Valea Oltului fără probleme. Check! (Vorba unui clasic în viață: „Rooomâââniaaa nuuu are nevoooie de autostrăzi!” Oricum, ăștia știau că trec, așa că și-au oprit lucrările. Biiineee!!!)
Cartea mea se naște azi. Oameni care m-au trăit. Oameni care… Zgomotul de fond e de la tiparniță. Țac-pac! Țac-pac! Țac-pac! Când am văzut pentru prima oară cum se tipărește un ziar, într-o tipografie, în 1993, ziar în care scrisesem ȘI EU, am plâns. Azi nu se mai tipărește așa. Dar… Tipografia tipărea, eu plângeam. Ea tipărea, eu plângeam. Ea tipărea… Ca acum. N-o văd, ca atunci, dar de plâns, tot plâng. Drept care nici live nu fac, deși mi-am propus. Poate mâine. Cu cărțile. În timp ce sunt cu ele, în timp ce le mângâi, le miros, le… Ce senzație… Ce mai apucați să comandați azi și mâine, merge spre voi cu autograf. Poate, peste ani, autograful ăsta va face cât o pită măcar! Sau cât două pite. Va fi al vostru, oricum! Îl dați sau îl păstrați. La alegere.
La București, primul om cu care am vorbit a fost o țigancă. I-am zis, oprită într-un cartier unde trebuia să aștept pe cineva câteva minute: „Doamnă, fiți drăguță, văd că locuiți aici, puteți să-mi puneți la încărcat telefonul cinci minute? A murit, cablul din mașină s-a dus și el și nu pot comunica cu…” „’S Mihaela, nu doamnă, mi-a zis. Cum să nu, cucoană, mi-a mai zis, ți-l bag la priză, cum să nu ți-l bag?” Și a dispărut în casă cu telefonul meu cu tot. „Io-s Mihaela, să știți, țigancă, nu doamnă, că nu ne domnim p-aici, să știți!” „Vai, dar eu…” „Ptiu, m-a scuipat, să nu-ți fie de deochi, că-ntinsă piele ai. Oare câți ani să ai? Vreo 38 să tot fie?” „Hahahaaa, am râs, da’ de unde, am și uitat de când am avut 38…” „Haoleo… n-ai 38? Păi ești dân butuc întins atuncea…” „Întins, zici? Hahahaaa… ești haioasă!” „Așa s’tem toți la noi la Ialomița, să știți!” „A, din Ialomița sunteți? Și la București, o întreb, cum de-ați… ” „Eee… poveste lungă. Aici-șa-s banii, cucoană, șă știi matale! Aici la București mănâncă și gura de bogat, și gura de sărac… Da’ să v-aduc telefonul!” Și mi l-a adus. Încărcat 27 la sută. „Mulțumesc, m-ați scos din mare necaz!” „Scuip să să-ntoarcă, pupa-ț-aș gura matale! Noroc să ai!”
OAMENI. Peste tot, OAMENI. Norocul meu în viață: OAMENII.
Despre OAMENI povestesc și-n „Oameni care m-au trăit”.
Eugenia CRAINIC
