Ce viață, ce ani! Erau anii aceia buni, în „socialism”, când găseai de toate, oricând și la orice oră. Eram student în București. Mergeam duminica, pe la ora 12, la amiază deci, la magazinul Mistrețul, din Piața Kogălniceanu, colț cu Plevnei, și cumpăram orice – cotlet, mușchiuleț, orice îți dorea suflețelul – ne vindeam cartelele de bursieri, și mâncam în cameră, ce ne găteam noi.
Dimineața plecam la curs și, mâncam la Patiseria din P-ța Kogălniceanu, un kefir și două merdenele. Totul la 4,10 lei. Trăgeam chefuri, cu băut și cântat. Mergeam la Carul cu bere, la Union, la Cireșica, după examene. Unii ne serbam succesul, alții ne înecam necazul. Nu scăpam niciun meci, pe 23 August, pe Republicii, Dinamo, în Giulești. Am văzut toate spectacolele de teatru, de operă. Am frecventat teatrul … Viața în studenție era o minune, colegii erau frații noștri, mai ales la noi, la Filosofie, care eram doar 20 în an. Am învățat, dar ne-am și distrat. Am trăit din plin.

Poate sunt subiectiv, chiar sunt, recunosc, dar am impresia că atunci, în anii 1971-1975, empatia nu era o noțiune, se trăia aidoma. Și anii de studenție erau, au fost, cei mai frumoși din viața noastră. Cel puțin pentru mine. Mai este și astăzi studenția ce a fost? Nu cred. Și oamenii sunt alții, și vremurile sunt altele. Cât mă bucur că am trăit-o și pe asta!

Tristan MIHUȚA