M-am născut la câțiva ani după ce Moș Crăciun fusese demis. În locul lui, a fost promovat Moș Gerilă. În clasele primare ne convocau de Crăciun la școală. Țin minte că acolo și atunci, cu Cenușereasa, cu Motanul încălțat și alte povești am descoperit diafilmul. Prin clasa a cincea, de Crăciun, am fost trimis de dirigintă în parcul care se afla pe locul actualului Hotel Continental (Astoria, inițial). Acolo, într-o mare de copii, profesori și părinți (eu mersesem fără însoțitor) am primit, ca recompensă pentru silința la învățătură, „Povestea unui om adevărat”, de Boris Polevoi. Am citit-o pe nerăsuflate, acea poveste a unui pilot rus, doborât de nemți, un erou rămas fără picioare.
Acasă, era altfel. Moș Crăciun supraviețuia. Mă tot chinuiesc să rememorez ce cadouri îmi făceau ai mei. Ceva ghete, hăinuțe. De Paști și de Crăciun eram înnoit din cap până în picioare, cu toată strâmtoarea acelor ani. Ai mei erau muncitori. Și bunicii, și părinții. (paranteză – îmi amintesc de bucuria bunicului și a tatălui meu când aveau ocazia să lucreze ore suplimentare). Era Crăciun. Sărbătoreau ai mei cu rudele. Și întotdeauna, chiar cu o săptămână, două, înainte. Tăiam 2-3 porci. Măcelari erau neamurile (unchiul Laia, unchiul Săvuț, unchiul Oanea, apoi vărul Eugen), ai mei nu se pricepeau. Seara, după ce gustau din mezeluri, din friptură (la amiază se servea tocană cu carne și cartofi, și carne cu varză călită, szekely goulash). Se colinda și se memorau întâmplări hazlii. Era atâta veselie și atâta empatie între noi, neamurile! Stăteam și ascultam colindele și poveștile cu gura căscată.
Noi, copiii, în Ajunul Crăciunului, mergeam „a colinda”. Băteam cu o nuia în poartă și strigam: „Slobod îi a corinda?”. Unii ne primeau, alții, enervați de insistențele noastre, ieșeau afară și strigau; „V-au întrecut alții”! Primeam un leu, maximum trei lei de colind. Dacă adunam 15, 20, 25 de lei, plus niște nuci, plus ceva cozonac, plăcintă, eram performeri. Apoi, am crescut. Ne duceam cu colindul la fete. Vreo opt-zece feciori, după ce am trudit seri la rând la repetiții. Aici, premierea era mai substanțială. Țin minte că tatăl Otiliei Achim, prof. de chimie (bunicul Monicăi Iovan, ani de zile la PRO TV Arad), director la Medie nr. 2 (azi Ghiba Birta) ne-a dat 100 de lei. Waw!! Și mai țin minte că a doua zi, de Crăciun, ne-am dus toți la Cofetăria Tineretului, o „șerpărie”, și am băut Cocteil de… ouă! Deveniserăm bărbați – am fost și la fete, am băut și cocteil!
Tristan MIHUȚA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here