Lumea se prosterna, zilele trecute, în fața unei știri care a inundat canalele media și facebook: „O doctoriță din Arad a renovat, din fonduri proprii, un salon de la Maternitatea Spitalului Județean!” Estimp, mai marii spitalului și ai județului se pozau ca la urs, prin toate birturile, alături de femeile din partea lor de politică, care se distrau, pe bună dreptate, de 1 și 8 Martie, fără ca, nu-i așa?, acei politruci să aibă vreun merit. Nici că e 1 sau 8 martie și, deci, sunt sărbătorite primăvara, femeile și mamele, și nici că un salon oarecare de spital – renovat pentru aceleași femei alături de care și-au mai îngroșat ei imaginea publică zilele astea – a fost făcut tot de o femeie și în niciun caz de ei, cei care ar fi trebuit de mult să facă ceva încât aceste saloane de spital să arate impecabil. Dacă însă cu politrucii și administratorii nepricepuți m-am obișnuit, știut fiind că ajung în funcții indivizi care nu-s în stare de ani întregi să-i dea o față acceptabilă sănătății din țara asta, nu înțeleg ce se întâmplă cu oamenii??? Ce e cu oamenii obișnuiți ai acestei țări, care au ajuns în ipostaza de a aplauda faptul că o doctoriță a cheltuit 4000 de euro DIN BANII EI, pentru a renova un salon, aplaudând acest gest ca și când ar fi unul NORMAL?! Ei bine, dragilor, vă informez că, deși e un gest deosebit, nu este deloc, dar ABSOLUT DELOC un gest normal. Nimeni, dar absolut nimeni dintre cei care au aplaudat acest gest, nu s-a gândit nicio clipă dacă este FIRESC ca un medic să-și renoveze propriul loc de muncă, un loc de muncă, totuși, care este manageriat (extrem de prost, de bun seamă!) și care ar trebui oferit în țiplă tocmai de acei manageri și nu de fiecare lucrător de acolo, că e doctor, că e asistentă, că e infirmieră. Nimeni, dar NIMENI nu s-a întrebat DE CE doctorița aceea a recurs la acest gest personal extrem, pe care, dacă mă întrebați pe mine, îl consider NU UNUL strict ALTRUIST, ci, mai degrabă, DISPERAT. Doctorița aceea s-o fi săturat, poate, să-și vadă pacientele tratate în mizerie, la descreția infecțiilor nosocomiale; s-o fi săturat să intre zilnic în saloane insalubre, cu pereți scorojiți și cercevele prin care suflă vântul; s-o fi săturat să-și trateze pacientele într-o incintă înțepenită în secolul trecut, după ce a jurat, la absolvire, că va face tot ce-i va sta în putință pentru binele bolnavilor care-i vor ajunge pe mână. Discretă însă și dând dovadă de un bun simț nemăsurat, tot ce le-a declarat femeia ziariștilor a fost: „Am vrut să ofer o mică bucurie pentru viitoarele mămici”. Auziți: să le ofere viitoarelor mămici „O MICĂ BUCURIE”. Și asta, în timp ce administratorilor Județului și ai acestei unități spitaliceȘti nici prin gând nu le trece să le ofere femeilor ABSOLUT NICIO BUCURIE. NICI MICĂ, NICI MARE. Niciuna. Să facă bine să tacă, naibii, din gură, toate femeile grămadă, că doar destulă bucurie e și doar aceea că se pozează ei cu ele prin localuri, că iaca, toate au scăpat, până la urmă, din saloanele mizerabile ale Maternului, din moment ce, uite, se pot distra bine, mersi!
Personal, m-a durut gestul acestei doctorițe. Îl salut, dar m-a durut. M-a durut atât de mult, încât nici nu știu CUM de mai pot administratorii acestor spitale să dea ochii cu lumea, când s-a demonstrat, iată, că un salon și o baie s-au putut renova cu DOAR 4000 de euro! DOAR 4000 de euro, pe care cei care ar trebui să-i găsească și investească în renovări de genul ăsta nu doar că nu-i găsesc, nefiind în stare, pesemne, ci, mai grav, par că nici n-au chef să-i caute. Saloanele copiilor din Județean au fost renovate de un ONG, doctorii au ajuns să-și cheltuiască propriii bani pentru a nu veni la un serviciu insalubru… Serios acum, unde se va ajunge? Mai rămâne ca actorii să rindeluiască și ceruiască din banii lor podeaua scenei, ca profesorii să cumpere table și bănci din banii lor, înlocuindu-le pe cele rupte (mă rog, cât timp există părinți, ei sunt mai norocoși!), mai rămâne ca angajații oricărei instituții publice să-și văruiască propriile birouri și să-și tencuiască clădirile scorojite în care merg zilnic la serviciu. Incredibil unde s-a ajuns! Sincer, dacă aș fi administratorul oricărui spital din orașul ăsta sau oricare altul și aș vedea cum se năruie totul sub ochii mei, renovările fiind făcute din fondurile proprii ale donatorilor (de altfel, toți plătitori de taxe și asigurări de sănătate, la rândul lor) și ale medicilor cărora le este imposibil să mai lucreze în condițiile oferite de statul ăsta eșuat, m-aș vârî într-o vizuină, unde să nu mă mai vadă nimeni. De rușine. De neputință. Și o spun fiindcă sunt absolut sigură că s-ar găsi în orice vistierie câte 4000 de euro pentru fiecare salon din spitalele din orașul ăsta. Atâta doar că, pentru asta, ar trebui să existe și o minte strălucită care să înțeleagă că, da, chiar este/ar fi ATÂT de simplu.
Pe mine, doamnă doctor Ioana Vornic, vă rog să mă iertați! Mi-e rușine și să vă trec prin față. Și mi-e rușine și că sunteți nevoită să lucrați într-un spital în care cei care îl conduc, de la primul și până la ultimul responsabil, nu sunt în stare să vă ofere condiții decente de muncă. Că nu au habar cum să facă să găsească niște nenorociți de 4000 de euro pentru fiecare încăpere în care sunteți nevoită să intrați zilnic, să le asistați tocmai lor nevestele, mamele și fiicele. Mi-e o rușine adâncă, dureroasă, incredibilă, o rușine al cărei concept și înțeles, din păcate, pare-se că nici nu există în vocabularul sărac și în accepțiunea celor care ocupă niște funcții, astăzi, fără absolut niciun merit. Îmi este rușine, să știți, și de rușinea lor! N-au înțeles absolut nimic din gestul dumneavoastră. Dar, ABSOLUT NIMIC.Eugenia CRAINIC
