Era în mai 1968. Košice, pe atunci în Cehoslovacia. Eram în turneu cu juniorii de la UTA. Împărțeam camera cu Gioni Brosovszki. Probabil și cu altcineva, dar cu Gioni sigur. De ce țin minte? În fiecare dimineață, doctoral Albu (chel, subțirel, mai curând scund decât înalt, nedespărțit de tașca lui, era medicul seniorilor, dar ne-a însoțit la acel turneu) venea la patul fiecăruia dintre noi și ne lua pulsul. Gioni avea invariabil un puls de 60 bătăi/minut. „Puls de mare sportiv”, spunea doctorul Albu, de fiecare dată, cu nedisimulată admirație. N-am uitat niciodată acest amănunt. Cu atât mai mult am rămas stupefiat atunci când un infarct l-a răpus în 23 decembrie 1990. Inima lui mare, tocmai EA, l-a trădat.
Eram prieteni buni. Am ajuns ziarist, el a pus ghetele în cui și acum era antrenor secund la UTA. Am petrecut împreună ore în șir, serile, laolaltă, în acea vară la Chișinău, unde UTA era în pregătire precompetițională. Avea șarm, avea umor, povestea fantastic. Nu îmi trecea prin cap că peste câteva luni ne va părăsi. Nu știa nici el, că așa vine sfârșitul celor mai mulți, când nu te aștepți. Uneori, retrăind acea vară, am impresia că Gioni parcă s-a grăbit atunci să-și consume toată doza de bucurie de a trăi pe teren și în preajma lui. Am scris atunci, la moartea lui, scriam și plângeam. Lăcrimez și acum. Merita să mai trăiască și să împlinească, pe 23 martie, deci peste puține zile, 72 de ani. Dar soarta ni l-a luat la doar 39 de ani, cu două zile înainte de Crăciun. Pe acel Gioni cu inimă perfectă!
Tristan MIHUȚA
