Sărbătoarea Centenarului ne-a găsit divizaţi şi debusolaţi, mai mult decât oricând. Pentru un om obișnuit, situaţia aceasta ar fi fost un motiv de amărăciune şi, poate, toate eforturile sale ar fi canalizate către găsirea unui moment de coeziune şi înţelegere, însă, nu-mi explic de ce, nu mă încearcă aceste sentimente.

Am impresia că trăiesc într-o ţară străină, cu oameni străini, pe unii dintre ei, români de-ai mei, ajungând să-i consider duşmani de moarte, fără să mă încerce vreun sentiment de remuşcare pentru asta… am ajuns să am păreri diametral opuse cu alţi semeni de-ai mei şi, sincer să fiu, nici nu mi-aş dori vreodată să ajungem la vreun consens, mai mult decât oricând fiind de acord cu Nicolae Titulescu când spunea „Am considerat ca poruncă internă românească, că unul din cele mai bune mijloace de a păstra unitatea noastră naţională este pacea. Vreau pacea, dar nu sunt pacifist. Vreau tratate de asistenţă care să ne asigure hotarele, dar ştiu că nimic nu ni le poate chezăşui mai bine ca forţa noastră militară„.

Dacă Centenarul găseşte poporul român dezbinat, am ajuns să nu-mi mai pese şi nici să-mi doresc vreo cale pentru a mă uni cu nişte cozi de topor care şi-au vândut poporul pentru o sinecură în vreo instituţie publică, ajungând să construiască structuri paralele, care nu sunt nimic altceva decât entităţi construite pe o rețea de susținători din serviciile de informații, media, justiție sau educație. În fapt, acești indivizi care căpușează din interior structurile statelor, deservesc interesele unor state străine sau ale unor companii multinaționale, în detrimentul apărării intereselor naţionale.

Raportul MCV al Comisiei Europene, din data de 13.11.2018, este pentru mine cel mai umilitor moment pe care România l-a trăit de-a lungul istoriei. Dacă apartenenţa la UE înseamnă să încălcăm Constituţia şi să ne anulăm ultima fărâmă de demnitate naţională, dacă înseamnă să tolerăm în funcţii publice criminali, sceleraţi şi călăi, dacă înseamnă că trebuie aruncate la coş voturile oamenilor care au votat la referendumul din 2012 sau la orice alt scrutin democratic, dacă înseamnă că trebuie să lăsăm străinii să ne taie pădurile, să ne ia aurul şi să ne facă sclavi în propria ţară, la fel ca şi Titulescu, pot spune că „nu vreau pacea”… nu am nevoie de o pace în care să fiu slugă şi locuitor al unei colonii.

Uniunea Europeană pentru mine este doar o structură care a avut la bază principii economice, a se citi pentru România…”democratice”, ale cărei mize sunt, înainte de toate, accesul la resursele naturale şi la forţa de muncă ieftină ale popoarelor mici, transformarea lor în pieţe de consum pentru desfacerea produselor ieftine şi de o calitate îndoielnică.

Războiul nu s-a terminat, iar Germania învinsă şi-a promis redresarea economică şi a avut-o. Dacă lui Hitler nu i-a reuşit cu forța armată, Merkel a mutat armele în planul economic şi ideologic.

Suveranitatea națională, ordinea de drept sunt deziderate supreme, cu toate acestea ele trebuie asigurate numai în cadrul constituțional strict, nu prin retorică lejeră urmată de perturbări în echilibrul puterilor. Lupta anticorupție nu justifică încălcarea Constituției şi promovarea unor trădători în funcţiile publice, după cum, la vremea ei, lupta de clasă nu a justificat dictatura. Rezultatele acestor erori se văd în starea generală a actului de justiţie, în scăderea încrederii populației în dreptate și în dependența justiției de nişte structuri paralele orchestrate din exterior.

În anul Centenarului îmi doresc doar să-mi omagiez eroii, arătându-le că prefer să nu-mi fie teamă pentru o secundă să mă arunc în lupta pentru păstrarea identităţii mele naţionale, în loc să-mi fie ruşine o viaţă întreagă pentru neputinţa de a înţelege că sunt momente în viaţa unei naţiuni în care poţi înainta doar luptând contra curentului.

Politica îţi poate da din când în când satisfacţii şi onoruri, dar pentru un om iubitor de ţară şi conştient de răspunderile sale, politica este un şir neîntrerupt de griji şi jertfe, un drum pe care eşti sortit să culegi mai multă nedreptate decât răsplată„- Ion I.C. Brătianu.

Ciprian DEMETER