La împlinirea a 70 de ani de existenţă, austriecii de la SC Kalsdorf au organizat un turneu internaţional de mini-fotbal, la care au invitat alte echipe din Țara lui Mozart, dar şi din Slovenia, Germania şi România. În această ultimă categorie au intrat şi arădenii de la Viitorul 2005, care nu au pus armele jos doar după ce şi-au trecut în cont primul trofeu cucerit peste hotare. Parcursul  „alb-roşilor” în competiţia de la Graz a fost următorul: Viitorul  – SV Feldkirchen 1-0 (gol Gherman) Viitorul – SV Lassnitzhole 1-0 (gol Ciupuligă) Viitorul – SC Bruck 1-1 (gol Havran) Viitorul – SC Seiersberg   3-1 (goluri Gherman, Havran, Ciupuliga) Finala: SG Thermenland Neudau Viitorul  0-2 (goluri Havran, Rus) „Felicit copiii pentru efort, concentrare şi devotament, au cules aplauzele unei întregi săli la Graz. facut ca austriecii sa ne aplaude. Țin să le mulţumesc părinţilor pentru susţinere şi domnului Mihai Negrean pentru condiţiile oferite şi implicare”, a spus antrenorul campionilor, Dinu Maghici, care i-a aruncat în luptă, ieri, pe: Dan Vărădean, Călin Ticiu, Ionuţ Hărlău, Victor Gomboş, Raul Rus, Mihai Danciu, Alexandru Havran, Dan Gherman, Darius Ciupuligă, Răzvan Sturza, Eric Rosza, Luca Tulvan, Alexandru Horgea, Mario Budacă.  

Situaţia în care au ajuns bazele sportive din oraşul nostru este de râsul – plânsul de-a dreptul. Dacă în urmă cu câţiva ani aveam cu ne lăuda la acest nivel, chiar dacă bazele nu erau modernizate, acum am rămas fără nimic. S-au demolat stadioane, iar bazele care mai există fie date pe chirii absorbitante, fie sunt întreţinute jalnic. Ultima găselniţă este închirierea Sălii Sporturilor pentru un mare chef, cu mulţi participanţi şi cu mult muzică. Drept e că astfel de evenimente se practică şi alte părţi, dar acolo se iau măsuri de siguranţă. Şi nu se întrerupe programul obişnuit al cluburilor sportive care folosesc aceea incintă. La Arad, Sala Sporturilor probabil va arăta ca după dezastru iar echipa de baschet feminin trebuie să găsească alte soluţii pentru a continua planul de pregătire. Asta ca să nu mai spunem de momentele în care acolo se susţin tot felul de târguri şi întruniri religioare, de parcă nu ar fi alte spaţii mult mai adecvate pentru astfel de evenimente. Sigur, o astfel de Sală trebuie să găsească soluţii pentru finanţare şi din altă parte, dar parcă prima preocupare a celor care o manageriază ar trebui să fie organizarea de evenimente sportive, să atragă tot felul de competiţii, nu să o umple cu standuri la care se vând chiloţi sau unde se vor consuma băuturi alcoolice la greu. Pe acelaşi considerent nu înţeleg de ce stadionul Motorul nu se transformă într-un nou Techirgiol, la cum a arătat pe toată durata acestui an. Serios, s-ar scoate bani frumoşi de pe urma turiştilor care ar avea ocazia să facă ceva unic, băi de nămol tocmai pe (mini)stadion de fotbal. Ştirea ar ajunge în toată lumea, astfel că Aradul ar deveni şi mai faimos, dacă nu ne-a ieşit pasenţa cu Capitala Cultural Europeană a nu ştiu cărui an. Practic, cu astfel de evenimente, ne dăm seama cât de rău am ajuns din punct de vedere sportiv. Municipiul Arad mai are o singură echipă de fotbal (pe comedia de Citizens chiar nu vreau să o pun la număr), avem un singur (mini) stadion funcţional şi un stadion în construcţie care pare că este făcut de celebrii spiriduşi, despre care ştim cu toţii că există, dar nu îi vede nimeni. Apropo de acest stadion, a venit iarna şi se pare că va dura până prin martie, aşadar vă daţi seama că nici în 2017 nu vom avea nimic nou din acest punct de vedere. Nu putem să emitem dreptul de a avea performanţă în niciun sport, atâta timp cât îl sugrumăm din toate punctele de vedere. Nu avem echipe în primele divizii, pentru că nu le putem susţine şi nu avem unde să asistăm ca şi spectatori. Nu avem infrastructura necesară, nu avem nici potenţialul financiar, aşadar putem să tragem concluzia că sportul este în moarte clinică în Arad. Dar tot e bine că avem piste de biciclete nefuncţionale şi am organizat Cupa Davis la Arad,mare realizare! Atâta timp cât vom tăcea din gură şi nu vom pune punctul pe I, nu avem cum să ajungem să fim mai buni în acest domeniu. Iar ceea ce se întâmplă astăzi cu sportul arădean, se va resfrânge uşor-uşor în toate domeniile din acest oraş. Vom ajunge exact în situaţia în care am fost ironizaţi de către rivalii din Timişoara, un simplu sat aflat în urba oraşului vecin. P.S. Foarte frumos împodobit centrul oraşului. Păcat că imediat cum intrii pe o stradă paralelă, te loveşti de întuneric, gropi şi câini. Că na, e greu să mai pui nişte beculeţe şi în altă parte.

În ultima perioadă am avut ocazia să stau de vorbă cu câţiva părinţi ai căror copii evoluează la unul din cluburile de fotbal din judeţul nostru. Evident, nu voi folosi nume, deoarece asta ar însemna să nu le respect confidenţialitatea şi le-aş pune în pericol actuala carieră de fotbalişti a copiilor. Dar, aşa cum bănuiam, lucrurile sunt din ce în ce mai rele la acest capitol în Arad. Vorbim despre jucători care sunt promovaţi pe cu totul alte criterii decât cel fotbalistic, aşa cum ar fi normal. Fotbalişti împinşi în faţa pe baza unor prietenii, relaţii de altă natură şi interes în revânzarea acestora cât mai repede. Mi se pare incredibil ca în anul 2016 unui junior să i se spună că într-adevăr, sezonul trecut a jucat bine, dar anul acesta va fi rezervă deoarece concurentul său pe post trebuie să evolueze mai mult şi să fie vândut în iarnă sau vara viitoare cel târziu. Mi se pare incredibil ca unii juniori ai căror părinţi nu sunt interesaţi de cultivarea unei relaţii de orice natură cu anumiţi antrenori să nu fie căutaţi telefonic perioade lungi de timp. Mi se pare incredibil ca un antrenor să anunţe părinţii că el este cel care conduce clubul şi că totul se întâmplă acolo aşa cum îşi doreşte el. Mi se pare incredibil ca unii copii să nu mai fie folosiţi datorită unor comentarii apărute pe Internet. Mi se pare incredibil ca unii din cei mai talentaţi juniori să fie ţinuţi pe un salariu foarte mic, care nici măcar acela nu este plătit la timp. Mi se pare incredibil ca un antrenor să acuze performanţele altului antrenor doar din interes pur. La fel de incredibil mi se pare ca un antrenor să îşi dorească să apară mereu în presă doar la rezultate pozitive. Sunt multe lucruri pe care le-am aflat dar nu pot să le prezint. Le-am spus şi părinţilor că ar fi foarte bine dacă ei ar ieşi şi ar spune negru pe alb aceste lucruri, în mod oficial. Că ar fi bine ca mizeria să nu mai fie ascunsă sub preş, aşa cum se întâmplă acum. În acelaşi timp le-am spus că înţeleg de ce nu doresc să apară public, pentru că le e frică de consecinţele avute asupra carierei copiilor lor. Dar dacă în continuare nu se va întâmpla nimic, aceste lucruri vor continua, se vor perpetua şi nimic bun nu va ieşi de aici. Cineva trebuie să spargă buba şi să arate cum stau lucrurile de fapt, chiar cu riscul unor represalii. Pentru că mergând pe aceeaşi linie vor fi dezastre la toate capitolele. Și aşa copii merg într-un număr din ce în ce mai mic spre fotbal. De ce ar mai merge când văd că nu sunt trataţi la fel, în funcţie de talentul lor? De ce şi-ar sacrifica timpul personal pentru a merge la antrenamente când văd că în faţă sunt împinşi tot alţii, care nu au nicio treabă cu acest sport dar ai căror părinţi se mişcă bine în culise? Problemele sunt mari şi adânci dar ştiute la un anumit nivel în Arad. Există însă o teamă generală de a vorbi, de a ieşi în faţă. La urma urmei, suntem oameni, ce se poate întâmpla dacă spunem adevărul? Vorbim totuşi de nişte copii, ne „jucăm“ practic cu viitorul lor, cu cariera lor, cu viaţa lor. Nu ar trebuie ca lucrurile să intre într-un final pe un făgaş normal? Sigur, şi dacă s-ar ieşi public s-ar găsi scuze şi s-ar inventa alte acuze. Dar cel puţin toată lumea ar ştii cum stă treaba cu adevărat.

Iar spuneţi că suntem răi şi avem ceva personal cu omul acesta. Dar nue vorba de aşa ceva, chiar din contră. Apreciem faptul că poate să fie implicat în atâtea proiecte şi să le managerieze aşa cum poate el mai bine. Bine, nu ştim exact cum îşi împarte ziua de lucru, că să fii şi director la Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, să fii şi conducătorul absolut la UTA Bătrâna Doamnă şi să te mai ocupi şi de clubul tău privat Atletico Arad, nu e chiar uşor. Și toate acestea îţi cam consumă din resurse, mai ales din cele ale timpului, că doar o zi are tot 24 de ore, indiferent că te numeşti Alexandru Meszar sau altfel. Na, baiul nostru acum e altul. Am auzit că la meciul de la Timişoara dintre Poli şi Steaua, cei de la Pecica au dus o grupă de juniori în tribunele stadionului Dan Păltinişanu. Adică i-a luat frumos de acasă, le-a dat şi de păpică pe drum şi au văzut cum arată un meci de liga întâi. Foarte frumoasă acţiune, de bun gust. Acum ne întrebăm, ceva de genul acesta nu ar putea să le treacă prin cap şi celor de la DJST? Adică bine, hai să nu îi duci la Timişoara, să nu îi înveţi să ţină cu duşmanul. Dar ai şi tu o echipă în liga a doua, chiar în oraşul tău. De ce nu se face prin rotaţie o astfel de mişcare, ca rând pe rând copii din fiecare sat şi sătuc al Aradului să fie duşi la meciurile UTA-ei BD? Aşa s-ar putea renaşte spiritul utist în tot judeţul, aşa ţi-ai asigura o bază de suporteri pe viitor, aşa ţi-ai face o foarte bună acţiune de marketing atât pentru club, cât şi pentru tine ca şi instituţie. Că doar vorba aia, tu le conduci pe amândouă, ieşi câştigat din ambele variante. Și mai poţi să îi duci şi la baschet, chiar dacă acolo ar vedea copcii numai jucătoare din sătrinătate, dar na. Sau nu ştiu, orice altă acţiune care să îţi justifice ocuparea acelui post. Măcar să mimezi faptul că eşti la conducerea acelei instituţii, să mai apari cu un comunicat de presă, o conferinţă, ceva, orice. Că ne gândim că în privinţa salariului există o promptitudine mult mai mare decât la acţiunile publice, acolo se iese în faţă, se bagă cardul, se scot banii, să fie bine.