Mai mulți dintre cititorii noștri și-au făcut publică repulsia față de faptul că Flacăra roșie îl critică cam des pe Jitză Falcă (aia cu cacafonia o știți!). Noi, comuniști cum suntem, ne facem doar datoria morală față de cititorii noștri, mulți, puțini așa cum sunt, sunt ai noștri și ne mândrim cu ei. Iată că, un site central (aflat în topul siteurilor din România) zice că cam cum am zis și noi, ani de zile, despre (oare de ce am vrut să scriem gunoiul din fruntea municipiului) Jitză Falcă. Iată ce scriu cei de de la ȘTIRI PE SURSE.RO:

„Se dau lupte grele în PNL, chiar înainte ca partidul să își aleagă un nou președinte, primul după marea fuziune dintre vechiul PNL și fostul PDL. La Arad pare să fie haos total. Filiala PNL Arad este in pericol de a fi singura filiala cu alegeri invalidate si fara delegati la congresul PNL din cauza comportamentului abuziv al lui Gheorghe Falcă si al unui grup din jurul sau. Aceasta atitudine este contestata atat de fosti membri PDL – deputatul Eusebiu Pistru, fostul ministru Traian Igaș – dar si de marea majoritate a fostilor membri PNL, in frunte cu senatorul Ioan Cristina.

Falcă a făcut încalcarile grosolane ale statutului. Prima e aceea că nu a făcut convocarea conferintei de alegeri de catre BPJ, organismul prevazut in statut, ci de un for mai restrans, controlat de Falca, Comitetul Executiv.

Pentru că Gheorghe Falcă a pierdut controlul organizatiilor din judet si se bazeaza doar pe organizatia municipiului Arad, a impus o reprezentare supradimensionata arbitrar pentru municipiu, si nu pe baza rezultatelor din alegeri, asa cum cere statutul PNL. Municipiul Arad a avut rezultate in alegeri mai slabe decat organizatiile cu primari puternici care il contesta pe Falca.

În plus, alegerile pentru organizatia municipala Arad au fost facute fara vot secret, doar cu ridicare de mana, fiind alesi doar presedintele si cei doi prim-vicepresedinti, care au primit un asa-zis mandat pentru a numi ei restul membrilor conducerii organizatiei, adica 8 vicepresedinti si 15 membri, precum si desemnarea delegatilor la Conferinta judeteana.

La fel de grav e că desi alegerile ar trebui sa aiba loc vineri, nici pana astazi nu exista un convocator final, care trebuia finalizat cu cel putin 5 zile inainte de Conferinta.

Liberalii se războiesc între ei cu numai două luni înainte ca partidul să-și aleagă un președinte unic și o conducere centrală.”

logo

1 COMENTARIU

Comments are closed.