Cumva genului de teleormănean, oltean, moldovean și alte astfel de specimene născuți și crescuți în doctrina: noi muncim noi nu gândim, care le asigura minima subzistență? Și ce dacă Dragnea &Co se împrumută ca să aibă de unde fura și din ce să-și mituie „camarila” bugetară, votanți fideli? Votantul model PSD oricum e un leneș, prin definiție, întreținut de stat, care n-are nimic. De unde să dea înapoi împrumuturile? Să le dea „chiaburii” care muncesc sau care și-au deschis afaceri rentabile, pentru că ei sunt capitaliștii care deranjează, nu? Tot ei au deranjat și comuniștii în marșul lor spre dictatura lenei și a prostiei! Ca să înțeleagă „educatul” teleormănean și restul cohortei de votanți pesedistă, ce ne-au adus la guvernare mafia hoților și infractorilor, ar trebui să dețină proprietăți ca să știe ce înseamnă dreptul de proprietate și obligațiile bancare pe care le contractează cei pe care ei i-au numit să administreze România. Numai că, fără școală, având WC-ul în porumb, țuica de sfeclă în butoi și porcul (neimpozitat încă) în bătătură, votantul standard pesedist n-are cum să înțeleagă ce spune Iohannis, din contra, e convins că Iohannis e agent străin ce vrea să vândă România, așa cum susține pesedistul „Pletoianu”. Când votantul pesedist se ghidează după lozinca: mai rău să nu fie (chiar dacă n-are ce pune pe masă și n-a văzut carne de la paști), la ce te poți aștepta? Nici când falimentul, gen Grecia, ne va bate la ușă, votantul pesedist nu va pricepe că hoții pe care i-a pus să guverneze, au generat nenorocirea. Din contra și atunci vor da vina pe opoziție, pe agenturile străine care l-au corupt pe Iohannis și pe „chiaburii” care au făcut avere muncind la multinaționale ori și-au deschis afaceri cinstite în România.
Pavel ROMAN
Stau și mă minunez, crucit fiind, cine a ajuns să conducă Comisia de apărare din Camera Deputaţilor. Mai precis, Dorel Căprar, încă şeful PSD Arad, este nici mai mult nici mai puţin decât președintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională. În paranteză fie spus, vă puteți gândi pe ce mâini a ajuns armata țara asta? Dar despre asta cu (h)altă ocazie.
Mai zilele trecute Dorel de Arad a fost desemnat, din prea plinul funcţiei cu care a fost hărăzit, să se întâlnească cu membrii delegației Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională a Parlamentului Republicii Moldova. Doruțu Căprar, cică, a dezbătut cu niște oameni îmbrăcați ca la carte, în uniforme și cu grade de jeneral pe umeri, aspecte ale organizării Jandarmeriei. Ce să dezbați Dorele, care nici măcar „căprar” în rezervă nu ești? Dar nici despre asta nu vreau să vorbesc, că nu mă pricep ca el. Ci despre faptul că s-a prezentat al nost Căprar acolo, la întâlnirea oficială, în niște blugi cumpărați, bag sama, cu siguranță de la ”Ocska Piaț”, niște țipele maro, bag sama, de la second-hand și cu o pufoaică, bag sama, moștenire de la Falcă de când ingineraşul nostru lucra la Drumuri și Poduri.
Păi, veţi zice, dacă așa înțelege el să reprezinte România la o întâlnire oficială. Care el, din nefericire, reprezintă și Aradul.
Încă ne mai și declară mândru; „Am însoțit astăzi delegația Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova, într-o vizită la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri. În acest context, am dezbătut aspecte de interes comun cu privire la organizarea Jandarmeriei precum și principalele sale atribuții. Oaspeților le-a fost prezentat Centrul de pregătire, iar militarii au executat, în încheierea vizitei, un exercițiu demonstrativ la înalte standarde de profesionalism”.
Bace Căprar îți dau un sfat! Nu te mai duce prin lume să ne faci de râs, că te faci în primul rând pe tine, dar asta nu-mi pasă. Însă faci Aradul de rușine și pe arădeni. Stai cuminte acasă sau acolo la Parlament unde te mai cunoaște lumea cât de cât și știe cât te duce… echipamentul!
Gyo HARMANY
Câțiva bălătruci de la PNL Arad au plecat să-l susțină pe candidatul la Primăria orașului Deva, Florin Oancea. Cum nu putea să lipsească Jitză Falcă de Didești, acesta i-a însoțit în pelerinajul de la poalele cetății Devei pe cei câțiva tineri și niscaiva pensionari penelişti arădeni.
Normal, cum era de așteptat ştiindu-i caracterul, al nost mai mare om din urbe s-a așezat la loc de cinste de unde să poată fi zărit de mai toți cei prezenți. Surpriza a fost atunci când cu un tupeu de secretar general al TNL, cu un elan tineresc Robert Sighiartău i-a luat fața. A urmat un schimb de replici pe care nu vi le putem reda, că până şi nouă ne e rușine de ruşinean lui Falcă.
Problema e că al nost om mare Jitză Falcă de Didești nu vrea nici în ruptul capului să înțeleagă că i-a trecut vremea ca la căstrăveți, iar cei tineri ar trebui să-i ia locul, să-l tragă pe linia moartă a… Bradului.
Jitză Falcă lasă-ne!!!
Deveanul infiltrat
Situația PNL-ului în județ e tot mai catastrofală și acest lucru a fost văzut acum pe viu și de marele lider Ludovic Orban care de la București încă mai avea dubii cu privire la capacitatea lui Jiță Falcă de a mai face performanță electorală în jedețul Arad.
Astfel că marele lider de opoziție care se ia la trântă cu PSD-ul, cel puțin pe la televizor, a descălecat miercuri la o întâlnire cu alegătorii în satul Răpsig, din comuna cu 3200 de suflete, Bocsig, unde vor avea loc duminică alegeri pentru primar în urma demiterii lui Florin Ciul pentru incompatibilitate.
Vă puteți da seama ce a fost în sufletul lui Ludovic atunci când a intrat în Căminul Cultural din Răpsig și a văzut că îl așteaptă 50 de persoane? A apucat doar să zică cu voce tare:˝atât de puțini?˝. Bine că nu au făcut în reședința de comună, că erau și mai puțini.
Umilință totală pentru liderul național care l-a avut lângă el pe Marinel Cionca, cel care la masa și certurile de după ședință a încercat să dea vina pe organizația locală dar aceștia i-au tăiat-o scurt:˝atâta poate partidul…˝ sau liderul local Jiță Falcă ce se vrea șef peste județ, am adăuga noi.
Zopota de la Răpsig, care nu-i membru de partid
La chemarea celor 40 de suporteri s-a prezentat Meszar-baba la peștera unde se află comoara UTA-ei și, picior peste picior le-a răspuns cum a vrut și dacă a vrut la întrebări. Bineînțeles că fără chestii de genul dovezilor că au intrat bani în club din vânzarea lui Man și Petre sau câți bani au luat Grigorie și Roman, sau dacă s-a plătit datoria la Gligor. Nu, nem, nicht, no, pentru că cine întreabă așa ceva este heităr și anti-utist, nu merită această frumusețe de echipă și nu merită să fie contemporan cu această inginerie financiară perfectă prin care s-au păpat în patru ani 3 milioane de euro de la bugetul Aradului. Eperfectă pentru că nu a verificat-o nimeni! Încă …
Așa că, toți cei de față au realizat că totul e bine când sunt împreună, că e bine așa, dă-le în spume de rezultate, de vină îs jucătorii fără buletin de Arad pe care tot ei i-au adus dar asta e, se întâmplă și la Real Madrid sau Craiova să nu fie rezultate. Da, numai că ăia pierd un meci, nu 10, ăia trăiesc din bani privați, nu de la Primării. Deci, Meszar-baba și cei 40 de suporteri merg înainte împreună, pentru că, nu-i așa, împreună le merge lor bine și ne-au dat și nouă, prostimii care avem buletine de Arad un komunikat că care sună ca dracu:
‘’Ne bucurăm că suporterii ( cei 40 – nota autorului) sunt alături de club și se mobilizează dacă este nevoie( când întreabă cineva de bani și de performanțe – n.a.). Nu este cazul de identificare a unor soluții de a ieși din criză, pentru că nu este criză ( banii de la falcă vin, am vorbit cu omul, e ok, mai stăm câțiva ani în liga a doua – n.a.), eventual o lipsă de formă sportivă, care poate să apară la orice echipă din lume – vezi numai rezultatele din acest weekend ale lui Real Madrid, CFR Cluj sau Craiova ( la UTA îi de peste 10 etape și se cheamă lipsă de valoare -n.a.). Această formă sportivă, mai puțin dorită de noi toți, o pot rezolva în această perioadă a competiției doar jucătorii împreună cu staff-ul tehnic ( majoritatea jucători fără valoare de liga 2-a și antrenori fără experiență pe bancă – n.a.), nicidecum conducerea ( habar nu au de regulamente, ultima trăznaie, l-au trimis acasă pe Scutaru pentru roșu în Cupă deși avea drept de joc în campionat – n.a.) sau suporterii ( tot mai puțini spectatori la meciurile de acasă, cei 40 plus prietenii lor și alți vreo sută de gură cască din Șiria, iar în deplasare maxim 7 inși băuți, sau niciunul – n.a.). Datoria conducerii este să asigure condiții echipei, când au rezultate să-i premieze ( au dat prime pentru victorii contra candidatelor la retrogradare, probabil și sâmbătă cu Luceafărul de pe penultimul loc vor avea primă – astea cred ei că sunt rezultate – n.a.), iar când e necesar să-i sancționeze. Conducerea are în continuare încredere în jucători și staff. Suntem siguri că pot obține rezultate mult mai bune ( când? că-i gata acuși turul – n.a.). Datoria suporterilor rămâne să încurajeze în continuare echipa, mai ales atunci când aceasta este în impas. Un impas cum este și acum, când obiectivul clubului declarat la început de sezon în proporție de 90 % este compromis. Pentru această situație unicul responsabil sunt eu (vrea să zică – și ce dacă sunt vinovat? nu plătesc în nici un fel prostiile făcute – n.a.), pentru că în această vară nu mi-am respectat propriile principii stabilite acum patru ani. M-a luat valul și am vrut o promovare sigură, fără baraj. Încă odată s-a dovedit că fotbalul nu este matematică.( nu e matematică dar vrea măcar 1 milion de euro ca să iasă din joc și bineînțeles procente de la jucătorii ce se vând – n.a.)’’Citizens of Arad
De când a fost instalat la cârma orașului Lipova de către PSD, Jichici a reușit să facă dintr-un oraș pe vremuri înfloritor, unul demn de Evul Mediu. Orașul nu beneficiază nici în 2017 de gaz care să fie o sursă de căldură pentru locuitorilor din blocurile construite.
A ajuns în presa națională ca subiect de glumă, oamenii din blocuri urcând cu scripetele lemnele de foc cu care ar urma să se încălzească.
Oare marele Doruțu Căprar, cel care l-a proclamat pe Jichici primar de ce nu îi ajută pe acești sărmani? Cum? Foarte simplu! Are el antecedente cu un business de macarale, așa că ar putea să le dea o mână de ajutor. Dar cum valoarea lui se apropie de nulă, ca făina ungurească, nu cred că ar putea face ceva.
Amu dragi comuniști ai nostrii cititori când văzu Tripa că ne râde lumea a ieșit în presă cu un comunicat unde glăsuia cam așa: ” Astfel, punctăm, că o nevoie acută în județul Arad o reprezintă extinderea magistralei de gaz pe Valea Crișului și Valea Mureșului. Aici, oamenii se încălzesc cu lemne, neexistând alternativă.”
No ca să vedeți! Ce grijuliu a devenit pădurarul Tripa! Așai că, dacă ne dăm cu un pic de ceapă la ochi, chiar ne-ar da lacrimile. Până atunci bace Căprar te-am ruga să le dai ceva scripeți mai moderni la oameni și poate la alegerile din 2020 Jichici va ieși din nou primar.
Doamne se răsucesc bieții turci care au construit bazarul în morminți!
Găzarul de serviciu
Motivul e foarte simplu! Marii strategi și vizionari luați cu japca (sau miloaga) de către Falcă și minionii lui. Vorbim aici de întâi-distrugătorul maghiarul Andraș Ando și mai marele trădător-lingău Flavius Ghender. La această ciorbă nesărată îl putem adăuga și pe Ghilea, sugătorul de la Compania de Apă sau ziaristul de casă al PNL, Dan Coita, care de când a ajuns Fifor mare ministru la apărare, a cam lăsat-o mai moale. Să-i fie frică?
Dacă pe maghiarul Ando, Falcă s-a jurat că nu îl va ierta nicio dată pentru mânăriile făcute și injuriile aduse la adresa familiei sale, iată că l-a pus director de comunicare și strategii la Consiliul Județean, pentru că și această instituție merită un pic de iubire și atenție maghiară, că prea bine a mers instituția de când l-au săltat pe domnul cu trandafirii scumpi.
Logica din spatele acestei asocieri necurate, impregnate de trădare, sclavagism, interese ascunse și pupincurism nu o cunoaștem…decât că Andraș Ando cu siguranță îi are la mână cu ceva pe Falcă, Cionca & Geanina, Bîlcea. Dragi cititori, comuniști de felul vostru, cu ce îi are la mână nu vă spunem încă, așteptăm 2020 ca să fie surpriza cât mai mare. Dacă până atunci nu ne vor spune organele abilitate.
Pe asociatul lui Ando, fără de care se pare că nu poate trăi, acest Ghender știm cu toții de ce l-au coptat în această „grande famiglia”. A venit cu purcoiul de informații de la PSD, e pus pe fapte mari și își dorește, ca orice trădător care se respectă, să îi dea în gură la căprarul de serviciu, preșul PSD (aka președinte), Doruțu Căprar și prietenilor săi care l-au dat afară, pe bună dreptate, Tripa, Todor și chiar Fifor.
Ghender a aterizat în PNL cu tolba plină de lucruri compromițătoare despre personajele noastre favorite din PSD și nu îi este frică sau rușine să le folosească. Să nu uităm că într-o vreme Ghender este unul dintre aceia pe care Falcă s-a bătut cu pumnul în piept că o să îl distrugă pentru adevărurile scrise despre el, când era în tabăra adversă. Dar Falcă așa știe să îi distrugă pe ăia care îl urăsc de moarte, îi plătește bine, îi ia lângă el și sperăm ca aceștia să-l distrugă cît mai repede, din interior că le e mult mai ușor. Doamne ajută!
De Ghilea nu cred că mai e nevoie să zicem ceva, vă puteți da seama cu toții pentru ce ia mii de lei degeaba de la Compania de Apă, doar uitându-vă la emisiunile lui.
Anul 2020 se anunță un an interesant și credem noi benefic pentru PSD cu aceste personaje gen Ando sau Ghender trecuți în tabăra adversă.
E ca și când PNL ar avea o bombă, ci două în interior, programate să explodeze când le-o fi lumea mai dragă.
În zilele de 29 și 22 octombrie 2017, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a vizitat cele două biserici creştine penticostale româneşti din localitatea Micherechi (MEHKEREK), judeţul Bekes. Consulul general a participat programele de rugăciune desfăşurate la „Biserica Penticostală română numărul I” din Micherechi, și la Biserica Penticostală ”Betel”, cu ocazia „Ziua mulţumiri”.
La programul primei biserici a participat și președintele Cultului Penticostal din Ungaria. Programele religioase, la care au participat sute de credincioşi, membri sau simpatizanţi ai comunităţii penticostale locale, etnici români din Ungaria şi oaspeţi din România, a avut în centru ideea de mulţumire. Din cele două biserici fac parte și numeroși tineri, mulți dintre ei bursieri ai statului român, la diverse facultăți din România.
Au fost prezenţi oficialităţi locale, printre care Margareta Tat, primarul comunei, Betold Netea, viceprimarul comunei, şi alţii. Au participat pastori si oaspeți români sosiți de la Oradea, Arad, Caransebeș.
Stăteam așa sprijinit cu cotul pe masă având în fața mea o bere ieftină dar destul de bună, stăteam și mă gândeam cum un parvenit, fără o școală de doamne ajută, cu un CV aproape alb, dacă nu scria în el numele și prenumele, urcă în ierarhia administrativă și de ce nu și în cea socială.
Până nu de mult, era un simplu ridicător de mâini la comanda din ochi a lui Falcă, un neînsemnat consilier local. S-a făcut remarcat prin stropirea țânțarilor, de unde a primit o poreclă drăguță „Mr. Musculo”. În rest cu nimic.
Dar acest mic ciocoi, același ca în cartea lui Nicolae Filimon era prezent la toate acțiunile dirijate de Capii Aradului, duetul Falcă – Gianina Pistru, astfel câștigându-și repede încrederea. La ora când scriu acest material, la birt acolo unde Falcă crede că e oribil, acest mic ciocoi este mare consilier personal al doctorului Falcă și se perindă cu o mașină de serviciu, una la fel ca și al edilului șef.
Dar mai des decât pe șantiere acest Adrian Barbeș poate fi văzut în anturajul cuplului, format mai nou din Geanina Pistru – Sergiu Bîlcea, pe la Astoria, pe la Euforia, pe la Central… și în mai multe locuri de acest gen. Cei doi, Gianina și Sergiu, au ajuns la concluzia că acesta este un paravan excelent. Dar tre să fim conștienți că ciocoiul este întotdeauna și oriunde un om ipocrit, laș, lacom și orgolios. Acesta crește întotdeauna pe lângă parveniții deveniți bogați peste noapte. Dragostea sălbatică pentru bani transformă omul în fiară, acesta uită de rațiune, de relațiile interumane, de cinste.
Pe acest Adrian Barbeș, un biet tehnician dentar, cândva cu buzunarele goale, cu siguranță în câțiva ani îl vom vedea urcat într-o mașină bengoasă, cu buzunarele doldora de bani și cu acele aere de parvenit într-o societate, într-un Arad unde sclavii de la multinaționale muncesc pe brânci pe un salariu mizerabil.
Cred că e destul, am terminat berea și nu mai am chef de încă una, așa că închei, dar vă promit că vom reveni cu noutăți. Dar așteptăm ca omul din poveste să fie instalat într-o funcție bine remunerată la Poliția Locală. În rest să auzim, dragi comuniști, numai de bine, pe la Timișoara, Cluj, Oradea că la Arad nu cred că vom vedea ceva bun. Poate atunci când DNA își va înfige ghiarele în acești parveniți.
PARVENÍT, -Ă, parveniți, -te, s. m. și f. Persoană ajunsă la o bună situație materială, politică sau socială fără merite deosebite, fără muncă, prin mijloace neoneste.
Antiparveniții comuniști
În data de 27 octombrie 2017, Consulatul General al României, reprezentat prin domnul Florin Vasiloni, consul general, a sprijinit organizarea unor ceremonii în cinstea eroilor români, desfăşurate în localităţile Micherechi, Şercad (Sarkad) şi Gyula (jud. Bekes), cu prilejul sărbătorii “Ziua morţilor “ (Sărbătoarea tuturor sfinţilor, tradiţională în creştinătatea occidentală). Consulul general Florin Vasiloni a fost primit în mod oficial, la sediul Primăriei Sarkad, de către conducerea acesteia. Apoi, oficialii au participat la o ceremonie religioasă, urmată de depuneri de coroane de flori la monumentul ostaşilor români neidentificaţi, şapte la număr, căzuţi în septembrie 1944 în luptele purtate după trecerea frontierei româno-ungare. Monumentul, ridicat în urmă cu câţiva ani prin grija Autoguvernării Române din Sarkad în cimitirul orăşenesc, este situat alături de un altul dedicat soldaţilor ungari căzuţi în zonă şi de un obelisc în cinstea soldaţilor sovietici decedaţi, mutat după 1990 din centrul oraşului Sarkad. Au depus coroane domnul Florin Vasiloni, domnul Ioan Sorin Roman, deputat român, vicepreședintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor din Camera Deputaților, Josef Kovacs, deputat ungar, Istvan Mokan, primarul oraşului Sarkad, Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Ioan Tat, preşedintele Autoguvernării Minoritare Române ş.a. Preotul Ioan Bun, parohul Parohiei Ortodoxe Romane de la Micherechi a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor. La manifestare au participat şi alţi reprezentanţi ai primăriei locale, dar alți locuitori din Şercad, mulţi dintre ei membri ai Autoguvernării Româneşti din localitate. La Micherechi, în prezenţa multor localnici, reprezentanţi ai primăriei locale, profesori, pedagogi, elevi şi preşcolari de la şcoala şi grădiniţa din localitate, au fost depuse coroane de flori la monumentul ostaşilor români din cimitirul localităţii, căzuţi în septembrie 1944 în luptele purtate după trecerea frontierei româno-ungare, la “Monumentul strămoşilor”, (inaugurat în anul 2016 în centrul localităţii, donaţie a pr. N. Bordaşiu din Bucureşti) şi la monumentul ostaşilor ungari, etnici români din Micherechi, căzuţi în cel de-al doilea război mondial, aflat în centrul localităţii, lângă primărie. Elevi ai şcolii din Micherechi au prezentat un program de poezii în lb. română. Au depus coroane E.S. Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, deputatul Ioan Sorin Roman, Josef Kovacs, deputat ungar,Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), primarul comunei Micherechi, Tat Margit şi viceprimarul localităţii, Bertold Netea, prof. Gheorghe Petruşan, preşedintele Autoguvernării Române din judeţul Csongrad, conducerea şcolii şi grădiniţei din localitate, reprezentanţi ai altor instituţii locale. Preotul Ioan Bun, parohul Parohiei Ortodoxe Romane din Micherechi a oficiat slujbe de pomenire a eroilor.
În aceiaşi zi, în organizarea Consulatului General al României la Gyula, în cimitirul din cartierul “Oraşul mic românesc din Gyula”, a avut loc un serviciu religios comemorativ, cu depunere de coroane de flori, organizat în memoria Excelenţei Sale Simion Pop, fostul ambasador al României în Ungaria, în perioada 1990-1992. Slujba a fost celebrată de către pr. Petru Puşcaş, parohul Bisericii “Sf. Parascheva” din Gyula. S-a evocat astfel memoria ilustrului diplomat, decedat şi înmormântat în cimitirul din Gyula în luna mai 2008. Simion Pop, jurnalist şi scriitor, a fost printre altele, redactor la Radiodifuziunea Română, redactor-şef al revistei “România pitorească”, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Din opera sa, care cuprinde proză şi versuri, amintim volumele “Paralela 45”, “Amfora sabină”, “Fotograful de îngeri” şi “ Sinele-Câinele”. Au depus coroane de flori Marius Lazurca, ambasadorul Românie la Budapesta, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula şi domnul Ioan Sorin Roman, deputat român, vicepreședintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor din Camera Deputaților. Au participat de asemenea, Tiberiu Juhasz, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Mihai Cerhati, președintele Autoguvernării Romțnești din Gyula și Delia Kovacs, directorul publicației ”Cronica”.
Nea ReluRectoreRelu, de la privata Vasile Goldiş, face cu herţu când află, asta dacă nu o şi aflat cumva, că on om mare die la Cluuj i-o luat-o înainte în ceea ce priveşte centenarul Marii Uniri. Aia dă la 1918, di la unu decemvre, şi a cărei sută die ani se serbează la anu, tot de 1 decemvre.
Păi, poate că crapă maiu în voi că nu ştiţi dă ce face cu herţu nea Relu Ardelean. Păi, vă zâcem noi că rectorul de la Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj – Napoca, una dintre cele mai tari universităţi din România, dacă nu cea mai tare, i-a luat-o înainte actualului preşedinte de la Universitatea arădeană Vasile Goldiş (unul dintre hăi care or contribuit activ la Marea Unire). Universitate care chiar dacă nu e ultima dân ţară nici dăparte nu e, că are gradul de „lipsă de încredere”, grad dat de către ARACIS (citiţi voi pă internet cine îi şi cu ce să mâncă ARACIS-u aesta).
La concret spus, să n-o mai lunjim atâta ca pă o zî dă post, Ioan – Aurel Pop (foto), rectorul UBB Cluj, i-o anunţat pă tăţ românii, pân ăia de la AGERPRES, că cităm : „Universitatea Babeș-Bolyai pregătește un amplu proiect dedicat Centenarului României, care vizează publicarea a opt volume cu documentele Marii Uniri, respectiv texte de sinteză istorică referitoare la acest moment important din trecutul țării noastre.”
Mă, las-o beteşigului dă treabă. Cum drac i-o vinit ideea lu Ioan – Aurel Pop di la Cluuj să facă el una ca asta, păi treabă-i asta? Păi, nu la Arad s-o zămislit Marea Unire, nu la Arad ezistă o şcoală superioară ce poartă numele unuia dântre zămislitorii evenimentului dă atunci? Pă, mânce-l frastu, ar zice unii de la Goldişul arădean, ce are el să se bage păstă nea Relu Ardelean, di ce-l mâncă-n cur? Păi, uite că are şi încă cum îl mâncă.
„Pregătim documentele Marii Uniri cu o echipă de mai tineri sau mai experimentați istorici, specialiști în istorie modernă și contemporană, din această universitate. Două volume vor fi de sinteză istorică, în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în plan național și internațional și șase volume vor fi de documente. Nu avem încă sprijin financiar pentru această întreprindere așa cum am dori noi, dar suntem convinși că vom găsi. Până în acest moment mediul privat pare mai deschis decât autoritățile statului să ne sprijine, dar nu suntem disperați din acest punct de vedere. (…) Noi ne cam bâlbâim cu metodele, în țara românească vreau să spun (…) dar se cuvine ca în aceste momente, cea mai mare universitate a țării să își dea obolul la manifestările pe care toate popoarele din Europa, pentru că nu există popor în Europa care să nu fi simțit efectele Primului Război Mondial, le organizează cu metode proprii” – le-a mai zâs rectorul Ioan – Aurel Pop celor de la Agerpres.
Noi, comuniştii de la Flacăra roşie ce să mai zâcem? Că, ca arădeni vorbind, ni cam ruşine de impotenţa unora care mai mult se laudă cu numele lui Goldiş şi beneficiază după el decât fac ceva concret. Şi iacă aşe, iară ni-o luat-o alţii înainte. No, faină treabă! Ni-s dă tăt rişpectu amu, dă râde şi curcile dă noi.
Cel mai exclusivit showroom de finisaje interioare și-a deschis porțile în cadrul unui eveniment de marcă!
Noul showroom Pastel Ceramica a fost inaugurat oficial miercuri, 25 octombrie 2017, în prezența a peste 200 de reprezentanți ai designului de interior, ai arhitecturii și proiectării, ai instituțiilor locale timișorene, ai marilor dezvoltatori rezidențiali din vestul tării, companii partenere și reprezentanți din Spania și Italia ai celor mai importanți producători de plăci ceramice.
Branduri exclusiviste precum Atlantic Tiles, Lamborghini, Aparici, Azulev, Porcelanosa, Marazzi sau Bouquet Ceramic sunt de acum, prezente în cadrul showroomului Pastel Ceramica cu aceleași colecții pe care le expun și în marile capitale europene.
Cătălin Botezatu – imaginea noului showroom Pastel Ceramica
Prezența remarcantă a serii a fost nimeni altul decât Cătălin Botezatu, un reprezentant de seamă a designului vestimentar românesc. Împărtășind aceleași valori cu noul brand Pastel Ceramica, acesta este imaginea oficială a showroom-ului. Invitații au fost încântați de prezența lui, fiind una dintre cele mai îndrăgite persoane publice din România. Ceea ce l-a convins să recomande Pastel Ceramica este faptul că aici, a descoperit colecții și produse pe care le-a văzut doar în restul Europei, așa cum personal ne-a mărturisit în cadrul evenimentului.
Seara a fost completată de recitalul Cvartetului Adagio. Cramele Recaș care au fost şi ele prezente, doi specialişti susţinând un moment spectaculos de degustare a noilor sortimente de vinuri premium din Gama Regno Recaș.
Viziunea Pastel Ceramica: exclusivism, prețuri accesibile și consiliere.”Casa noastră ne seamănă, ne reprezintă, iar personalitatea noastră se reflectă în ea. Finisajele, culorile, texturile, decorațiunile pe care le alegem vorbesc despre noi, despre ceea ce suntem și despre cum ne dorim să ne simțim atunci când pășim acasă. La Pastel Ceramica știm acest lucru. De aceea, lansăm cel mai exclusivist showroom de finisaje interioare din Timișoara! Am ales cele mai noi colecții internaționale de plăci ceramice, parchet, obiecte sanitare și mobilier de baie. Am îndrăznit să fim diferiți și să aducem plus valoare domeniului ceramicii.” – a declaratAnca Tomoiagă, CEO Pastel Ceramica.
Despre Pastel Ceramica
Noul showroom Pastel Ceramica este parte a Grupului Rodspectra, unul dintre cei mai importanți furnizori de materiale de construcții și finisaje interioare din zona de vest.
Pastel Ceramica este localizat în Dumbrăvița, Str. Petofi Sandor, Nr. 1K, (lângă benzinăria Socar) într-o locație modernă cu peste 400 mp de ambiente și sugestii de finisaje interioare. Găsiți aici, în exclusivitate ambiente precum Chanel No.5, Lamborghini, Godet, Magnifique, Aston, Emerald Decor, Metropolitan, Belour și multe altele pe care să le alegi și să îți transformi casa într-un desăvârșită.
Facebook.com/PastelCeramica / Instagram.com/PastelCeramica / www.pastelceramica.ro
Cătălin Botezatu are deja vechi state de serviciu ca imagine a showroom-ului de gresie şi faianţă aparţinând grupului pecican Rodspectra, magazin de prezentare deschis, aseară, în Timişoara. Evenimentul, aşa cum mai zis, s-a bucurat de o numeroasă şi selectă prezenţă, monden fiind cuvântul de ordine. Gacici mişto, cu craci lungi şi decolteuri asortate, ce mai – ca şi în rai, şi în ton cu gresia şi faianţa de înaltă calitate expusă spre vedere şi apoi spre cumpărare.
După degustarea vinurilor de Recaş (am auzit că au fost de ester class şi calitate pe măsura magazinului), gaşca de bază structurată pe scheletul Tavernei Pecicane şi a firmei pecicane Rodspectra nu s-a spart. Dimpotrivă, „inaugurarea” a continuat până spre dimineaţă la restaurantul senatorului Igaş, mai precis în crama acestuia de la Taverna Pecicană. Şi aici, cum altfel, maestru de ceremonii, invitat nu gazdă, a fost Cătălin Botezatu. Acesta, în mijlocul câtorva demoazele mai mult sau mai puţin localnice, i-a arătat şi senatorului Igaş ce înseamnă să fii introdus puternic şi să ai vechi state de serviciu în lumea modei din România. Că, vorba aia, funcţia politică şi cea ministerială dispare la fel cum au apărut. În modă şi în lumea mondenă trebuie să ţii… steagul sus, fie noapte, fie zi!
Că a priceput Igaş ceva din lecţiile predate de către Botezatu rămâne de văzut. Însă un lucru este cert: creatorul de modă a făcut faţă cu brio la lecţiile de gastronomie, lecţii stropite din belşug cu vin de Miniş, la care a fost supus de către fostul ministru de interne. Mărturie stă faptul că Botezatu nu s-a lăsat dus cu una, cu două la Bucureşti (să vă fie ruşine dacă vă gândiţi la ce ne gândim noi!) şi poate o fi chefuind şi acum la Tavernă. Că materie primă este.
Cătălin Pecicanu
P.S. Despre gagici nu vă spunem nimic şi nici nu vă arătăm „chipuri”, că e şi oameni însuraţi printre participanţii la cheful de la Tavernă
Consulatul General al României la Gyula, Ungaria, reprezentat de către E.S. Florin Trandafir Vasiloni, consul general, a marcat, în Ungaria, prin manifestări diverse, ”Ziua Armatei Române”, sărbătorită în fiecare an la data de 25 octombrie.
La data de 24 octombrie 2017, Consulatul General al României, a organizat, în diferite locaţii din cadrul circumscripţiei consulare alocate, ceremonii de cinstire a memoriei eroilor români cu ocazia Zilei Armatei Române. Din partea Ambasadei României la Budapesta au participat E.S. Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta și col. Toma Savu, atașat militar român. Manifestările au inclus slujbe religioase şi depuneri de coroane de flori. Slujbele religioase au fost celebrate de către PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române a Ungariei, însoțit de către pr. Ionuţ Negrău, preot misionar la Săcal (judeţul Hajdu-Bihar). Oraşul Debrecen este reşedinţa judeţului Hajdu-Bihar. Aici au fost depuse coroane la monumentul ostaşului român, denumit în limbaj popular “Fecioara albă”, monument aflat în Piaţa Bocskai, din centrul municipiului, la care a participat în calitate de reprezentant al Primăriei Debrecen, dr. Fauszt Zoltan, secretar adjunct al primăriei locale, în numele căreia a depus o coroană comemorativă. În continuare, la Cimitirul de Nord din Debrecen, a fost organizat un ceremonial, la „Monumentul ostaşului român căzut la datorie”, situat în “Sectorul românesc”. Ulterior acestora, delegaţia română s-a deplasat în oraşul Hajdúböszörmeny, unde au fost primiţi de către viceprimarul Sores Istvan. La ceremonia desfăşurată în „Cimitirul soldatului român”, au participat și reprezentanţi ai autorităţilor locale. Au fost depuse coroane la ambele monumente aflate în aceeaşi incintă. Un ceremonial militar româno-maghiar dedicat Zilei Armatei Române a avut loc în data de 17 octombrie, la Budapesta. Au fost depuse coroane la Monumentul Eroilor Români, aflat în Cimitirul Central din Budapesta, ridicat în memoria ostaşilor români care şi-au pierdut viaţă pe teritoriul Ungariei, în timpul celui de-al doilea război mondial. Ceremonialul s-a desfăşurat în prezenţa unor membrii ai corpului diplomatic acreditat la Budapesta, a reprezentanţilor Ministerului Apărării din România şi din Ungaria, precum şi a unor ataşaţi militari acreditaţi în capitală ungară. Au participat printre alţii Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Daniel Banu, consulul general al României la Szeged. Părintele Marius Maghiaru, preşedintele Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, a celebrat o slujbă religioasă în memoria eroilor români. La eveniment a participat şi o delegaţie militară română, condusă de col. Mircea Gologan, comandantul Brigăzii Mecanizate 81 Bistrița. Manifestarea, care a cuprins şi defilarea soldaţilor români şi maghiari, a continuat cu o recepţie, organizată de Ambasada României la Budapesta.
Despre personajul ce va rămâne o tristă amintire pentru Arad, şi ne referim aici la Jitză Falcă – demolatorul, se vorbeşte că în ultima vreme îşi face veacul prin Timişoara. La banii lui şi având în vedere că şi nouă ne-ar fi ruşine să mai stăm în Arad la cât de groaznic arată oraşul, la cât de jos l-a dus pripăşitul de la Oltenia, via Brad… nu e de mirare. Numai că, a cam luat-o Jitză. Senatorul Igaş, unul dintre contestatarii vehemenţi din interiorul PNL al „nemuritorului” Falcă, i-a luat faţa perversului vremelnic primar de Arad şi a păşit glorios în oraşul lui Robu, în capitala Banatului. Igaş a participat, miercuri seara, la un eveniment monden, la deschiderea unui showroom de gresie şi faianţă, magazin a cărui imagine este nimeni altul decât Cătălin Botezatu. Lucru care ne scuteşte de orice fel de comentariu în ceea ce priveşte clasa magazinului al cărui proprietar este Mihai Tomoioagă din… Pecica. De unde altundeva…
Că evenimentul a fost o reuşită deplină (au fos prezenţi reprezentanţi ai celor mai renumiţi producători de gresie şi faianţă din Europa) nu trebuie să vă mai spunem. Vă aducem la cunoştinţă cu mânie proletară (mînia vine de la faptul că nu am putut participa, din cauză de autoturism, la degustarea de vinuri de Recaş ce a întregit evenimentul) că atât Igaş, cât şi Botezatu alături de invitaţi de marcă au savurat din plin momentul inaugurării unui showroom de excepţie, unul de top din domeniu.
L. Pănescu
Glad Varga, acest june al politicii naționale, a dat primul rateu din carieră, sub îndrumarea şi cu largul concurs al părintelui său spiritual, într-ale politicii, Gheorghe Falcă. Adică, a eșuat lamentabil în tentativa (că n-a fost altceva!) de a pune mâna pe președinția TNL.
Clasat pe ultimul loc, Glad nu are decât să-i mulțumească pentru asta marelui om de stat Ghiță Falcă (unii îi spun – din motive evidente – Don Teflon sau, mai nou – din motive și mai evidente – Pamela Anderson de Arad!) și să o ia de la capăt. Că armata e lungă.
Păcat, pentru că putea mai mult. El, nu Falcă!
Tommy Lee
Veste mare la Bocsig. Pătrăuţă reloaded!!! Ştiţi voi care, celebrul Teodor Pătrăuţă, fost derector la pionieri, pe vremea celui mai împuşcat fiu al poporului. Apoi a trecut de la comunişti la comuniştii-democraţi ai lui Verdeţ, pe la PSD şi a ajuns candidat liberal la ultimele alegeri locale de la Bocsig, cele din 2016!
Acum, pe motiv de incompatibilitate a fostului primar, iar sunt alegeri la Bocsig. Lui Pătrăuţă i-a trecut şi liberalismul (adică nu l-au mai vrut nici liberalii) şi acum candidează independent. Păi nu era mai bine pe vremea lui „Ceaşcă”? Acolo funcţia era funcţie, pionierii erau pionieri, era un singur partid şi, categoric, nu erau atâtea funduri de pupat. Acum, cu atâtea partide, doar independenţa i-a mai rămas. Da’ tot nu se lasă…
Independence day
Foto: Google
Despre Zsolt Torok, despre arădeanul, despre marele alpinist Zsolt Torok, despre performanţele sale se poate vorbi numai la superlativ. Nu mică ne-a fost mirarea când am văzut, chiar azi, pe pagina sa de facebook textul pe care vă invităm să îl parcurgeţi în continuare. Şi să nu mai zică unii, lingăii lui falcă îndeosebi, că avem ceva cu vinitura de la Brad, cel care a distrus şi continuă să distrugă Aradul. În perioada ce urmează vom încerca să publicăm câteva dintre interviurile pe care Zsolt Torok le-a acordat, de-alungul timpului, ziarului nostru, interviuri în care marele sportiv povesteşte crâmpeie din aventurile sale prilejuite de escaladarea celor mai înalţi versanţi din lume.
„Imi amintesc de vremurile cand inainte de 89 cu tata mergeam la gara pe jos prin tot centrul Aradului cu lanternele fiind ca Ceausescu nu dadea lumina stradala si asta facea parte din plata datoriilor .Era bezna de nu vedeai pana la pantofi si astfel il asteptam noi pe unchiul meu din germania .Parintii mei vorbeau in soapta despre anumite teme si Tata spunea sa nu zic nimanui ca a venit fratele lui pentru ca vom fi chemati la securitate si va trebui da declaram despre ce am vorbit cu el .Traiam intr-o teroare ,frica si practic supravietuiam .Din 89 incoace romanii au inceput sa calatoreasca si dupa ce a trecut vremea bisnitei cu blugii contrabanda cu tigari cu zahar benzina ,faina si toate cele oamenii au inceput sa faca concedii sa fie rafinati sa vada lumea de la Burj Kalifa pana in New York Tokio ori unde Cred ca nu exista loc unde sa nu fi umblat romani pe planeta astfel ,,dragii nostrii politicieni ,,nu mai au deaface cu o polulatie lipsita de emancipare rafinament …Romanii beau vinuri selectionate ,mananca mancaruri gustoase ,participa la evenimente mondene ,culturale gastronomice .La targuri de evenimente constructii arhitectura ,design interior ….Politica locala a functionat si functioneaza in felul urmator .In forta s-a realizat infrastructura cartierelor pentru ca inainte nu exista .Adica in secolul 21 era o problema trotuarul /asfaltul /si canalizarea asta intr-un oras din vesul tarii nu intr-o localitate pe virful muntelui(desi in tarile alpine si pe munte se poate ) .Iar centrul complet abandonat.Voturile vin din cartiere iar turistii vin sa vada centrul.Vreau sa vad turistul parizian sau din Londra care viziteaza Aradul pentru cartierele Vlaicu /Alfa /Gradiste /Micalaca .Centrul Aradului este execrabil sau deplorabil si as mai continua cu sinonime ca imi place .Administratia locala la un moment dat vroia ca Aradul sa castige titulatura de Arad Capitala Culturala Europeana,s-a infiintat si o comisie pentru asta s-au cheltuit si bani pentru asta dar ca norocul am fost respinsi .Ca norocul !!!Pentru ca sub umbrela acestei idei frumoase niste monstruozoitai de investitii s-ar fi ridicat in Arad care sub nici o forma nu se faceau din dragostea administratiei locale spre cetatean.Erau gandite cu totul si cu totul altfel.Fotografiile de mai jos prezinta niste orase unde viata este colorata ,orase turistice ale Romaniei . Am introdus doua fotografii cu Aradul ,e trist .Cartierele sunt importante ,toate casele toate strazile sunt importante .Dar nu uitati cei din administratia locala nu sunteti acolo sa folositi orasul sa construiti si sa amenajati sa asfaltati pentru ,,mita electorala ,, Sunteti acolo pentru ca presupunem ca va pricepeti sa conduceti un oras important in vestul tarii sa se includa in categoria de ,,oras ,,in 2017 .restu sint vorbe abureli si deruta .La Timisoara se poate La Oradea se poate La Cluj se poate La Sibiu se poate ….Aradul este bagat in datorii mari pentru niste lucrari care deja trebuiesc reparate peticite sunt de foarte proasta calitate Aradul este cel mai scump oras din tara din punct de vedere a taxelor .Cu alte cuvinte aradenii platesc taxa de lux de a locui in Aradul degradat urat ,indatorat si condus in ultimii ani din ce in ce mai clar in directia gresita”.
Am auzit că unora le-a venit o idee: să organizeze un fel de întâlnire cu personalităţi ale Aradului, cu oameni de succes. Ideea pare bună! La început… Dar, când am auzit că primul invitat este Gheorghe Falcă şi, mai mult!, că taxa de participare este de 15 lei, chiar că n-am mai înţeles nimic.
Adică, dacă vrem să-i auzim povestea lui Falcă, cum a demolat stadioane, cum a distrus infrastructura, cum a deturnat bani pe firma lui şi-a lui nevastă-sa, cum ne-a înglodat în datorii, trebuie să mai dăm şi bani? Cică în banii ăştia intră o cafă şi-un suc. Măcar de ne-ar da în preţ un kil de roşii, putrezite gata, c-am şti ce să facem cu ele.
Aşa a ajuns săracu’ Falcă? Să fie plimbat ca ursu’, doar-doar mai îl bagă cineva în seamă.
15 bani
Nenorocițiilor! Cum adică ? Nu-i credeți pe Tăriceanu și Dragnea care susțin că au adus bunăstarea în România, unde curg râuri de lapte și miere, de se îneacă toți de atâta belșug și înnebunesc de fericire? Aveți orbul gainilor, voi, cei de la Eurostat? Nu-l urmăriți pe Dragnea la Antena 3 când declară că românii o duc un pic mai bine și se vede asta în portofelul tuturor romanilor și nu se vede pe chipul românilor (mai ales dimineața, în tramvaie și autobuze, când corul înjurăturilor îl fac să roșească și pe Dracu), cât de mulțumiți sunt? Nemernicilor! Sunteți niște propagandisti capitaliști rău intenționați care nu înțelegeți specificul românesc, așa cum îl înțeleg și prezintă Tudorel Toader, Tăriceanu și Dragnea (Cum care specific? Hoții liberi și cei care cârtesc, închiși!). E o mizerie ce se petrece! Este intolerant! Abia aștept replica șefilor Senatului și Camerei Deputaților! Cum își permit cei de la Eurostat o astfel de propagandă, adică să ponegreasca activitatea diletanților (Pardon ! Profesioniștilor) politici ? Cum adică mint Tăriceanu și Dragnea de îngheață apele in mijlocul lui iulie? Vă rog, armata de pesedei ignoranți: Cum puteți tolera o astfel de minciună sfruntată? Arătați celor de la Eurostat cuponul de pensie! Dați-le peste nas cu el! Și ce dacă a crescut prețul benzinei, pâinii, cărnii, legumelor, curentului electric, gazului, chiriei, imobiliarelor? Cui îi pasă? Majoritatea pensionarilor noștri n-au apucături de chiaburi și nu vor să se imbuibe. Ei sunt căliți în aprigele lupte de clasă proletare, îndurând foamea și frigul precum la Salva – Vișeu. Și ce dacă nu s-au ales cu nimic, din contra, au venit politicienii veroși și s-au făcut stăpâni pe munca lor? Ce, ați fi vrut să vină vre-un capitalist stăin? De ce hoții lor și nu ai noștrii? Chestie de mândrie națională, nu? Ei , ignoranții, supraviețuiesc și se hrănesc, precum vorba lui Isus, cu cuvintele lui Dragnea și Tăriceanu, pentru care rabdă bucuroși și foamea și setea și frigul. Vorba ințeleptului pensionar: „mai rău să nu fie!!!???”. Așa că mai lăsați-ne naibii voi, ăștia, de la Eurostat, cu propaganda voastră capitalistă că nu dăm niciodată sărăcia noastră pe nivelul vostru de trai și nici nu vrem alții mai corecți decât Dragnea și Tăriceanu! De ce? Dacă binele-i relativ iar sărăcia certă, nu-i logic să alegem cea ce-i cert? De ce să dăm vrabia din mână pe cioara din par? Măcar nu mai bâjbâim și avem garanția că sărăcia nu ne-o mai ia nimeni. Nici OMV, nici KazMunaiGaz, nici Enel, nici Eon, nimeni! Nici chiar lui Năstase nu-i mai trebuie! Că doar suntem căliți în supraviețuire cu ajutorul de la stat! Ce, vreți să ne puneți voi la muncă, acum, când am descoperit că se poate trăi fără muncă? Cui îi pasă de deficit și de inflație? Mai rău să nu fie!!!!Pavel Roman
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și/sau accesa informații de pe dispozitiv. Consimțirea la aceste tehnologii ne va permite să procesăm date precum comportamentul de navigare sau ID-urile unice pe acest site. Neconsimțirea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.
Functional
Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistics
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.