Şcoala de sudori din Arad a reprezentat România la Premiile UE pentru promovarea antreprenoriatului

0
Un nou pas pe podiumul Premiilor Europene pentru Promovarea Firmelor (European Enterprise Promotion Awards – EEPA), eveniment susținut de Uniunea Europeană a fost făcut de Şcoala de Sudură din Arad care funcţionează sub egida Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatul Român. La concurenţă cu firme de prestigiu şi experienţă în diferite domenii, Şcoala de Sudură arădeană a câştigat în acest an locul cinci (5)  din 34 de ţări participante. Este meritul unei echipe, dar în special al celui care a înfiinţat această şcoală şi care a pus suflet şi dăruire la ridicarea ei, dotarea şi echiparea cu cele mai moderne aparate, astfel încât elevii să înveţe meserie şi nu doar teorie. Este vorba de Ioan Marin Crişan, directorul Şcolii de Sudură şi preşedintele Filialei Arad a Confederaţiei Patronatul Român. La întoarcea de la Tallin – Estonia, ţară care a fost în acest an gazda Premiilor Europene pentru Promovarea Firmelor (European Enterprise Promotion Awards – EEPA), Ioan Marin Crişan a declarat: „Sunt fericit că am urcat din nou pe podium şi am fost între primele cinci ţări premiate de către Uniunea Europeană. Am avut o satisfacţie imensă în momentul în care Şcoala de Sudură pe care o conduc a fost ovaţionată şi aplaudată. Am primit nu doar premiu, am primit felicitări şi aprecieri, pentru felul în care am construit şi dotat aceasta şcoală. Până acum am avut satisfacţia că cei care au trecut pragul şcolii noastre au o meserie bine platită, că au o calificare, că am contribuit real la economia judeţului, a ţării şi chiar a Europei prin elevii calificaţi, iar acum am primit şi recunoaştere internaţională. Nimic din ceea ce am realizat nu ar fi fost posibil dacă nu aş fi avut susţinerea în primul rând a familiei, a soţiei mele Leonora, şi  fiului meu Eduard, student în anul doi la Timişoara la Automatizări şi Calculatoare cel care s-a ocupat îndeaproape de promovare. Este cel care a realizat site-ul Şcolii de sudură, atât în limba română dar şi în limba engleză, pe platforma WordPress, simplu, dar util și coerent pentru promovarea școlii de sudori atât în ţară dar şi în exterior. Știe el de ce: în vestul Europei, din Austria încolo, școlile bune de sudură sunt destul de scumpe, iar tinerii de acolo ar putea găsi la Arad un chilipir foarte util. Mai mult chiar, am şi avut elevi din Austria, dar şi elvi care au terminat la noi şi au plecat să lucreze afară. Cu riscul de a mă repeat, vă reamintesc că  meseria de sudor este destul de bănoasă și căutată, în România ajunge la 700 de euro pe lună, bani în mână, iar în străinătate un începător ia 1.700 de euro pe lună, net. Un elev de-al meu câștigă la Sidney 9.000 de dolari australieni net, iar un altul care a terminat anul trecut şcoala a plecat la New York pentru un salar  de 8000 de dolari. Deci înfiinţarea acestei şcoli, un vis al meu, nu doar că s-a materializat dar îmi aduce şi satisfacţii. Aş dori să vă reamintesc echipa pe care o am alături. Este vorba despre prof. dr. ing. Viorel Micloşi – consultant stiinţific, prof. dr. ing. Francisc Tusz, ing. Lala Petru şi instructor sudor Chiţescu Gabriel.”  . Următoarea ediție a premiilor promotorilor firmelor mici și mijlocii va avea loc în mandatul Austriei la Președinția rotativă a Consiliului UE, probabil la Viena.

V-a fost dor de Bogdan Noghiu? Iată că apare din nou pe firmament!

1
Nu trece o zi.ce zi – o săptămână fără să nu ne gândim la prietenul nostru Bogdan Noghiu, talentul şi speranţa liberalismului arădean. Că fără el am fi ca fără izmene în dricul iernii. Şi nici el nu se lasă, face ce face şi ne dă subiecte de scris. Nu numai nouă. Mai acu, nu de mult citirăm la ceva foaie electronică cum că „micuţul” liberal iar s-a perindat pe la București. Da nu fie unde, ci pe la Parlament! Da, şi mai ales că la valoarea lui nu a mai lăsat să participe niciun alt tânăr ca el, din Arad, de perspectivă, că e a dracu de egoist. Asta ca să se poată lăuda că numa el a fost unicul, singurul, voluminosul și inegalabilul tânărul penelist arădean prezent în proiectul „Parlamentul Tinerilor”. Dacă ceva a învățat de la Jiță Celentano Falcă sau de la Iustin Arghir Cionca, cu influențe din puțul gândirii maghiarului Andras Ando (cel cu steagurile de 10.000 de euro), un lucru e cert: a învățat să fie egoist! Să urască tot ce îi pune în pericol pupincurismul, să calce pe cap tinerii coelgi din partid, să fie el doar el, că se vede de la o poștă „greutatea” de care dă dovadă. Bogdănel de la Sâmiclăuș, hai că încet, încet devii politruc (PDL deodată) cu statut de egoist. Bravo!!! Dă-i nainte cu tupeu!!! Iată ce a declarat după vizita la parliamentul României, că noah a ajuns și el să dea declarații în presă: „m-a ajutat să mă familiarizez cu doctrinele partidelor politice şi să înţeleg importanţa, rolul şi funcţiile”.  A dracu, da repede le-ai învățat, unicule și inegalabilule! Cercul de la BUTOI

Gheorghe cel voinic şi zăbrelele de aur

1
Gurile rele spun că Falcă, acest Celentano de Arad, e intangibil tocmai pentru că ştie să cânte la urechile care trebuie mai ceva decât Gheorghe Zamfir din nai şi Dumitru Fărcaşu din torogoată la un loc. Şi că de aia „organili” – mă rog, o parte a lor, că oameni suntem – nu-l prea calcă pe bătături pe Gheorghe „Celentano pocăitul”, deşi aceiaşi oameni de afaceri care acuză acum presiunile făcute asupra lor de Ioţcu aveau acelaşi „vad” şi la Primăria municipiului. Adică – dacă tot cităm din liberalii (încă) în viaţă, oamenii de afaceri erau pentru unii ciumă, iar pentru alţii mumă? Oare nu Gheorghe întâidescălecătorul i-a avut prima dată drept clienţi pe aceşti oameni de afaceri? Oare de ce a insistat acelaşi „Gheorghe pripăşitul” ca Iosif Matula să fie înlăturat în 2008 de la şefia Consiliului Judeţean şi apoi Gheorghe Seculici blocat de la aceeaşi funcţie? De dragul lui Ioţcu sau pentru că mecanismul funcţiona aşa cum dorea cel ce l-a înfiinţat şi apoi l-a uns? Şi, când Ioţcu a deviat de la „calea cea dreaptă”, de la „tezele de la Brad”, de la învăţăturile lui Gheorghe „Mao Tze Dun” Falcă, oare cine i-a spus că se va bronza model „marinar” dar cu dungile pe verticală? Sigur, Gheorghe Celentano pare stăpân pe situaţie, are „spate”. Dar ce nu ştie este că atunci când cei ce-i ţin spatele nu mai au ei „spatele” asigurat atunci el va fi primul sacrificat, ca fiind peştele cel mare într-o baltă ce nu mai are decât plevuşcă. Ghiţă dragă, nici nu ştii/Ce bronzat începi să fii! Tot pe verticală. E.A. COLDIŞ

Olaf, uragan molcuţ, după care se lasă cu răcoare

1
Mai acum o săptămână, pe la televiziuni se anunţa că asupra României se va abate un ditamai uragan arctic, cu numele de Olaf. Care uragan n-a mai venit. În schimb, a venit un alt OLAF (cu aldine), adică un fel de „antifraudă” a Uniunii Europene. Care se apucă să scormonească prin proiectele cu finanţare europeană de care a beneficiat Aradul. Ca să fim clari, cam ca în cazul „Belina” al lui Dragnea. Adică, au mirosit că e damf de fraudă şi încep să scormonească. Firul călăuzitor pare să fie raportul (de fapt rapoartele) Camerei de Conturi judeţene (cum se numeşte reprezentanţa Curţii de Conturi în teritoriu). După aceste rapoarte şi după documentele administrative ale instituţiilor care au accesat fondurile respective. Ei, aici apar probleme complexe… Dacă e să se meargă din urmă, apăi nu doar proiectele cu finanţare europeană sunt vizate, ci şi cele cu finanţare locală, că dacă e să numărăm „găurile”, tot fraudă se numeşte. Şi gurile rele spun că, din moment ce PSD controlează Curtea de Conturi, acolo sus, la Bucureşti, s-ar putea să ne trezim cu (re)cercetarea unor proiecte care arată mari suspiciuni de sifonare a banului public. Unul dintre acestea este tocmai celebra „Arad-Capitală Culturală 2021”, unde s-au păpat atâţia bani încât dacă erau folosiţi cum trebuie acum noi eram Capitală Culturală. Numai instituţiile de cultură de la Primărie şi Consiliul Judeţean au vărsat în „buzunarele” Asociaţiei respective 10.000 de lei/căciulă/lună. Adică 10.000 lei X 6 (instituţii) X 24 luni (doi ani de finanţare) = 1.440.000 lei. Adică 320.000 de euro. Bani, parte dintre ei, daţi pe steaguri care n-au fluturat niciodată, pe căni din care nu s-a băut niciodată, pe brichete care nu s-au aprins niciodată şi pe afişe care nu s-au afişat niciodată. Başca alte multe materiale promoţionale, simpozioane cu iz de spălare de bani, călătorii în străinătate şi logouri câştigătoare înainte de începerea concursului de adjudecare. Şi, ca să fim cât mai clari, directorul executiv al Asociaţiei a fost Andrei Ando, acelaşi care mai apoi a fost „uns” director la Consiliul Judeţean, pus de Cionca şi propus de Falcă, şi (mai ales) strategul PNL Arad. Cu OLAF sau fără, dacă tot vorbeam de steaguri, chiar dacă dau impresia că li se „fâlfâie”, celor numiţi nu le va fi moale. Şi asta încă nu e totul. Mai e o chichiţă, o persoană care ar putea să dea toate cărţile pe faţă, dar asta într-un articol viitor, ca să vă ţinem puţin în priză! Hadi a lu CEPU dă la Kanija

Proiecte pentru românii din Ungaria – Concurs național de ortografie la Micherechi

0
În data de 23 noiembrie 2017, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni a avut o întrevedere cu dl. Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo, la sediul acesteia, din Budapesta. 
Întâlnirea dintre cei doi oficiali a avut ca scop stabilirea unei legături între instituțiile coordonate, precum și identificarea unor proiecte în beneficiul comunității românești din Ungaria.
În data de 22 noiembrie 2017, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni a participat la activitatea ”Porțile deschise”, proiect ce vizează educația  transfrontalieră. Acest program s-a realizat  în urma parteneriatului dintre Liceul Teoretic Sebiș (judeţul Arad) si Liceul Tehnic „Harruckern János” din Gyula, Ungaria. La manifestări au participat Czeglédiné Szappanos Anita, directorul şcolii din Gyula şi Marius Turnea, directorul şcolii arădene, alături de alte cadre didactice. Coordonatorul acestei activităţi este Ioan Cozma (Kozma János György), profesor la şcoala din Gyula, membru al Corului “Pro Musica” din Gyula şi promotor al unor concursuri de şah. Consulul general Florin Vasiloni a participat la vizitarea Şcolii Tehnice din Aletea (Elek) şi a Castelului Breda din Leucuşhaz (Lokoshaza), încurajând şcolile implicate în accesarea unor proiecte trasfrontaliere în beneficiul ambelor părți. 
În data de 24 noiembrie 2017, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni a participat, la Şcoala Generală din Micherechi, la Concursul de ortografie pe ţară „Gheorghe Martin”, dedicat vorbirii şi scrierii corecte în limba română, la care au participat un număr de 31 de elevi din clasele III-VIII, din mai multe localităţi din Ungaria în care trăiesc români: Micherechi, Gyula, Chitighaz, Aletea şi Bătania. Concursul a început cu un scurt program cultural, care a cuprins o scenetă în limba română şi cântece populare, interpretate de către corul şcolii din Micherechi. Concursul de ortografie s-a înscris în manifestarea intitulată „Săptămâna Limbii Române” la Şcoala Generală din Micherechi, care a cuprins mai multe activităţi cultural-educative adresate în principal elevilor din această localitate. Coordonatorul juriului a fost prof. Stela Nicula de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula.

„Ia moneda, da’ nu dă nimic!”

0
Un arădean, mai bârnace la piele, este profund nemulţumit de „Cutia cu monede” amplasată de câteva zile în faţa Primăriei Arad. Acesta, sub imperiul anonimatului, ne-a declarat în exclusivitate că „am băgat un leu să iau o cafă mai ieftină, da’ tot degeaba. Am mai băgat un leu, tot canci. Ce-i asta, îţi ia monezile şi nu-ţi dă nimic. Şi nici n-am cerut cu lapte, că nu să-mpacă cu spirtu’ din sticla de-acasă”. Cu greu l-au lămurit doi jendari ce păzesc perimetru că aia e o cutie cu donaţii, pentru secţia de copii a spitalului. „Ce. Io-s copil? Să-mi dea cafa că io dă aia am băgat banu’ acolo” a mai apucat să spună arădeanul nemulţumit. Ce ţi-e şi cu strângerile astea de fonduri. Devlai MO

Cum se calculează prezenţa la un miting?

0
Pe vremuri, prezenţa la un miting se calcula în felul următor: luai televiziunea cea mai ostilă, o luai pe cea mai obedientă, adunai numărul participanţilor declarat de una şi de alta, împărţeai la doi şi te apropiai de suma exactă. Spre exemplu: miting la PD-L! Antenele dau 5.000 de participanţi, LaBe 1 teve spuneau 50.000. Deci erau undeva la 25.000. Simplu, tată. Acum, la Arad, cu atâtea site-uri, majoritatea partizane lui Falcă (aservite, cum ar veni), ţi-e greu să faci calcule simple. Nici măcar la mitingul de ieri nu s-au pus de acord ziariştii, deşi au fost prezenţi maxim vreo sută. Manifestanţi, nu ziarişti, să fie clar. Păi, da. Calculul nu e simplu. Formula e mai complexă. Trebuie făcută participanţilor, numărul anunţat de fiecare site fiind înmulţit cu coeficientul de obedienţă. În cazul celor obedienţi faţă de organizatori coeficientul e direct proporţional, al celorlalţi e invers proporţional. Totul se înmulţeşte cu indicele de inflaţie şi se împarte la raportul dintre preţul oului anul trecut respectiv în acest an. În funcţie de timpul de afară (ieri a plouat) se mai poate adăuga un indice de intrat la apă de maxim 10 procente. Eee, aşa-i că nu e simplu? Socotitorul Foto: adevarul

UTA e în grafic!!!!

Toată lumea este mirată de traseul „dezastrofal” – ceva între catastrofal şi dezastruos – pe care-l are UTA în această ediţie de campionat. Invidioşi dom’le! UTA e, de fapt, în grafic. Păi, uitaţi-vă la cifre, nu la locul în clasament. UTA are, acum 4 victorii, 6 egaluri, 8 înfrângeri. Campionatul trecut a avut 20 de victorii, tot 6 egaluri şi tot 8 înfrângeri. E clar, cu egalurile şi cu înfrângerile suntem „în grafic”, exact câte trebuie. La victorii stăm mai prost. Dar poate şi asta e o tactică, de adormire a adversarilor. Sau de evitare a promovării, nici măcar a atenigerii barajului. Că, vorba ceea, aici la liga secundă e trai, neneacă, şi pentru unii jucători şi pentru conducere. Antrenorii, unii dintre ei, săracii, au de suferit, că chiar pun suflet. În rest, trăiască statisticile… Gogu numerologu’

La Cluuuj, Celentano de Arad s-a dus bou şi a venit vacă!

1
PNL Cluj a găzduit, sâmbătă, cel mai mare eveniment de anul acesta al aleșilor locali din România! Adică, spune presa locală de acolo, Congresului Ligii Aleșilor Locali ai acestui partid. De-a dragul informaţiei vă spunem că „la acest eveniment, care a întrunit peste 900 de primari de municipii, orașe și comune din România, alături de președinți și vicepreședinți de Consilii Județene, consilieri județeni, viceprimari și consilieri locali, alături de președintele PNL, domnul Ludovic Orban, de conducerea națională și de parlamentari ai PNL. Am avut plăcerea de a-l avea ca oaspete și pe domnul Michael Schneider, președintele Grupului Partidului Popular European în Comitetul Regiunilor care a fost extrem de plăcut surprins de dezvoltarea Municipiului Cluj-Napoca precum și de felul în care primarii PNL din România știu să dezvolte comunitățile locale utilizând inclusiv fonduri europene de la Bruxelles. ()”. Pentru cei care nu ştiu, până sâmbătă Gheorghe Falcă, încă primarul penal al Aradului, a ocupat o importantă funcţie de conducere în cadrul acestei structuri, preşedinte de regiune. De sâmbătă încoace, canci! Celentano de Arad a fost trecut pe linie moartă. Comuniştii noştri prezenţi la eveniment ne-au transmis că Falcă a fost ignorat atât de organizatori, cât şi de colegii de partid, ifosele acestuia şi „nasul pe sus” nefiind pe placul liberalilor. Fapt pentru care, Falcă nu a avut loc în primul rând, pe bină. (Şi mai) Negru de nervi, cu tupeul care-l caracterizează, acesta şi-a tras un scaun şi s-a aşezat în lateral, cu spatele către colegi (vezi foto). S-a supărat, spun comuniştii noştri prezenţi acolo, ca văcarul pe sat. Tot degeaba. Un alt amănunt nu lipsit de importanţă, dar care cu siguranţă că va cântări greu în ecuaţia viitorului PNL (care se pregăteşte încă de pe acum pentru alegerile europarlamentare de anul viitor, acolo unde Falcă nu este pe loc eligibil!!!!) este acela că organizaţia din Arad s-a prezentat cam slab. Numeric vorbind, la Cluj au fost doar circa 25% dintre aleşii locali arădeni programaţi să facă deplasarea (8 primari din 40!!!!!!). Naşpa şi o altă bilă neagră pentru Gogu, acest Celentano de Arad. Să nu-l mai asculte nici măcar subalternii de la Arad… Naşpa! (din foto de grup oare cine lipseşte?) Culesul Local

După ce s-a pişat pe UTA, pe suporteri şi pe banii arădenilor, Meszar pregăteşte alt „principal”

5
Sunt voci, şi nu puţine, care spun că Bătrâna Doamnă nu mai are şanse la nimic. Actuala UTA, cea pe care meseriaşul Şoani Meszar, acest Mengele al fotbalului arădean, a adus-o  la sapă de lemn, a făcut-o de râsul României. Noi, comunişti cum suntem, zicem că ar mai fi o şansă, mică ce-i drept: Falcă să o aducă pe Mama Omida antrenor principal la echipa în care în ultimii ani arădenii (prin Primărie, sponsori etc.) s-au investit câteva milioane bune de euro!!!! Aşa vom scăpa de blesteme şi oricum ştie mai mult fotbal decât aceia care s-au perindat în ultima vreme pe la echipă sugând bani cu nemiluita. Mai face baba o vrajă, mai dă cu ghiocul, mai face rost de un ban cinstit din magia neagră etc. Nu râdeţi, că nu e de râs! Că cum a ajuns ca toată sula ogrezii din anturajul UTA-ei să se priceapă la antrenat, altă variantă mai plauzibilă nu se întrevede la orizont. Dar, staţi, că am auzit una bună: zâce că cică s-a găsit antrenor principal la echipă. Adică, groparul Şoani Meszar s-a gândit deja să aducă pe altcineva. Pe CINEVA, nu pe orişicine pişicher. Pe unul care a fost toată viaţa sa secund pe la diverse echipe de copii ale cubului, ba chiar şi la echipa mare. Unul ce fura din cantonamente (vezi cazul Austria), de la copii. Care vindea echipamentul furat şi alte cele. Care s-a înfruptat din banii primiţi de la club (de la Primărie, să fim bine înţeleşi), care altoia copiii în loc să-i pregătească, care cerea şpagă să titularizeze jucători, care solicita diverse avantaje materiale de la părinţii copiilor, care făcea avansuri sexuale mamelor acestora şi aşa mai departe. Mai adăugaţi dumneavoastră, dragi utişti, care aţi mai rămas apropiaţi echipei de suflet a Aradului şi care ştiu despre ce este vorba. Nu ne cereţi numele eternului „secund”, care a profitat şi profită şi acum, la greu, de pe urma echipei şi care fentează fotbalul, că nu vi-l spunem. Şoani, noi îţi dăm un sfat tovărăşesc: înainte să te pişi şi pe bruma de suporteri care a mai rămas în aceste clipe grele lângă echipă, înainte să-l numeşti pe acest individ „principal” la UTA, DĂŢI DEMISIA DE ONOARE!!!! Dacă ai aşa ceva… Sau doar banul a fost şi a rămas onoarea ta. Pădurar la oi m-aş duce

TOTO – Cel mai fidel suporter al UTA-ei, la aniversare

Chiar dacă nu este cel mai în etate suporter al Bătrânei Doamne, cu siguranță TOTO, adică unchiul Loați – cum mai este el cunoscut în familia UTA-ei, este cel mai fidel dintre spectatori. Cu toate că de câțiva ani s-a stabilit în Bătania TOTO nu ratează niciun meci de acasă a echipei favorite cu care ține de peste 60 de ani, fiind din aceeași generație cu Domide, frații Gyenghe, Dodean etc. Cea mai recentă bucurie a sa a fost cea de săptămâna trecută, atunci când și-a rotunjit, vorba vine, pensia cu 10 lei. Și asta datorită faptului că echipa sa de suflet UTA, pe a cărei victorie a pariat simbolic cu fiul său, a câștigat meciul de la Brăila. Cum a prins curaj, TOTO a pariat 15 lei pe meciul de sâmbăta asta, de la Șiria, cu FC Argeș, pe care UTA îl desfășoară din păcate într-un anonimat aproape total. Dar cu TOTO în  tribuna stadionului Otto Heffner, UTA nu e singură! Cu ocazia recentei aniversări prilejuită de împlinirea unei frumoase vârste, TOTO a primit un tricou al Bătrânei Doamne cu autograful lui Curtuiuș. La mai mulți ani și mai multe tricouri cu autograf. Hai UTA!   

MUSKAMOR: Capitaliștii se dau comuniști!

0
Stimați tovarăși și precini, ne-au năpădit capitaliștii, care se dau drept mai comuniști decât noi! E jale cât casa, tovarăși, cei care sug sângele poporului ne intentează și ne inventează procese penale și ne cer despăgubiri pentru că sângele supt din jugulara noastră e infestat, ba cu HIV, ba cu sifilis, ba cu mai știu eu ce boală! Securiștii ăia adevărați au fost scoși la pensie, ca să le facă loc unor cioflingari vânduți marii finanțe mondiale, dar încă mai mișcă puțin, încercând să ne facă să mergem înainte. Pentru că, vorba aia: înainte era mai bine. Ce nu pricep jegoșii vânduți și cumpărați: orice pasăre pre limba ei piere. Așa zișii capitaliști au înțeles un lucru elementar: pot domina și stăpâni doar practicând regulile de bază ale manipulării comuniste! Așteptăm cu nerăbdare ca Laura Codruța Kovesi să-și dea demisia de la DNA, pentru a deveni procuror european. Calitate din care nu va avea altă grijă decât preamărirea președintelui IOHANNIS, demn urmaș și moștenitor al patrimoniului tineretului hitlerist din România! Adică, imobile de valoare exorbitantă, pe care primarul Sibiului, Klaus Iohannis, președinte al Forumului Democrat German din România, le-a dat unei orgaqnizații naziste, declarată criminală de către ONU! Pe semnătură proprie, nu pe vorbe! Muskamorul de presă

Consilierii județeni PSD, niște antisemiți. Toiagul lui Moise vă va pedepsi!!!

1
Cum e posibil în secolul în care trăim și când știm că întreaga lume e condusă de evrei, ca niște bieți consilieri județeni ai PSD Arad să nu voteze un proiect aflat pe ordinea de zi, proiect care făcea referire la viitorul Sinagogei din Arad?  Iustin Cionca, președintele CJ Arad, ca să se pună bine cu Moise a introdus pe ordinea de zi un proiect de hotărâre prin care vroia să preia Sinagoga de la Comunitatea Evreiască. Simplui, zice el, printr-un contract de comodat care se întinde  pe o perioadă de 49 de ani (după reţeta Falcă cu UVVG-ul). Să o renoveze și să o facă muzeu (a zis el că vrea să pună o taxă de intrare, bla, bla, bla) şi să facă şi CJ-ul ceva bani. De la evrei? Cionca să facă afaceri cu evreii? Bă ești normal? Însă, elanul i-a fost tăiat de pragmaticii consilieri judeţeni ai PSD ce au votat împotrivă. Vă dați seama ce au putut face acești consilieri PSD? Măi, Fifore și sluga Căprar, voi vă gândiți pe cine aţi deranjat? Păi dacă află mai marele „rabi” de la Jerusalem că v-aţi pus de-a curmezişul și vă spune la Moise, nici Marea Galilee nu vă mai scapă. Kontra Vântului (P)

Mare întâlnire de taină! La Novi Sad

Președintele nostru de la Consiliul Județean, pe numele lui de scenă Iustin Arghir Cionca a făcut (imediat după întoarcerea de la China) o vizită fulger în Serbia. Normal că nu singur ci cu supozitorul său dr.Andraș Ando, că doar nu scapă de el nici cu „Hemoroeasy”, vestita cremă anti… aşa. Da după ce s-a întâlnit el, adică Cionca, la Novi Sad cu ungurii, cu timișorenii, cărășenii și cu sârbii localnici, zice o iscoadă de-a noastră că s-a retras alături de Andraș în buda Parlamentului din Voivodina. Loc unde, cică, nu s-au montat microfoane. Şi unde s-a întâlnit cu… nici prin gând nu vă trece, cu Sebastian Ghiță de la Asesoft Ploieşti, urmăritul general. Acesta le-ar fi explicat arădenilor cum poți fugi de răspundere dacă furi de la România și nu te prind ăștia de la Direcția Generală Anticorupție (DGA). Te furișezi așa, finuț, până în Serbia, stai la doseanu un pic și chiar dacă te prinde, Doamne Fereşte!, suntem prieteni cu sârbii și nu te extrădează. O lecție bună, că nu se știe nicio dată de unde şi când zornăie cătușele. Sebastian Ghiță le-ar mai fi explicat că nu e bine să fugă în China, că ăia sunt comuniști de-ai noști și pe filiera Iliescu-Năstase riscă să fie extrădaţi. Deci, degeaba China. Zdravo CrICIO POP

După ce s-a pișat pe Arad, Celentano se va pișa pe la Bruxelles

1
Când vii, bace, de la Deva, să-mi aduci și mie ceva! Bacea la care facem referire nefiind nimeni altcineva decât primarele de la Deva, care s-a gândit să-i facă o vizită Faraonului Falkă. Hodoronc tronc, la puțin timp după ce faraonul s-a hlizit cu el pe facebook, în campania pentru alegerile parțiale, lăsându-i impresia că datorită lui a câștigat. Așadar, acum o fi venit să aducă tainul, sau, dimpotrivă, să ceară el ceva, ca să pună o vorbă bună pe lângă Ludy Orban, să-ă înduplece să-l pună pe listă la europarlamentare? Noi, comuniștii, credem că ăsta e motivul, iar Falkonety va trebui să se scobească serios. De fapt, după cum îl știm, va lua bănetul de la trepădușii lui, care nu crâcnesc dacă le cere Faraonul un mizilic de 100.000 de euro de căciulă, drept mulțumire că i-a pus pe diverse funcții bănoase. Primul cotizant, fără îndoială, va fi Bibarț, care are tot interesul ca Falconety să se cărăbănească. Într-un an, Călinuț, pădurar la bayă și de nădejde, va ști, ca primar interimar, să exploateze în regim silvic municipiul. Bașca, zicem noi, dacă ajunge la Bruxelles, Falkonety o va angaja la cabinetul lui și pe Cristinuța Bibarț. Noi, tovarăși, nu credem că Faraonul chiar și-ar permite să o mătrășească pe Cristinuța de la Zona Liberă Curtici, ci aplică principiul comunist de sancționare prin avansare. Pe lângă salariul de la cabinetul de la Bruxelles, Cristinuța va mai lua o leafă, mult mai consistentă, raportându-i finului Coldea (fostul șef al SRI România, dar cum ăștia nu ies niciodată la pensie…) tot ce se petrece și se vorbește pe acolo. Va fi, adică, un fel de varză de Bruxelles (nici o aluzie la ocupația finului Coldea înainte de a deveni mare șef al spionilor). Vorba lui Bace Toghere: „Noa, staț numa și vedeț”. Ultima oră:  Am aflat! Primarul orașului Bruxelles a anunțat că celebra statuie Manekem Pis – aia cu copilul care se pișă – va fi demontată pentru recondiționare, iar în locul ei va fi pus un europarlamentar român, din Arad! Maneken PIS(tru)

Aradule, cum te hului! Azi, doctorANDO

0
După ce a făcut lumea, până şi Dumnezeu a stat şi s-a hodinit un pic. Aşa cum am auzit – că de învăţăţat nu se învăţa aşa ceva – pe vremea noastră de pionieri, utecişti şi, apoi, tineri şi de perspectivă comunişti. Aşa cum procedează acum şi doctorANDO, acest Dumnezeu al comunicării şi strategiilor din Consiliul Judeţean, angajat de către Falcă şi Cionca pe funcţia de scribălău de casă penelistă (după ce s-a perindat pe la toate partidele politice trebuia să fută buha şi să ia bani şi de la liberali). Acest criptocomunist care de curând ne-a împuiat capul cu măreţele realizări ale şefilor CJA în „concediul” (plătit din bani publici) pe care tocmai l-au încheiat în China vecină, acum a lăsat-o mai moale cu komunikatele de presă „înroşite” până la sânge. Se hodineşte, după cum spun subalternii lui de la departamentul înfiinţat special pentru cel care a falimentat aproape tot prin presa arădeană. Tot pe unde a trecut. Noi, comunişti mai mari decât el, idealistic vorbind că practic suntem un floc înaintea sulii, credem că acum doctorANDO şede şi cujetă, se gândeşte kă kum a fost când a fost director executiv al Asociaţiei „Arad, Capitală Europeană a Culturii 2021”. Acolo unde a avut pe mână bani publici cu nemiluita, bani pe care i-a cheltuit după cum a vrut instrumentul lui şi pentru care nu i s-a cerut, până acum, nicio (dare de) samă. Spre readucere de aminte vă spunem că în urma penibilei, dar extrem de costisitoare, prestaţii Aradul nici măcar nu s-a calificat în finala competiţiei câştigată de către „fraţii” noştri comunişti din Timişoara. Zilele trecute ne-a căzut în mână un dokoment în care am putut citi că doctorANDO, pentru prestaţia sa de direftor executiv al ratatei campanii cu capitala culturală, lua  retribuţie lunară de 3.500 de lei. De fapt îşi dădea. Şi că, de exemplu, pentru nişte steaguri şi amplasarea lor (cu ocazia Zilelor Aradului – 2015) a plătit circa 45.000 de lei (zece mii de euro, la cursul actual) unei firme din Timişoara. Dar, haideţi să-l lăsăm să se hodinească, kă o fi trudit de cât a raportat din China. Vom reveni. Tzo Mping HUNCETATEA (P) Foto: specialarad

Doruțule, fii căprar, nu mai sta capră! Dacă poți

0
E clar deja pentru toată lumea că nu Doruțu e căprarul PSD Arad, ci ministrul Fifor, adus de Falkă și Olguța Vasilescu, care au bătut palma la un restaurant select din Craiova. A fost singura soluție pentru perpetuarea Faraonului la Primăria Aradului, pentru că dacă PSD ar fi avut candidat serios la alegerile din 2016 ar fi câștigat fluierând. Ce ziceți, stimați comuniști ai noștri, mai deștepți decât ai lor, Ioan Cuzman, doctorul Furău sau chiar un Remețan, recuperat din ghiarele lui FalKă, nu l-ar fi bătut la curu gol pe Faraon? Absolut sigur, da! Numai că Doruțu, în nemernicia lui, cauzată de poprirea salariului, la acea vreme și de încălcarea PUD-ului pentru celebra construcție de lângă sediul Consiliului Județean, prin semnătura Elei Falcă, a acceptat să nu desemneze candidat al PSD. Cel mai mare partid din țară, care putea câștiga Primăria Aradului pe baza voturilor membrilor de partid și ale familiilor lor, nu a avut candidat! Și asta, doar pentru că Doruțu a stat capră la Fifor, Olguța și Falkă! Logica arată că dacă Fifor va deveni președinte al PSD Arad (lucru normal, la care se așteaptă toată lumea) patriotismul local va exploda, iar PSD nu va avea, la următoarele alegeri, nici jumătate din voturile propriilor membri. Oare, nu tocmai asta se vrea? TSD – mândria țării 

Tulai Doamne, Jitza nost!

0
Cică așa o pus pe facebook Jitza Falcă de Didești cum că a primit el vizita primarului liberal de Deva, Florin Oancea. L-a primit la Primăria lui, că numa nu putem zice că e a arădenilor, dar asta nu e nimic interesant. Ce e mai șod, e că bietul om a venit de la Deva însoțit de translator, o domnucă drăguțică. Ca să vă spunem dragi comuniști de-ai noști, că la cum vorbește de bine româneşte, doctorul în comunicare Jitză Falcă de Didești, bietul primar de Deva a avut nevoie ca cineva să-i traducă din română în română ce a grăit telectualul de la Arad. Că după emisia de la Ghilea Show, unde lui „Celentano” de Arad i s-a împulicat limba în gură de la licori bahice, nimeni nu se mai riscă. No, așai că suntem răutăcioși? Gin BEAM

Pelerinajul românesc anual la Miskolc

0
Duminică, 19 noiembrie 2017, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni a participat la pelerinajul românesc anual la Biserica Ortodoxă din Miskolc (Mișcolț), în care a fost botezat Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei, biserică care aparține astăzi de Episcopia Ortodoxă Maghiară din Ungaria. Orașul Miskolc este reședința județului Borsod-Abaúj-Zemplén, fiind al patrulea oraș ca mărime al Ungariei.
Slujirea liturgică este punctul central al pelerinajului efectuat anual aici, din 2012, de credincioșii ortodocși români de la Budapesta și din alte localități, la inițiativa pr. Marius Maghiaru, protopop al Budapestei și președinte al Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU). Ceremonia religioasă a fost săvârşită de către de Preasfințitul Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), împreună cu un sobor format din preotul Marius Maghiaru, preoţii József Krank și Kiril Tattarka, slujitori la Miskolc și Nyiregyháza, în cadrul Eparhiei Ortodoxe Maghiare din Ungaria. Răspunsurile la strană au fost date alternativ, de grupul coral al bisericii din Miskolc și grupul coral al parohiei românești din Budapesta.
Preasfinţitul Siluan a subliniat că „Sfântul ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, pe numele său de botez Anastasie, s-a născut într-o familie de aromâni, în Miskolc, în 20 decembrie 1808, fiind botezat în biserica macedo-română cu hramul „Sfânta Treime” din localitate”. Biserica ortodoxă din Miskolc, care actualmente din punct de vedere canonic aparţine de Episcopia Ortodoxă Ungară, a fost construită între ani 1785-1806, de către macedo-românii stabiliţi aici. Pe faţada bisericii, în semn de amintire, se află o inscripţie, în greceşte, pe care scrie: „Această biserică a Sfintei Treimi s-a întemeiat în 1785 pe timpul puternicului Iosif al II-lea, regele Ungariei, şi s-a isprăvit în anul 1806, pe timpul puternicului împărat Francisc al II-lea, regele Ungariei, cu cheltuiala fraţilor valahi din Macedonia”.
În anul 1606, câteva familii aromâne s-au aşezat în oraşul Miskolc. Aromânii din Miskolc erau originari din Moscopole, Grabova, Lunca şi Civara. În jurul anului 1720 s-a constituie ”Compania comercială grecească din Miskolc”. Membrii companiei vorbeau limba greacă şi aromână. Ei controlau comerţul din zona, fiind foarte înstăriţi. În această asezare de aromâni s-a născut, la data de 20 decembrie 1808, viitorul mitropolit al Transilvaniei, Sf. Andrei Şaguna. În „Protocolul botezaţilor”  bisericii din Miskolc s-a păstrat despre naşterea sa următoarea însemnare „Anastasiu, fiul lui Naum Evreta Şaguna şi al soţiei sale Anastasia, s-a născut în 20 Decembrie şi s-a botezat şi miruit în 28 Decembrie 1808 prin mine preotul Constantin Vulco. Nașul lui a fost Anastasiu, fiul lui Adam Ghergha.”   În 1791 a fost sfinţit iconostasul bisericii, impunător, având o înălţime de 16 m şi 87 de icoane, pictate de artistul vienez Antoniu Kuchelmeister. Acelaşi maestru a zugrăvit, în anul 1807 şi frescele interioare ale bisericii. Consulul general român a vizitat cu această ocazie castelul Diosgyor din Miskolc.
În data de 17 noiembrie 2017, consulul general Florin Vasiloni a efectuat o vizită la sediul Academiei Române, Filiala Timișoara, unde a avut o întrevedere cu dl. Academician Ion Păun Otiman, preşedintele acestei instituţii, membru al prezidiului Academiei Române. La întrevedere au asistat prof.  dr. Ioan David, directorul Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Filiala Timişoara și prof. dr. Crişu Dascălu, cercetător ştiinţific principal, director onorific al acestui institut
Diplomatul român a prezentat pe scurt situaţia comunităţii româneşti din Ungaria, conducerea Academiei exprimându-şi dorinţa de a realiza proiecte, în parteneriat cu Consulatul General al României la Gyula în beneficiul acestei comunități.
https://www.youtube.com/watch?time_continue=2&v=AT4poLNEkOk

Strategia PDL-ului lui Falkă, o chestie privată, expusă la… privată!

1
Stimați și iubiți comuniști, Faraonul Falkă v-a trădat, a trecut la capitalism. Adică, își transmite mesajele pe filiera privată. Adică, la privată, la budă, pe românește. Priviți acest mesaj, afișat pe ușa unui grup sanitar, mai pe românește, budă: „Trage-ți apa după voi !”. Adică: Compania de Apă -Canal este moșia noastră, noi decidem pe cine angajăm acolo și pe ce posturi. Cui dăm șaptezăci dă milioane pă lună ca să nu facă nimic, pă baza carnetului dă partid? Sau pe cine băgăm în Consiliul de Administrație. După ce supercelebrul Cionca a renunțat la acest mizilic de salariu, pentru că nu-i ajungea, FalKoneti a decis că peșcheșul va fi transferat către, de exemplu, Sorin Ghilea, care îndeplinește măcar o condiție: deși nu bea apă, are Canal. De televiziune! Dar, cum vă spuneam, pe lângă el și alții, toți deținători de carnet de partid PDL. Adică, oamenii lui Falcă. Adică, minimum 120 de consumatori casnici, în medie, nu plătesc apa, ci salariul unui om de-a lui Falcă. Și sunt mulți! Socotiți și judecați ! CANAL F. De la Janina