La germanul nostru, mercedesarul Juergen Schunn a fost mare petrecanie, un așa numit Oktoberfest pe rit românesco-arădean. Până aici nimic deosebit, dacă e sărbatoare inventată de nemți atunci de ce să nu fie sărbătorită și la Arad, mai ales în zi de duminică! Dar, dacă privim la fotografii, jermanul Schunn le cam dă copiilor de băut șampanie. Și, după cum ne spune ociul nost dă comuniști șpețialiști, nu prea credem că pruncii din poza erau majori. Ziceți și dumneavostră, dragi comuniști. Deci, gestul chiar dacă a fost bine degustat și primit nu prea a fost crestinește.

În (h)altă ordine de idei, așa cum bănuiam dezvelirea bustului maestrului Mihai Botez nu a prezentat niciun fel interes pentru Jitză de la Didestii de Oltenia. Acesta necatadicsind nici măcar să trimită pe cineva din conducerea Primăriei, darmite să ia parte la eveniment. În schimb a luat cu asalt reprezentanța auto a lui Schunn, că doar aici vine lume selectă, ce dracu. Nu ca la o banală de dezvelire de bust pentru care Primăria nu a cheltuit niciun leu, deci nu a picat nimic la afacere. În schimb la Auto Schunn e altcev, aici ne pozăm cu lumea bună. Poza Barbeș, cu Gianina Pistru, poza Gianina Pistru cu alții, Falcă cu toată lumea…etc. A, era să uităm, a apărut în peisaj, din nou, blonda misterioasă de care am mai scris noi că se cam ține scai de Jitză de la Didești pe care îl însoțește în… Îl însoțește.

În (h)ultima ordine de idei, ar putea să-ți fie rușine (dacă mai ai așa ceva) jitză falcă. Deci aducătorul  judoului în Romania, un arădean naturalizat, Soke Mihai Botez nu reprezintă nimic pentru tine? Doar chermeze unde să faci o baie de mulțime? Vezi, de aia te urășe ltot mai multă lume! Ajungi să fii tot mai penibil!

Schunnca de Serviciu

Foto: arq.ro 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here