Numa alaltăieri a fost numit director interimar la Garda de Mediu Răzvan Huber că ieri postul i-a fost atribuit unui anume Sorin Bredicean. Fostul director, inspectorul Huber, cel care a folosit Renaultul Symbol al firmei de salubrizare Polaris ca pe mașina instituției sau a sa personală, a călcat pe bec, probabil. Atâta vreme cât după nicio lună de la numirea sa în funcția de director al Gărzii de Mediu, în locul Monicăi Jitariu, băgăm de samă că ori omu are trecutul nu prea curat, ori nu prea le are cu domeniul aiesta.

Comuniști cum suntem am săpat să vedem cine este acest Sorin Bredicean. Că a fost scos la înaintare de Falcă și compania sa de suflători în drâmbă precum scoate magicianul iepurele din joben. Și am aflat că personajul în cauză ar fi avut ceva legături strânse cu „ochii albaștri”, după care s-a reprofilat și a ajuns să fie secretar și la Primăria Ghioroc. Dacă vreți mai multe amănunte oficiale despre el intrați pe pagina sa de feisbuk.

Nouă, comuniștii securiști ne-au spus mai multe amănunte picante, însă deocamdată ne oprim aici. Să vedem ce poate omul să facă în controversata funcție în care tocmai a fost numit interimar.

Biroul de Informații   

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here