De fapt, ce e prietenia? De multe ori cred că este o amăgire, o iluzie că cineva ține la noi. Dar, câte dezamăgiri! Când ești util pentru unii, îți devin prieteni. Te caută, te măgulesc, fac tot ce pot ca să crezi că ar face totul pentru tine. Când nu mai ești util, „prietenii” fug, care încotro. Tot prietenii sunt cei care îți pot crea surprize. Unul îți ia nevasta, o prietenă îți ia soțul. Multă vreme am crezut că prietenia e o stare de spirit, că presupune fair-play, onestitate onoare. Am avut „prieteni” care, fiindu-mi colegi, uite, nu spun „subordonați”, mă curtau, mă invitau, veneau în vizită… Tot tacâmul. Numai că la serviciu voiau să fie favorizați, să facem gașcă, să nu le spun că nu pun osul. Or, nu eram la aceeași căruță, chiar prieteni fiind? De ce să fim prieteni în lene, în neglijență? Nu am acceptat, unii „prieteni” au devenit dușmani, m-au lucrat în tot felul, am și pătimit, dar nu regret – am aflat că nu sunt prieteni, ci oameni falși, profitori de circumstanță.
Mai e o categorie de prieteni. Cei cu sfaturile. Cu îndemnuri în probleme de viață intimă, de familie. Văd că nu merge o căsnicie și vin să te îndemne să te gândești la copii. Cum ar veni, lasă, suferă, du o viață plină de durere, de suferință, acceptă umilințele, că ai un copil sau doi. Sau, dacă totuși te desparți, ia pe cutare, în niciun caz nu te căsători cutare! Există mania asta, pornire cu suspiciuni de nuanțe patologice, ca unii „prieteni” să-ți dirijeze viața, să pună mâna să ți-o „construiască”. De parcă tu nu ai fi capabil să optezi, de parcă tu nu gândești, nu ești conștient de ce trăiești, nu ai contabilizat destulă suferință, destule insatisfacții. Uită, acei „binefăcători” că avem o singură viață, UNA SINGURĂ, și avem dreptul să refuzăm a ne-o irosi!
În fine, despre prietenie se pot spune multe. Dar știu că e rara avis și că fiecare ați trăit suficiente dezamăgiri ca să nu aveți îndoieli și să nu vă întrebați: „oare, prietenia există”?

Tristan MIHUȚA