Emoţia bezmetică a alegerilor a cuprins clasa politică şi delirul generat de alergătura de dinaintea acestora se citeşte pe chipul lor de “oameni politici” preocupaţi de binele cetăţeanului, dar mai presus de toate, de binele personal. Nu poţi condamna omul egoist, dar pe cel hoţ, da. Numai că la noi, hoţia a fost instituită odată cu primele noastre alegeri libere când aparatul de propagandă al lui Ion Iliescu, candidatul care la acel moment avea vârsta de 60 de ani, fiind şi cel mai tânăr dintre candidați, a dispus de toate resursele financiare şi logistice moştenite de la Nicolae Ceauşescu pentru a-şi asigura o victorie în faţa celor doi contracandidaţi, Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu.
“Iliescu! Iliescu te votăm, te votăm cu neamu’, ca să moră de necaz Raţiu şi Câmpeanu!”
Aşa a început dezastrul! Pentru cei mai tineri şi pentru cei care au uitat, prin prisma grijilor cotidiene, prin prisma isteriei create de pandemie, acest apel la memorie poate reprezenta o explicaţie şi un răspuns la întrebările retorice care ne-au frământat de 30 de ani încoace. Duminica orbului din 20 mai 1990 ne-a asigurat drumul către o stagnare din care, cu toată zbaterea unora, nu am reuşit să mai ieşim. Au urmat alegerile locale în anul 1992 şi Frontul Salvării Naţionale a obţinut, graţie încrederii de care s-a bucurat Ion Iliescu, peste 80 % din mandatele de primar. Poate că pe mulţi dintre cei care au fost votaţi atunci îi mai găsim şi acum în acele funcţii.
Am bătut pasul pe loc timp de 30 de ani şi se pare că pentru mulţi dintre noi acest lucru nu reprezintă o problemă majoră. Alegerile se desfăşoară în continuare sub auspiciile neîncrederii, ale acuzaţiilor de fraudă şi ale resemnării mioritice că degeaba votăm noi cu speranţa către un viitor mai bun, lucrurile sunt dinainte hotărâte.
Dincolo de întrebările acelea retorice despre care spuneam că m-au bântuit şi pe mine o bună perioadă de timp, mă chinuie una mult mai actuală: Ce rost au alegerile locale sau de orice fel în anul 2020 în România? Nu pot înţelege pe cine ar mai putea interesa cine conduce România sau oraşul pentru că, de 30 de ani, rezultatele sunt aceleaşi, căci aşa cum spunea George Orwell: “Este absolut imposibil ca vreo schimbare notabilă să aibă loc în epoca în care trăim. Noi suntem cei morţi. Singura noastră viaţă normală se află în viitor. Vom lua şi noi parte la ea, deşi pe-atunci nu vor mai exista din noi decât câte-o mână de pământ şi câteva aşchii de os. Dar cât de îndepărtat este acel viitor nu avem cum şti. S-ar putea să vină abia peste o mie de ani. În momentul de faţă nimic nu se poate întreprinde, decât să încerci să extinzi, încetul cu încetul, aria de gândire normală.”
Să începem şi noi să extindem, încetul cu încetul, aria de gândire normală şi să înţelegem că un popor care îşi alege hoţi şi trădători nu poate fi considerat o victimă, ci un complice al acestora.
Ciprian DEMETER
