O pală de vânt, dură și nemiloasă, a făcut ca Flacăra Roșie să pălească în această seară: Romi Dubăț și-a dat sufletul Creatorului!
Sunt multe de spus, cuvintele lasă loc regretelor, sentimentelor, nostalgiilor.
Romi, fondatorul și sufletul acestui ziar s-a stins, dar rămân realizările, nostalgiile, trăirile comune, rămâne regretul că nu mai continuăm pe acest frumos drum al vieții. Rămâne Flacăra Roșie, ca moștenire, unul dintre cele mai longevive ziare din Arad, construit din fașă de Romi Dubăț. Rămâne spiritul veșnic justițiar, mereu incisiv, însoțit de o doză de umor, necesară în această lume tristă, care în această seară ne-a întristat și mai mult.
Dragă Romică, te asigurăm că aici, în vremelnicia lumii pământești, îți rămân prietenii, rămân întâmplările, articolele realizate împreună, bârfele politice și mondene pe care le împărtășeam, și întotdeauna, la o întâlnire cu tâlc, vom povesti despre tine, cu tine!
Rămânem noi, să-ți cinstim memoria căci tu, discret și cu sufletul plin de bunătate, ai plecat deja.
Și acolo, unde mergi, fă-ne bucuria și mai dă drumul la un ziar: Foaia Raiului! Iar Dumnezeu și Sfântu’ Petru să-ți dea bunul de tipar.
Drum lin, Romi!
Teofil GRĂDINARU
De ce, Romi, de ce?
Liniștea serii mi-a fost făcută țăndări de vestea că Romulus Dubăț ne-a părăsit. Sau, mai bine spus, ne-a fost răpit, pentru ca el nu ar fi plecat de bună voie dintre noi. Iubea prea mult viața, ca să ne facă așa ceva, iubea enorm familia, de care era atât de mândru. Cu Romi am trăit multe momente din viată. Mi a fost alături când am lansat ziarul ,,Observatorul arădean”. Apoi, îmi amintesc cum, într-un weekend, în zi de vară, la Săvârșin am pregătit apariția suplimentului ,,Ochiul și timpanul”. Când am revenit la Adevărul, l-am luat cu mine și am inaugurat departamentul Social-anchete. Era un ziarist cu har, onest, pasionat, era o sursă permanentă de informații – știa ca nimeni altul să le culeagă. Dar peste toate era acel prieten rar care nu trădează niciodată. Ultima oară ne-am întâlnit in toamnă, la el acasă, unde avea redacția, iar acum regret ca nu i am mai trecut pragul, și m- am mulțumit să ne auzim la telefon. Știam despre problemele lui de sănătate, mi-a vorbit despre ele, dar nu se arăta neliniștit (iar ce era in sufletul lui , doar el știa). Ca acum, vestea să vina ca un trăsnet. Vom mai vorbi doar pe lumea cealaltă când, intr- o bună zi sau, într-o zi nenorocită cum a fost și asta, ne vom revedea, sper, in buza Raiului, sectorul ziariști onești.
Somn ușor, Romi!
Condoleanțe familiei!
Tristan MIHUȚA
În 8 septembrie fusesem la Romică (Romulus Dubăț) să facem un Podcast ,,așa
cum știm noi”. ,,Hai, măi, Genin, că dau și-un vin alb!” (Genin îmi spunea
feciorul lui, Codicu, când era mic.) ,,Romi, zic, cum să te refuz, dar vin nu
bem, mai ales tu, că viața asta, vezi tu…” ,,Ia mai dă-o-ncolo și de viață,
că nu face nici cât o ceapă degerată dacă nu faci ce-ți place!”
Rar mi-a fost dat să cunosc pe cineva mai convins de vorbele astea. De azi,
Romică aprinde o flacără roșie prin Universul ăsta infinit, ciocnind un
pahar cu cine-o fi pe-acolo, să-l întâmpine.
Când apuci, dormi în pace, Romică!
Eugenia CRAINIC
