Toata copilaria mea am suferit ca nu ma cheama Nelu
De cand m-am nascut si pana am mers la scoala, parintii mei, profesori navetisti, m-au dus la tara la bunici, pe Valea Somesului. Cum am inceput sa bajbai primele intelesuri ale lucrurilor, am inceput sa sufar ca nu ma cheama Nelu. Pe jumatate dintre prietenii mei ii chema Ioan in multiple forme de exprimare si ajunsesem sa asociez baietenia cu acest nume. Aceasta in contextul in care numele meu atat de domnisoresc il foloseau ceilalti copii, in stare pura,nefiind necesar sa-mi inventeze vreo „ciufuleala”. Nu era cazul. Ajungeau sa mi-l spuna.
Cand am ajuns adolescent, baiat fain, betiv si fumator si ascultator de Phoenix, mi-ar fi placut sa ma cheme Grigore. Pe atunci asociam masculinitatea cu haiducia, iar cum personajul care „n-o murit-o … numa o hodinitu”, se chema Grigore Pintea … nu-mi venea sa cred ca ai mei au rata ocazia … cu atat mai mult cu cat pe bunicul din partea mamei il chema Grigore. Intrebata inainte de botez, cum o sa ma cheme bunica a raspuns:” Nu stiu ca io nu-i pot zace cum ior zas ei … da io tot Grigore-i zac”. Au prostit-o insa cu … un Eli.
Nu a fost nici Nelu, nici Grigore, ci acest Emilian pe care aveam sa-l pretuiesc tarziu, dupa 30, cand intr-un an am gasit socoteala pentru care sa asociez barbatia cu acest nume :
” Sfantul Mucenic Emilian a patimit pentru Hristos de la ighemonul Capitolin, in 18 zile ale lunii iulie,stapanind in Roma peste pagani Iulian Paravatul, iar intru noi imparatind Stapanul nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh I se cuvine cinste si slava, acum si pururea si in vecii vecilor amin.”
Nu pentru La Multi Ani mie, am pus aceasta postare, text din Vietile Sfintilor pe iulie, ci pentru pomenirea Sfantului acestuia cu nume atat de fain!

PS. Multumesc inca o data si pe aceasta cale parintilor, ca nu ma cheama Nelu!!!

Emilian Pintea

PS: Dacă Eli nu are diacritice, noi nu îi punem!!!!! – Flacăra roșie