Credeam, pe la 46 de ani, într-un moment de răscruce, că dacă am trăit tot ce se putea trăi, nu mi-ar părea rău dacă aș muri. Nimic mai naiv! Acum zic: „Ce prost am fost”! Viața e frumoasă, dacă știi să o „desenezi”, dacă muncești și iubești, dacă nu devii legumă, fie ea și una meditativă, dacă îți iei prada de la ea, de la viață. Dacă o smulgi, că nu ți se va da, nu va veni nimeni să-ți zică „ia, că ești simpatic”! Viața, bucuriile, fericirea, acest sentiment atât de greu, dacă nu imposibil, de definit, se cuceresc, se câștigă prin luptă. De aceea mi-am adus aminte de Marin Preda și de sintagma „Viața, ca o pradă”. Nu e cel mai bun roman al său, dar titlul face cât un roman bun. Poate fi un motto pentru viața fiecăruia dintre oamenii cu puțină, cât de puțină, minte. Și Iisus proclama IUBIREA, ca sens unic al vieții, nu? Și atunci, de ce să n-o căutăm, de ce să nu luptăm pentru iubire toată viața? De ce să nu ne luam partea noastră de pradă din viața asta așa de frumoasă?
Tristan MIHUȚA
