Ionuț Mișa, în opinia mea, e întruchiparea zicalei „hoțul neprins, e negustor cinstit”! Din punct de vedere al Legii 188/1999 (modificată și completată de mafia politică, pentru a politiza administrația publică), Mișa e securizat definitiv pe post, pentru că l-a obținut printr-un așa zis concurs legal (!?). Însă, întrebările care se pun, sunt de genul, câtă moralitate este în ascensiunea profesională, extrem rapidă și dubioasă, a lui Mișa? Pentru că, vis-a-vis de competența sa (pentru care nu pot să mă pronunț) se pun, firesc, logic și moral, următoarele întrebări:
1. Cum a ajuns Mișa, în Primăria Constanța, condusă de Mazăre, fără pile și fără sprijin politic (asta dacă vorbim de profesionalism)? Deci, cum știm cu toții modul cum se obținea un post în Primăria Constanța, evident că Mișa nu cred că a ajuns altfel;
2. Dacă n-ar fi ajuns în Primăria Constanța, ar mai fi ajuns, MIșa, vreodată la APAPS (iarăși funcție, obținută, cu certitudine, politic)?
3. De la APAPS, cum a ajuns în finanțe? Prin transfer sau concurs? Și dacă e vorba de concurs, iarăși sunt mari semne de întrebare, pentru că știe toată lumea cum sunt organizate concursurile pentru funcții publice în România, unde se știu câștigătorii încă de la înscriere;
4. În 2009, cum a obținut funcția de director al fiscului din Constanța, dacă nu politic? Și cum a fost securizat în funcție? Cumva printr-un concurs corect, în care n-a contat apartenența politică, ci doar competența profesională? Să fim serioși și să lăsam ipocrizia la o parte, pentru că ceea ce facem azi, recunoscând ca mari specialiști pe toți parveniții prin politică, nu-i altceva decât un mod de a ne autominți și a ne fura singuri căciula!
5. Continuând cu întrebările (desigur, retorice), în februarie, 2013, cine se afla la putere în România? Cumva vreun partid din Germania sau Marea Britanie, care promovau specialiști competenți? Nu Guvernul lui Ponta, Chițoiu și Diaconu Gelu, celebru prin numirile, exclusiv, politice și promovările politice tip vendetă, pentru a se răzbuna pe Boc și Băsescu?
Chiar vrea să credem, Mișa, că a susținut un concurs, real și că a câștigat postul de director general a Direcției Marilor Contribuabili din ANAF, fără trucarea concursului și fără sprijin politic, ca specialist incontestabil și profesionist? Așa de proști ne crede? După douăzeci și trei de ani de finanțe (Garda Financiară, DGRFP), eu unul nu mai cred în astfel de minuni (care n-ar trebuie să fie minuni, ci normalitate), că poți promova, în astfel de funcții, prin competență profesională, fără sprijin politic. Așa prost nu pot fi! Pentru că, analizând diagrama funcțiilor, cu mici excepții (și acelea discutabile din punct de vedere al prostituării morale), de la șefi de birouri și până la directori din ANAF și Ministerul de Finanțe, toate funcțiile au fost ocupate politic și, din păcate, în rare cazuri cei numiți sunt și profesioniști. Iar efectul acestor numiri politice în ANAF și al incompetenței generalizate, se reflectă în nivelul scăzut al încasărilor, nu în raport cu cele prognozate (după ureche, de guvernele politice, pentru a creiona bugete care să ascundă jaful din banii publici, alocați, de regulă, prioritar, clientelei de partid), ci în raport cu PIB-ul real.
Genul acesta de diletanți, precum Mișa, propulsați în funcții politic, sunt niște catastrofe manageriale, care n-au înțeles niciodată cum funcționează economia, ce înseamnă taxele și care sunt zonele reale de risc fiscal unde trebuie acționat. Scopul lor e să-și securizeze funcțiile și veniturile (salariale, consilii de administrație, etc.), avantaje în schimbul cărora devin instrumente, fără caracter, dispuse la orice compromis moral, în favoarea celor care i-au numit în funcții. Și cum, ca Mișa, sunt mii de funcționari în ANAF – adică o armată în stare de orice mizerie morală pentru a-și păstra funcțiile și privilegiile -, performanța mai are mult și bine de așteptat în această instituție, pentru că există prea multă reticență la performanță și nimeni nu este dispus să renunțe la conservatorismul generat de protecția asigurată de procedurile stufoase, emise pentru a asigura protecția funcțiilor și afacerilor dubioase ale mafiei politice.
Grav e că, nici legal și nici moral, indivizi precum Mișa, nu pot fi înlăturați din funcții decât într-un singur mod: prin dovedirea incompetenței profesionale, adică prin acordarea celor mai slabe calificative, consecutiv, cel puțin doi ani. Altfel, pentru a fi eliberați din funcții, trebuie apelat la soluții imorale, precum deja prea uzitata și imorala mobilitate a funcționarilor publici în funcție de necesitate, care nu reprezintă altceva decât un instrument politic, imoral, pentru a pune în practică vendete și pentru a elimina incomozii, conținând prea mult subiectivism pentru a fi acceptată ca normalitate. Răul, însă, ar trebui acceptat, în corpore, ca fiind politicul, pentru că și fiscul, precum alte domenii, plătește tributul și efectele incompetenței, în urma politizării funcțiilor care ar trebui să fie ocupate, exclusiv de profesioniști. Nu de indivizi care ajung să-și securizeze funcțiile prin sprijin politic, precum Mișa. Pentru că, indiferent de valoarea sa profesională, Mișa poarta stigmatul politicului care l-a propulsat în funcții și nu va putea niciodată să convingă că doar valoarea sa profesională a fost cea care l-a recomandat și propulsat în funcție, pentru că e prea legat de politic ascensiunea sa profesională. Așa că, oricum am analiza problema, învârtitul în jurul cozii, adică reorganizarea, comasarea sau eficientizarea activității instituțiilor publice, creșterea performanței și capacității acestora de a-și realiza obiectivelor, trebuie să înceapă prin depolitizarea totală a administrației publice.
În afară de secretari de stat și miniștri să nu-i mai fie permis nici unui funcționar public să facă politică și să nu mai fie nici un personaj, de acest gen, propus în funcție, politic. Iar când se constată că un funcționar public face politică (de drept sau de fapt) sau beneficiază de sprijin politic, să fie destituit din funcția publică, pentru că funcția publică presupune echidistanță, aplicarea legii, nu a doctrinelor de partid. Numai așa poate fi însănătoșită și transforma în performantă administrația publică. Altfel, vom continua să înlocuim pe-ai lor cu ai noștri, la infinit, transformând instituțiile statului în cluburi politice, unde competența și performanța vor fi demagogie veșnică și unde beizadelele, gen copiii lui Năstase, Buzatu, Hrebenciuc, Cosma etc., vor continua să blocheze și substituie adevăratele valori morale și profesionale!
Pavel ROMAN
