Dacă unii dintre cititorii noștri se întreabă, sau mai bine zis s-au întrebat dacă mai există PSD pe moșia lui Falcă, ei bine partidul social democrat (aflat la putere în România) funcționește și în comuna Arad. Vorba vine funcționește… că în realitate GIGI de Didești, acest Celentano de Arad, face ce vrea în orașul și județul nostru chiar dacă PNL-ul este în opoziție pe plan național. Nu vorbim mai mult, cam deodată, însă lui GIGI i se pregătește ceva. C-o fi de bine, c-o fi de rău, rămâne de văzut. Cert este că actualii vremelnici șefi ai PSD Arad se strâng (la câte o băută, zicem noi) și se trag în chip. Și fotografiile le mai și publică pe rețele de socializare, de parcă pe mulți dintre ei i-ar cunoaște cineva. Eventual familia și vecinii, că prieteni nu mai au de când au ajuns la ciolan.

Interesant este cine stă în capul „meșii” (Ilie Cheșa, actualul șef al ARR Arad, cel care s-a cam supărat în ultima vreme să fie coadă de lopată), că la prima „cină de taină” de Arad, acolo stătea Căprar Dorel. Oare să fie vreo premoniție?

P.S. Cât despre ceilalți care apar în „chip” cine nu-i cunoaște nu au pierdut nimica. Da, nimica, nimica, nimica!

OT. PSD