Poate greșesc, poate nu înțeleg eu copiii de azi. Dar mi se par săraci, sufletește. Statici. Noi băteam mingea de dimineața până seara. Unii alergau cu cercuri de butoi, dirijate cu o îndoitură din fier beton. Mie nu mi-a plăcut. Fotbalul și bicicleta erau chemările mele. Am învățat să merg pe bicicleta tatălui meu pe sub „rudă”, că nu ajungeam peste ea, mă juleam de garduri, de case, dar am reușit.
De acord, copiii de astăzi au mai multe decât aveam noi, dar, repet, mi se pare că sunt mult mai săraci sufletește. Cei mai mulți n-au citit o carte – noi le „mâncam”, le plasam de la unii la alții Știu, cei de azi nu-și dau seama, nici nu au cum. Mă gândesc la faptul că starea de acum a copiilor, modul de viață generează mai curând egoismul, nicidecum comuniunea de spirit a generației mele. Ei nu mai sunt grupul, strada, fiecare este UNUL. Fiecare este doar EL și pentru el.
Tristan MIHUȚA
