficientă pe care am desfășurat-o, mai ales în domeniul prevenirii și combaterii fraudelor în domeniul comerțului cu produse petroliere, alcool, țigarete, masa lemnoasa și cereale. Și nu m-am lăsat învins, chiar dacă m-am luptat cu întregul ANAF și cu Guvernul României și nu oricum, ci cu toate mecanismele infernale de distrugere personală, ale unui sistem corupt, moștenit de la comuniști.
Întors în ANAF, cu un cazier (și la propriu și la figurat), în niciun caz pe placul celor care transformaseră administrațiile în „moșii private”, am fost monitorizat cu maximă atenție. Cei care erau și sunt consilierii crimei organizate, n-au știut cum să mă abordeze și mă priveau cu circumspecție, inventându-mi „stăpâni”, creându-mi-se o aură, conspirativă, de apartenență la anumite entități, care, chipurile, mi-au facilitat reîntoarcerea în ANAF (și dacă or fi, cu atât mai mult ar trebui să pună pe gânduri!).
Dar pentru ca ajunsesem la un grad de uzură morală și psihică extrem de periculos pentru sănătate, n-am reacționat și am decis să fac o pauză în ceea ce privește poziția de combatant în prima linie, în ceea ce privește frauda fiscală.
În acest sens – „reciproc avantajos” am considerat eu, date fiind circumstanțele -, am convenit cu șefii direcți (șefi de servicii, șefi adjuncți de administrație), ca la repartizarea lucrărilor „sensibile” (cu grad de încărcătură politică ori interese personale ale unor clanuri ce controlau și ANAF, prin tot felul de „parteneri”), să fiu evitat. Pentru binele tuturor. Pe principiul că nu fac parte din categoria cu care se poate negocia și nici a obedienților care își asumă riscuri. Cum n-am venit prin trafic de influență în ANAF sau prin mită, n-aveam nici o obligație față de nimeni, nici materială, nici morală, deci nici un motiv să mă prostituez profesional. De aceea am cerut să fiu ocolit de la chestiunile sensibile!
Un timp, mecanismul a funcționat. Până când a intervenit ori prostia celor care întocmeau programarea, ori decizia unui gură cască, neorientat (sau care m-a perceput naiv și nepregătit profesional) și mi-au repartizat o lucrare cu exploatarea forței de munca în străinătate. După ce-am analizat problema și mi-am format o opinie, a început „circoteca”. De la colegul de echipă și până la șeful administrației adjunct, mi-au contestat opinia și m-au acuzat de interpretarea tendențioasa a legii și chiar abuz. Cu greu am reușit să-mi conving colegul de echipa de bună credință și am încheiat raportul de inspecție cu o decizie de impunere de 17 milioane lei. Finalul? Opinia mea, ca și în cazul OUG 82/2013, declarată neconstituțională de Curtea Constituțională, a fost împărtășită și de Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia 3782/2022). O dovadă că nu întotdeauna când ți se spune că ești prost sau rău intenționat, e chiar așa. Iar o astfel de decizie îți securizeaza, definitiv, încrederea în posibilități, în pofida opiniei generale a celor care m-au catalogat ca naiv și ignorant. Revenind la logică. Chiar așa! Un prost poate convinge Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție? Mă îndoiesc!
După proba profesionala și morala cu Decizia 3782 și alte câteva de acest gen (în care s-a dovedit că stratagema contestării opiniei inspectorului, prin formula invocării „incompetenței”, e o cacealma de tip mafiot), unii n-au învățat nimic și, credincioși principiului că șiretenia e inteligență, iar funcția e suficientă pentru a-și impune voința, recidivează. Premeditat (sau din eroare de sistem), mi-a fost repartizat un caz, deosebit de sensibil, în care interesele personale și de grup, sunt net superioare celor publice. Un caz tip caracatiță, ale cărui tentacule au infestat tot: finanțe, poliție, justiție, politică. Simplu și extrem de complicat în același timp. Simplu pentru că mecanismul de operare nu e greu de descifrat. Complicat pentru ca interesele sunt uriașe și implică un întreg sistem de relații, creat, menținut și întreținut în timp (peste zece ani), care, devoalat, arată adevărata hidosenie a societății românești, respectiv frăția dintre lumea interlopă și crima organizată, cu administrația publică, de la funcționarul de execuție până la șeful instituției.
Și pentru ca știu că marea majoritate a colegilor mă monitorizează, fac o declarație publică către șireții ce se cred inteligenți: nu vă bazați pe faptul că am să cedez sau pe traficul de influență a celor pe care îi protejați, direct ori indirect, ori că sunteți atât de șmecheri încât mă veți convinge că abordez greșit problema. Am mai trecut prin asta și sunt antrenat, mai ceva decât soldații ucraineni în fața rușilor. Sunt obișnuit sa fiu singur împotriva tuturor (așa o fi, oare?). Nu scăpați din vedere că AMR-ul meu e de 365 de zile și sunt într-o situație nu disperată ci privilegiată. Adică nu risc nimic dacă îmi duc AMR-ul până la capăt și tratez ca pe o glumă sugestia de a mă pensiona! De aceea, cine crede că e atât de șiret încât e în stare să mă blocheze și crede că stratagema cu incompetența profesională, ori cu strecurarea unor constatări eronate, în actul de control, pentru a fi ușor contestate, va funcționa, ar trebui să se gândească de zece ori dacă e oportun și merită. De la colegii care patronează, indirect, afaceri dependente de cei vizați și până la șefii interimari care-și caută „stăpâni” pentru a-și securiza funcțiile, ar trebui să cântărească foarte atent și responsabil dacă merită riscul „consilierii” celor aflați în verificări. Mai mult, pe lângă „surprizele” legate de adevăratele motive ale non-combatului profesional și ale naivității profesionale pe care cei implicați le afișează, premeditat, promit că, de această dată, voi face public, totul, cu lux de amănunte, clar, pe înțelesul tuturor, pentru că, din când în când, mai trebuie resetata și șmecheria ce substituie inteligența. Că a cam ruginit. Și nu voi face rabat de la nimic, așa că fiți pe faza și pregătiți-vă pentru ce va urma, pentru că o să aflați, direct de la sursă, de ce și pentru cine bat clopotele în anumite instituții publice.
Da, recunosc că nu e frumos să ne spălăm rufele în afara familiei, dar când unii vin mereu cu rufe pătate cu „catran” și le vor pe cele nepătate, mimând că ei sunt îngerii și nu dracii, e chiar sănătos și indicată schimbarea spălătoriei. Altfel ne infestează pe toți!
A poza în incoruptibili, mimând doar buna credință, în timp ce acționezi invers, e ca și cum ai pretinde că ești sfânt în timp ce-ți ucizi aproapele. Cam în genul moralei lui Putin!
Apropo! Nu vă pierdeți timpul cu diversiunea! Ca să mă resemnez și să mă predau, ar trebui sa fiu șantajabil. Nu mizați pe „scheletele mele din dulap”, pentru că au fost autopsiate și scanate de multe ori, de toți specialiștii în materie și s-au dovedit a fi falsuri.
Pavel ROMAN