Când te dai într-o Roată, scopul nu este doar acela de a simți niște senzații speciale, ci și acela de a te bucura, din vârful vârfului, de priveliște. De luminile unui oraș împodobit, de pildă, dacă e iarnă. Să râzi și să vezi în zare. Să te bucuri. Să spui: „uite cartierul meu!” sau „uite Primăria, uite ștrandul!” sau „uite o barcă pe Mureș”!
Când ești în Arad însă și știi sigur cam cât se (poate) întinde inspirația celor care decid unde va sta o Roată, sigur te-ai șters pe bot de suplimentul de bucurie adus de admirarea priveliștii, fiindcă s-a decis ca „jucăria” să fie instalată fix în spatele Teatrului de Stat, la o distanță de circa patru metri de clădire, de unde, când ești fie în urcare, fie în punctul de altitudine maximă, fie în coborâre, cel mult poți să-l vezi prin ferestre pe Zoli Lovas și pe colegii lui schimbându-și hainele pentru vreun spectacol și în niciun caz vreo priveliște feerică. Bine, nu că Zoli n-ar fi în stare să joace feeria, dacă e cazul, ajutându-i, astfel, pe cei ce-au decis inepția.
Și când te gândești că avem o faleză a Mureșului de excepție, unde Roata ar fi putut fi valorificată în toată splendoarea ei! Ai fi văzut din Roată până și luminițele de Crăciun de pe Marte, că mă gândesc că s-o fi ocupat Elon Musk intens de treaba asta! Dar, nu. La noi vezi acoperișurile căsuțelor cu diverse din Piața Avram Iancu și, cum ziceam, zidul ermetic al Teatrului. Bine, mai poți să-i vezi în propriile case și pe locuitorii din preajma teatrului, în timp ce sună la 112 de nervi că Roata nu-i lasă să doarmă.
Am preluat o poză de pe Special Arad, că n-am apucat să fac una bună din mașină, trecând pe lângă mastodont. Ciudată alegere, zău! Sunt curioasă cât va mai trece până va începe cineva să judece în orașul ăsta! Măcar din când în când.
Eugenia CRAINIC
