„Prin fereastra întredeschisă pătrunse în salonul mult prea alb o răcoare abia perceptibilă, care-o trezi pe Elena dintr-un somn profund, intens, ca de moarte. Își simțea fiecare nerv din corp. Ar fi dat orice pentru un calmant puternic, atunci, imediat. Reuși să-și ridice capul de pe pernă și se uită, în sfârșit, în jur. În salonul destul de mic, dreptunghiular, mai era încă un pat. Gol. Era singură. Nu avea nicio șansă să vorbească cu cineva. Aparatul care ieri făcea zgomot și alerta asistentele fusese mutat în altă parte. Încercând să uite de durerile care începuseră să se accentueze pe măsură ce se simțea tot mai lucidă, Elena închise ochii, se relaxă și încercă să-și facă un plan. Un plan bun, care s-o aducă în simțiri. Care s-o ajute să-și dea seama ce-ar putea să facă în situația ei de mamă singură; de femeie necăsătorită, încurcată cu un bărbat care n-a apucat încă să divorțeze și care nu avea nevoie de copii, fiindcă avea, o mamă singură fără niciun job, fiindcă el fusese de părere că nu avea nevoie, atâta timp cât o întreținea, fără să fie nevoită să lucreze zilnic pentru un salariu neîndestulător. O mamă singură, fără nicio perspectivă. O mamă singură… ”
Dragilor, dacă vă uitați cu atenție la coperta sublimă a cărții de mai jos, veți vedea și numele subsemnatei printre acelea ale scriitorilor care s-au adunat în acest volum de excepție, născut sub semnul vulnerabilității!
Sunt atât de bucuroasă, că „nu știu cum cuvinte să caut, cum s-aleg…”, drept care vă promit că voi reveni pe subiectul acesta, să vă povestesc de ce cartea asta va fi cel mai frumos cadou de Crăciun pe care vi l-ați putea face! Vouă, dar și celor pe care-i iubiți.
Da, știu, mai sus v-am dat doar un fragmențel din povestirea mea, sperând că veți fi curioși să-i aflați firul roșu. Să vedeți însă ce povestiri sunt acolo… Doamne!
Te îmbrățișez, Alex! Idei ca tine n-are nime’!
Violeta, ce carte, ce copertă, ce oameni, ce ținută! O lume minunată! Iubire și mulțumesc!
Eugenia CRAINIC
