În parcare, la Real. Stau lângă mașină și îmi aștept nevasta. Fumez – niciodată nu fumez în mașină. La mașina alăturată, o pereche. Pensionari, după cum arată. EL aranjează cumpărăturile în portbagaj. `Mneaei, cu mâinile în șold:
– Nu așa, tăntălăule. Pune alea acolo. Peste ele, pune alea. Nu, nu acelea peste, că turtești …
El se conformează fără să crâcnească. EA, cu voce aspră de șef-suprem:
– Mă, om prost! Vai, Doamne, că nu ești bun de nimic!
Mă uit la bietul om. Nici nu ridică privirea la EA. E umil, absolut subordonat, fără replică. Mă gândesc, ei nene, când erai cocoș în putere, nu cred că EA îți vorbea așa. Dar timpul a fugit ireparabil, creasta de cocoș s-a blegit, nu mai stă dreaptă, roșie, incitatoare. Nu cuteza EA să îți vorbească așa, pe când erai cocoș. Dar acum, EA e la putere și te tratează după slăbiciunile tale. Nu mai poți s-o călărești, te călărește dânsa, fără milă. Cu dispreț chiar.
Tristan MIHUŢA
